Ultimul termen la Curtea de Apel București pentru dosarul de mare corupție al fostului senator Dan Șova și al fostului șef al CET Govora, Mihai Bălan

joi, 15 iulie 2021

Curtea de Apel București a început, vineri, ascultarea pledoariilor finale în dosarul de mare corupție al fostului senator PSD Dan Șova, și al fostului șef al CET Govora, Mihai Bălan.

Dosarul în care este judecat Dan Șova a fost dezbătut în faza fondului și apelului la Înalta Curte, pedepsele date fiind cu executare, fostul senator PSD primind trei ani de închisoare, însă după o decizie a Curții Constituționale, privind compunerea nelegală a completurilor de 5 judecători, a fost anulată executarea pedepselor definitive și dosarul a fost trimis pentru rejudecare la Curtea de Apel București - relateaza revista22.ro

Astfel, la termenul de vineri al procesului, procurorul DNA prezent la ședință a cerut judecătorului CAB stabilirea unor pedepse similare cu cele stabilite în faza fondului și apelului de către judecătorii ICCJ.

Magistratul a arătat că faptele sunt probate temeinic și totodată a cerut respingerea unei cereri făcute de apărarea fostului senator PSD care solicita judecătorului CAB să elimine declarațiile unui martor incomod al DNA.

Totodată, vineri, instanța a respins și cererile de schimbarea a încadrării juridice a faptei de trafic de influență în fapte cu pedepse mai ușoare.

Pe parcursul judecării dosarului la Curtea de Apel București apărarea celor doi inculpați a cerut instanței eliminarea mai multor martori, considerați incomozi.

Curtea nu a fost de acord cu solicitările apărătorilor lui Șova și Bălan, pe care le-au respins ca nefondate.

„Respinge, ca nefondată, solicitarea inculpatului Dan Șova Coman de constatare a nulității absolute și de excludere a declarațiilor martorilor audiați în cursul urmăririi penale VOINESCU VERONICA CRISTINA, VOINESCU TEODOR, CIURCU SIMONA, BRÎNCUȘ ALIN AUREL NICOLAE și RIZEA CRISTIAN.”, se arată în minuta instanței de judecată.

Cale de atac odată cu fondul.

„2. În baza art. 250 ind. 2 Cod procedură penală, constată legalitatea și temeinicia măsurilor asigurătorii dispuse asupra bunurilor aflate în proprietatea inculpaților. Menţine sechestrul asigurător instituit prin ordonanța nr. 611/P/2015 din data de 25 ianuarie 2016 a Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Direcţia Naţională Anticorupţie - Secţia de combatere a infracţiunilor asimilate infracţiunilor de corupţie, asupra bunurilor mobile şi imobile aflate în proprietatea inculpatului BĂLAN MIHAI, întrucât temeiurile care au determinat luarea măsurii subzistă.

Menţine sechestrul asigurător instituit prin ordonan?a nr. 611/P/2015 din data de 25 ianuarie 2016 a Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Direcţia Naţională Anticorupţie - Secţia de combatere a infracţiunilor asimilate infracţiunilor de corupţie, asupra bunurilor mobile şi imobile aflate în proprietatea inculpatului ŞOVA DAN – COMAN, întrucât temeiurile care au determinat luarea măsurii subzistă. Cu drept de contestaţie, în termen de 48 ore de la comunicare. Pronun?ată în ?edin?ă publică, azi, 22 iunie 2021.”, a stabilit Curtea.

Înalta Curte de Casație și Justiție a decis, în 21 octombrie 2019, să trimită dosarul lui Dan Șova la instanța de fond, de această dată Curtea de Apel Bucureşti, în urma deciziei CCR privind compunerea nelegală a completurilor de 3 judecători, după ce inclusiv procurorul DNA a cerut retrimiterea dosarului la rejudecare.

Decizia a fost luată de patru dintre cei cinci judecători din complet. Al cincilea judecător, în minoritate, dorea adresarea unor întrebări Curţii de Justiţie a UE.

Dosarul a ajuns la Curtea de Apel Bucureşti, pentru că Dan Șova are în prezent calitate de avocat, competenţa revenind, potrivit legii, CAB.

Dan Șova se află în libertate începând din luna decembrie 2018, după ce instanţa supremă a suspendat executarea pedepselor, ca urmare a admiterii în principiu a contestaţiei în anulare (o cale extraordinară de atac), după decizia Curţii Constituţionale privind compunerea nelegală a completurilor de 5 judecători de la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie.

Dan Șova a fost condamnat la trei ani de închisoare cu executare în dosarul CET Govora, însă a fost anulată pedeapsa în urma deciziei ICCJ.

Acesta a fost, de fapt, primul proces în care instanţa supremă a admis contestaţia în anulare, după valul de eliberări în baza acestora din decembrie 2018.

Fostul senator PSD Dan Șova și fostul director al CET Govora Mihai Bălan au fost dați pe mâna judecătorilor ICCJ de procurorii DNA care îi acuzau de o faptă de trafic de influență, pe demnitar, și de două fapte de abuz în serviciu pe decidentul companiei energetice.

În rechizitoriul întocmit, procurorii au notat că în perioada octombrie 2011 - iulie 2014, inculpatul Șova Dan-Coman a pretins sume de bani și a primit în total 100.000 de euro de la o persoană denunțătoare, în schimbul traficării influenței sale reale pe care o avea pe lângă inculpatul Bălan Mihai, director general al centralei de energie termică CET Govora SA, astfel încât acesta din urmă să asigure încheierea unor contracte de asistență juridică cu o anumită societate de avocatură, contracte de tip abonament lunar, la o valoare de 10.000 euro/lună.

Astfel, în urma demersurilor întreprinse de inculpatul Șova Dan-Coman pe lângă Bălan Mihai, directorul general al CET Govora SA, în lunile decembrie 2011, respectiv mai 2013, acesta din urmă a încheiat două contracte de consultanță cu firma de avocatură reprezentată de martorul denunțător, iar în perioadele ianuarie – octombrie 2012 și respectiv iunie 2013 - august 2014 a avizat, din partea CET Govora, plățile efectuate în baza celor două documente, cu încălcarea prevederilor legale și a normelor interne de funcționare a societății respective.

De menționat este faptul că, încheierea unor astfel de contracte de consultanță nu-și găsea justificarea, întrucât, la acea vreme, centrala de energie termică CET Govora SA dispunea de un departament juridic în care își desfășurau activitatea 6 juriști, iar problematica dosarelor aflate în lucru nu impunea asistență din partea vreunei societăți de avocați.

Acționând în această manieră, inculpatul Bălan Mihai a produs un prejudiciu în dauna CET Govora SA în valoare de 1.301.410 lei (suma totală decontată cu o frecvență lunară, în baza celor două contracte sus menționate), concomitent cu obținerea unor foloase necuvenite, în același cuantum, de către firma de avocatură.

Concret, inculpatul Șova Dan-Coman i-a spus persoanei denunțătoare că îi poate asigura încheierea unui contract de asistență juridică cu CET Govora SA de tip abonament lunar, uzitat la acea vreme, iar valoarea contractului va fi în cuantum de 10.000 euro/lună.

În schimbul acestui serviciu, Șova Dan-Coman a pretins de la persoana denunțătoare suma de 5.000 euro pentru fiecare lună pe perioada executării contractului, adică jumătate din valoarea lunară a viitorului contract de asistență juridică ce urma să se încheie între CET Govora și casa de avocatură respectivă.

În cursul lunii decembrie 2011, între CET Govora reprezentată de inculpatul Mihai Bălan în calitate de director general și societatea de avocatură s-a încheiat contractul de asistență juridică, onorariul stabilit fiind de 10.000 euro/lună. Contractul s-a încheiat pe o perioada de 1 an, iar obiectul acestuia se referea la activități juridice pentru litigiile în care parte era CET Govora.

În perioada decembrie 2011 – decembrie 2012, societatea de avocați a emis lunar, către CET Govora, facturi pentru activitățile de asistență juridică prestate în perioada decembrie 2011 – decembrie 2012.

În aceeași perioadă, inculpatul Șova Dan-Coman a încasat de la societatea de avocați suma totală de 60.000 euro. Banii erau încasați în numerar, în fiecare lună, prin intermediar, la puțin timp după ce societatea de avocați încasa banii de la CET Govora.

În luna decembrie 2012, contractul de asistență juridică s-a încheiat prin ajungere la termen. La acea vreme inculpatul Bălan Mihai nu mai ocupa funcția de director general al CET.

În luna martie 2013 inculpatul Bălan Mihai a revenit în funcția de director general al CET Govora.

În cursul lunii mai 2013, între CET Govora reprezentată de inculpatul Mihai Bălan în calitate de director general și aceeași societate de avocatură s-a încheiat un nou contract de asistență juridică, onorariul stabilit fiind de 10.000 euro/lună. Contractul s-a încheiat pe o perioada de 1 an, iar obiectul acestuia se referea la activități juridice pentru litigiile în care parte era CET Govora.

În cea de-a doua perioadă contractuală, inculpatul Șova Dan-Coman a încasat un comision în valoare totală de 40.000 euro.

Din probele administrate a rezultat că cea mai mare parte a banilor primiți de inculpatul Șova Dan-Coman au fost orientați, în mod direct, către stingerea unei datorii provenită din obligațiile inculpatului de cumpărător al unui imobil situat în București.

CET Govora s-a constituit parte civilă în cadrul procesului penal cu suma de 1.301.410 lei.

În cauză, a fost dispusă măsura asiguratorie a sechestrului asupra unor bunuri imobile situate în București, ce aparțin celor doi inculpați.

Dosarul a fost trimis spre judecare Înaltei Curți de Casație și Justiție, cu propunere de a se menține măsurile preventive și asigurătorii dispuse în cauză.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

One comment on “Ultimul termen la Curtea de Apel București pentru dosarul de mare corupție al fostului senator Dan Șova și al fostului șef al CET Govora, Mihai Bălan”

  1. Si cu CET Govora cum ramine? Averea lui mihaita provine exclusive din hotiile practicate care sint si de alta natura. Intreb pe cei care cerceteaza daca stiu cum mihaita manglitorul a vindut o locomotiva la pret de inghetata. Pe bat bineinteles. Iar acum se da mare om de afaceri cu profituri uriase iar fostul subprefect – tatal socru – este tare mindru de hotulet. Ce jeguri umane. Asta sa fie Romania educata a lui cap de creta tinichea?

Ultimele stiri

  • PUBLICITATE

  • https://www.mocanuvicentiu.ro/
  • PARTENERI MEDIA

  • © 2024 Ziarul de Valcea. Toate drepturile rezervate.

    Web Design by DowMedia

    Ne gasiti si pe