Percheziții domiciliare și în județul Vâlcea ale procurorilor din cadrul Direcției Naționale Anticorupție

duminică, 30 mai 2021

 

Procurorii din cadrul Direcției Naționale Anticorupție – Serviciul teritorial Pitești au dispus punerea în mișcare a acțiunii penale și reținerea pentru 24 de ore, începând cu data de 26 mai 2021, a inculpaților: BOBOC DUMITRU-CONSTANTIN, comisar superior în cadrul Comisariatului Județean pentru Protecția Consumatorilor Argeș, în sarcina căruia s-a reținut comiterea infracțiunilor de: luare de mită, în formă continuată, fals intelectual, în formă continuată, ZAMFIR PAUL-CONSTANTIN, comisar superior în cadrul Comisariatului Județean pentru Protecția Consumatorilor Argeș, în sarcina căruia s-a reținut comiterea infracțiunii de luare de mită, în formă continuată.

În ordonanțele procurorilor se arată că, în cauză, există date și probe care conturează următoarea stare de fapt: în perioada februarie - aprilie 2021, cei doi inculpați, în calitățile menționate mai sus, ar fi pretins și primit de la mai mulți agenți economici sume de bani și alte foloase necuvenite în valoare totală de 2.350 lei pentru a nu aplica amenzi contravenționale ori pentru a favoriza agenții economici la efectuarea de controale, prin atestarea unor aspecte necorespunzătoare realității, respectiv faptul că nu au fost constatate nereguli la societățile verificate. Spre exemplu, unul dintre operatorii economici controlați, ce presta servicii de alimentație publică, își desfășura activitatea cu încălcarea dispozițiilor Ordonanței nr. 21/ din 21 august 1992, republicată, privind protecția consumatorilor, în sensul că utiliza produse expirate, condițiile de muncă erau insalubre, lipsea autorizația de funcționare emisă de către D.S.P. Argeș, etc. La data de 27 mai 2021, inculpații Boboc Dumitru-Constantin și Zamfir Paul-Constantin urmează să fie prezentați Tribunalului Argeș cu propunere de arestare preventivă pentru 30 de zile. În cauză se desfășoară acte de urmărire penală și față de alte persoane.

Anterior, în aceeași zi, procurorii anticorupție, ca urmare a obținerii autorizărilor legale de la instanța competentă, au efectuat percheziții domiciliare în opt locații situate pe raza județelor Argeș și Vâlcea, din care două erau la sediul unei instituții publice, restul reprezentând domiciliile unor persoane fizice. În cauză, procurorii au beneficiat de sprijin de specialitate din partea Direcției Generale Anticorupție.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

  • PUBLICITATE

  • https://www.mocanuvicentiu.ro/
  • PARTENERI MEDIA

  • © 2024 Ziarul de Valcea. Toate drepturile rezervate.

    Web Design by DowMedia

    Ne gasiti si pe