Ancheta

Primarul Florin Maracine din Galicea a rabufnit: O țară cu conducători incompetenți, suntem preșul Comisiei Europene!

“Am mai primit o veste proastă de la cei care <împart> asa-zisele miliarde europene (care există numai la televizor)! Comuna Galicea era cuprinsă în proiectul POIM (Program Operațional Infrastrucura Mare), adică programul prin care se dădeau bani europeni pentru apă și canalizare, pe exercițiul financiar 2014-2020. Știți, proiectul acela pentru care venise la Vâlcea, în […]

17 nereguli și abateri financiar-contabile depistate de Curtea de Conturi la fostul primar din Tetoiu, Lucian Antonie

  Camera de Conturi Vâlcea a efectuat anul trecut un audit la Unitatea Administrativ-Teritorială Comuna Tetoiu, asupra conturilor anuale de execuție bugetară la data de 31 decembrie 2019, atunci când primar era liberalul Lucian Antonie. Primăria Tetoiu nu a respectat obligația de a fundamenta veniturile proprii pentru anul curent cel mult la nivelul realizărilor din […]

Percheziţii în Valcea, este vizată firma unui afacerist care exploata balastiere fără licenţă

Poliţiştii de la Investigarea Criminalităţii Economice, sub coordonarea procurorului Parchetului de pe lângă Tribunalul Olt şi cu sprijinul unor structuri din alte opt judeţe au descins joi, 16 septembrie 2021, la 34 adrese din nouă judeţe. Se cercetează evaziune fiscală estimată în primă fază la aproape 3 milioane lei. Au avut loc percheziţii la sediilor […]

Alarma la Hotel Livadia din Olanesti! Inspectorii DSP, ANSV si OJPC au treaba!

Directia de Sanatate Publica trebuie sa trimita URGENT inspectorii la Hotelul Livadia care apartine TBRCM din cadrul Ministerului Muncii. Mai multi turisti au sesizat lipsa de curatenie din interiorul hotelului si din unele camere. De asemenea, calitatea mancarii lasa de dorit! La aceasta unitate hoteliera trebuie sa demareze verificari si Autoritatea Sanitar-Veterinara si Oficiul Judetean […]

Curtea de Conturi verifică „măgăriile” făcute de liberali la ETA

  Curtea de Conturi se află, în acest moment, în control la societatea ETA S.A., urmare a constatărilor rapoartelor de audit nr. 1878/12.05.2021, și 2369/18.06.2021 ale auditorului intern și vizează ultimul an, perioadă în care liberalii au condus societatea, prin reprezentanții în AGA și în consiliul de administrație. Controlul va dura 2 luni de zile. […]

Jaf la drumul mare din buzunarele românilor și protecție pentru Mafia din Energie

Jaf la drumul mare din buzunarele românilor și protecție pentru Mafia din Energie. Asta face Guvernul, care le garantează profituri uriașe băieților deștepți, iar pe români îi lasă să deconteze, adică să plătească facturi crescute cu 70% sau chiar duble la energie electrică și gaze naturale. Liberalizarea pieței de energie a fost nici mai mult […]

Mihai Balan, fostul director de la CET, a depus plangere penala impotriva ex-directorului economic Constantin Lepadat pentru marturie mincinoasa

  Fostul director general de la CET Govora, Mihai Balan, are calitatea de inculpat, alaturi de Dan Sova, pentru infractiuni de coruptie in dosarul 3215/1/2018 aflat pe rolul Curtii de Apel Bucuresti. In data de 27 august, judecatorii se vor pronunta in acest dosar in care Balan si Sova se judeca cu CET Govora SA si […]

In conturile cui se duc banii muribundei CET Govora... Prala centreaza, Bica incaseaza! Valcenii platesc!

Administratorul special, Ștefan Prală, a prezentat nu demult intr-o declaratie de presa motivele pentru care CET Govora va intra in faliment: “Se fac eforturi susținute. Cu siguranță CET Govora o să iasă din insolvență (nr: la aceasta data pentru CET Govora exista un singur deznodamant: FALIMENTUL! Restul sunt povesti de adormit copiii!). Avem termen anul 2022. […]

Familia comandatului vâlcean reținut în Cipru: Facem un apel către autoritățile competente din România să intervină în acest caz pentru eliberarea lui

Familia comandatului român Gheorghe Popescu, reținut în Cipru, face un apel către autoritățile din România să intervină în acest caz ”pentru clarificarea celor întâmplate, respectarea drepturilor comandantului român și eliberarea lui, fiind complet nevinovat”. Comandantul de naționalitate română în vârstă de 60 de ani a fost reținut în portul Vassiliko de pe nava sa Red […]

DIICOT, percheziții la domiciliile a 300 de suspecți. Gruparea infracțională, coordonata de la Valcea, a prejudiciat România și Spania cu peste 7 milioane de euro

Percheziții de amploare desfășurate de procurorii Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism (DIICOT), miercuri dimineață, în București și alte cinci județe. Cele 17 percheziții – la care participă și reprezentanții împreună cu IGPF şi IGPR – vizează 300 de suspecți care făceau parte dintr-un grup infracțional organizat, specializat în ”fraude informatice, înşelăciune […]

Abateri financiar-contabile la Primăria comunei Ghioroiu descoperite de Curtea de Conturi

  În urma unui control al Camerei de Conturi Vâlcea la Primăria comunei Ghioroiu, au fost constatate abateri financiar-contabie de numai 56.000 lei aferente anului 2019, ceea ce este un exemplu bun comparativ cu alte localități din Vâlcea. Referitor la modul în care sunt evidenţiate creanţele bugetare din impozite şi taxe locale, s-a constatat că […]

Primarul din Berbesti, orașul sărăciei crunte, declarat incompatibil

Curtea de Apel Pitești a stabilit data de 7 septembrie 2021 pentru pronunțarea soluției definitive în procesul de incompatibilitate care îl privește pe primarul liberal din Berbești, Milorad Cumpănășoiu. Juriștii și avocații consultați de ziarul nostru au dezvăluit că instanța de judecată va da clar o sentință în DEFAVOAREA edilului-șef din Berbești, urmând ca în […]

Ultimul termen la Curtea de Apel București pentru dosarul de mare corupție al fostului senator Dan Șova și al fostului șef al CET Govora, Mihai Bălan

Curtea de Apel București a început, vineri, ascultarea pledoariilor finale în dosarul de mare corupție al fostului senator PSD Dan Șova, și al fostului șef al CET Govora, Mihai Bălan. Dosarul în care este judecat Dan Șova a fost dezbătut în faza fondului și apelului la Înalta Curte, pedepsele date fiind cu executare, fostul senator […]

Suspiciuni de fraudă privind cheltuirea celor 7 milioane euro pentru prestații sociale în Vâlcea?!

  La ordinul prefectului Sebastian Fârtat, zilele trecute, la sediului Instituției Prefectului, membrii Colegiului Prefectural Vâlcea, structură informală formată din conducerea Prefecturii şi a instituţiilor guvernamentale deconcentrate din judeţ, s-au reunit în ședință ordinară. Pe ordinea de zi a reuniunii, prima din aceast an desfășurată în format fizic, s-a aflat prezentarea raportului de activitate pentru […]

Fostul primar din Mitrofani, Lupu Răspopescu, a „uitat” să ceară acordul consiliului local pentru mai multe investiții importante

  Anul trecut, Camera de Conturi Vâlcea a efectuat un control la Primăria Mitrofani, fiind verificate documentele aferente anului 2019, atunci când primar era Lupu Răspopescu. Din analiza eșantionului cu obiectivele de investiții noi, cuprinse în lista de investiții anexă la bugetul aprobat pentru 2019, s-a constatat efectuarea de investiții, fără a avea la bază […]

PROIECTUL ROMEO IMPEX: RAMNICU VÂLCEA, PRIZONIERUL INTERESELOR MESCHINE ALE CONSILIERILOR PNL SI USR, CARE BLOCHEAZA INVESTITORII SI DEZVOLTAREA ORASULUI. INREGISTRĂRI CARE SPUN TOTUL

La cea mai recentă ședință a Consiliului Local Rm. Vâlcea, gruparea de dreapta a respins, cu 9 voturi contra și 3 abțineri, un minunat proiect imobiliar al dezvoltatorului Romeo Impex. S-a întâmplat la fel ca în situația tuturor proiectelor imobiliare prezentate până acum spre aprobare acestor oameni care se autointitulează ”Alianța pentru Râmnic”. Este vorba, […]

S-a dispus dispus începerea judecării dosarului privind accidentul mortal provocat de fostul ministru valcean Daniel Chiţoiu

Judecătoria Piteşti dispune începerea judecării dosarului privind accidentul mortal provocat de Daniel Chiţoiu Judecătoria Pitești a dispus începerea judecării dosarului privind accidentul mortal provocat de fostul ministru Daniel Chițoiu. Acesta a avut loc în urmă cu 2 ani, în decembrie 2019. Decizia instanței nu este una definitivă.  Daniel Chițoiu, trimis în judecată Daniel Chițoiu a […]

Încă un container cu peste 25 tone de deșeuri de cauciuc, venit din Germania, a fost descoperit în Portul Constanţa Sud Agigea/ Marfa trebuia să ajungă la o firmă din Vâlcea

Polițiștii de frontieră și comisari ai Gărzii Naționale de Mediu au depistat încă un container care conţinea peste 25 tone de deşeuri (cauciuc), care urmau sa fie importate în România fără respectarea prevederilor legale, informează Garda de Coastă, potrivit g4media.ro „În data de 14.06.2021, în urma unor activități informativ-operative desfăşurate, polițiștii de frontieră, în cooperare cu […]

Contracte pe bandă rulantă cu institutii publice pentru firma liberalului Flavius Vacaru - IT Live!

O firma prin care se asigura finantarea PNL Vâlcea este SC IT LIVE SRL. Patroană: Cristina Văcaru-educatoare! In realitate de firma se ocupa sotul ei, un anume Flavius Vacaru, membru PNL, om de incredere al lui Cristian Buican, președinte PNL Vâlcea. Flavius Văcaru este pensionar MAI, se pare ca are si certificat de handicap. A […]

SC Civil Speed SRL, cel mai mare profit al unei firme de constructii din judetul Valcea! 112 miliarde lei vechi!

Firma de constructii Civil Speed SRL din Valcea, profit de 11.225.469 lei (adica 112 miliarde lei vechi!!!) in anul 2020! Cel mai mare profit al unei firme de constructii din judetul Valcea! Civil Speed, firma lui Mircea Amarazeanu, a crescut de zeci de ori ca si cifra de afaceri in cei 10 ani de activitate! De […]

Firma Ghecon Construct, care a aparținut fostului deputat Constantin Mazilu, acuzată de DNA de evaziune fiscală

  Procurorii din cadrul Direcției Naționale Anticorupție - Serviciul Teritorial Ploiești au dispus trimiterea în judecată, în stare de libertate, a inculpaților: cinci administratori ai unor societăți comerciale, pentru săvârșirea infracțiunii de evaziune fiscală (comisă în forma autoratului și a complicității), SC Ghecon Construct SRL, pentru săvârșirea infracțiunii de evaziune fiscală, în formă continuată. Firma […]

Percheziții domiciliare și în județul Vâlcea ale procurorilor din cadrul Direcției Naționale Anticorupție

  Procurorii din cadrul Direcției Naționale Anticorupție – Serviciul teritorial Pitești au dispus punerea în mișcare a acțiunii penale și reținerea pentru 24 de ore, începând cu data de 26 mai 2021, a inculpaților: BOBOC DUMITRU-CONSTANTIN, comisar superior în cadrul Comisariatului Județean pentru Protecția Consumatorilor Argeș, în sarcina căruia s-a reținut comiterea infracțiunilor de: luare […]

Abateri financiare și prejudicii RECORD la Primăria comunei Golești, în sumă de 2,2 milioane de euro

  În urma unui control al Camerei de Conturi Vâlcea la Primăria comunei Golești s-au identificat abateri financiare și prejudicii record de circa 11 milioane de lei (2,2 milioane de euro) aferente anului 2019. Nefundamentarea veniturilor proprii pentru anul 2019 cel mult la nivelul realizărilor din anul 2018, în situaţia în care gradul de realizare […]

  • PUBLICITATE

  • https://www.mocanuvicentiu.ro/
  • PARTENERI MEDIA

  • © 2024 Ziarul de Valcea. Toate drepturile rezervate.

    Web Design by DowMedia

    Ne gasiti si pe