Străzile Alunului, Morilor și Inătești din Ramnicu Valcea au devenit focare de poluare, unde se ard ilegal deșeuri zi de zi, sub ochii unor autorități care par fie indiferente, fie incapabile să intervină. Locuitorii respiră fum toxic, iar Garda de Mediu Vâlcea rămâne inertă, deși incendiile sunt vizibile și mirosul greu se simte în […]
Băile Govora se află în epicentrul unei dispute care a depășit de mult sfera profesională a arhitecturii și a ajuns un caz complex, cu ramificații administrative, patrimoniale și juridice. În mijlocul acestui conflict se află ONG-ul Studiogovora, condus de arhitectul Radu Tîrcă, și compania Denix Invest, un investitor care a cumpărat mai multe imobile din […]
Nemulțumiri tot mai mari față de produsele MERE Râmnicu Vâlcea. Inspectorii de la Protectia Consumatorilor confirmă deficiențele și aplică sancțiuni Magazinul MERE din Râmnicu Vâlcea, promovat ca “destinația pentru cumpărături istețe”, se află în centrul unui val de reclamații venite din partea clienților. În ultimele zile, cititori ai publicației noastre au semnalat nereguli privind calitatea […]
Constantin Rădulescu, seful PSD, ignoră schimbarea reală din Vâlcea! Electoratul AUR s-a consolidat în ultimii ani, iar partidul devine din ce în ce mai puternic! În timp ce președintele PSD Vâlcea, Constantin Rădulescu, transmite electoratului AUR că „mulți dintre cei plecați se vor întoarce acasă”, realitatea politică din județ arată exact contrariul. Alegătorii nu mai […]
Biserica Ortodoxă și credincioșii din Vâlcea sunt în doliu după trecerea la Domnul a părintelui arhimandrit Veniamin Micle, una dintre cele mai respectate figuri ale Mănăstirii Bistrița-Olteană. Părintele s-a stins din viață luni, 17 noiembrie 2025, la ora 22.15, la vârsta de 86 de ani. Timp de peste 70 de ani, părintele Veniamin a […]
Operațiune SRI la Râmnicu Vâlcea: elevii din trei colegii de elită intră în lumea serviciilor secrete Serviciul Român de Informații desfășoară, în perioada 17–21 noiembrie, o serie de întâlniri informative dedicate liceenilor, iar Râmnicu Vâlcea este unul dintre punctele centrale ale campaniei. Scopul acestor vizite este de a le prezenta tinerilor ce presupune o carieră […]
Nemulțumiri tot mai mari față de produsele MERE Râmnicu Vâlcea. Inspectorii de la Protectia Consumatorilor confirmă deficiențele și aplică sancțiuni Magazinul MERE din Râmnicu Vâlcea, promovat ca “destinația pentru cumpărături istețe”, se află în centrul unui val de reclamații venite din partea clienților. În ultimele zile, cititori ai publicației noastre au semnalat nereguli privind calitatea […]
Operațiune SRI la Râmnicu Vâlcea: elevii din trei colegii de elită intră în lumea serviciilor secrete Serviciul Român de Informații desfășoară, în perioada 17–21 noiembrie, o serie de întâlniri informative dedicate liceenilor, iar Râmnicu Vâlcea este unul dintre punctele centrale ale campaniei. Scopul acestor vizite este de a le prezenta tinerilor ce presupune o carieră […]
IPJ Vâlcea a marcat, weekend-ul trecut, unul dintre cele mai importante momente ale ultimilor ani: retragerea din activitate a comisarului-șef Ion Matei, adjunct al Inspectoratului și unul dintre cei mai respectați ofițeri ai generației sale. După o carieră începută în 1990 și mai bine de trei decenii de muncă dedicată, profesionalism și echilibru, acesta a […]
Cosmin Anghelescu: ”438 ani de la prima atestare documentară a comunei Mateești! La mulți ani tuturor celor care îi dau viață”! 438 ani de la prima atestare documentară a comunei Mateești Astăzi, 18 noiembrie, sărbătorim împreună ziua comunei noastre — locul în care rădăcinile prind putere, iar oamenii dau sens timpului. În mijlocul Subcarpaților, între […]
Școli din Stoilesti, aduse în prezent: dotări moderne prin PNRR Comuna Stoilești accelerează modernizarea educației locale, după ce toate unitățile de învățământ au fost dotate cu mobilier nou, materiale didactice moderne și echipamente digitale, printr-un proiect finanțat din PNRR. Investiția a transformat sălile de clasă în spații mai prietenoase și mai funcționale, cu bănci ergonomice, […]
Primarul Nicolae Sărdărescu continuă investițiile în educația preșcolară din Horezu și anunță înființarea unei noi grădinițe cu program prelungit în zona Românii de Sus. Deși în cartier funcționează deja o unitate preșcolară, administrația locală a considerat că infrastructura existentă nu mai corespunde cerințelor actuale, iar cererea părinților pentru program prelungit a crescut în ultimii ani. […]
Străzile Alunului, Morilor și Inătești din Ramnicu Valcea au devenit focare de poluare, unde se ard ilegal deșeuri zi de zi, sub ochii unor autorități care par fie indiferente, fie incapabile să intervină. Locuitorii respiră fum toxic, iar Garda de Mediu Vâlcea rămâne inertă, deși incendiile sunt vizibile și mirosul greu se simte în […]
Profesorul reclamat pentru o relație cu o elevă minoră a revenit la catedră. Elevii și părinții vor explicații Un caz care a stârnit ample discuții în comunitatea școlară din Râmnicu Vâlcea revine în atenție după ce un profesor acuzat în trecut de o presupusă relație cu o elevă minoră a revenit la catedră. Este vorba […]
New-Recycling SRL – o afacere de 32 de milioane de lei care se îndreaptă spre insolvență. Management defectuos: anatomia financiară a eșecului! Firma New-Recycling SRL, cu puncte de lucru în Brașov, Ilfov și Râmnicu Vâlcea, a intrat în colaps financiar după ani de creștere accelerată. În ciuda unei cifre de afaceri impresionante — peste 32 […]
Dezvăluiri incendiare: familia președintelui vrea să construiască un cartier rezidențial lângă Snagov! În acte sunt Mirabela Grădinaru, partenera președintelui și fratele acesteia. Primarul acuză: au forțat legea La doar câteva luni după ce Nicușor Dan a fost ales președinte, un vechi litigiu imobiliar al viitorului său cumnat, Bogdan Grădinaru, s-a rezolvat miraculos, după patru ani […]
FOTO/VIDEO: Percheziții de amploare în Vâlcea, sub coordonarea procurorilor din Sibiu – Operațiunea „JUPITER” scoate la iveală tone de deșeuri, alcool și țigări de contrabandă Acțiune de forță a procurorilor și polițiștilor în județul Vâlcea, în cadrul operațiunii „JUPITER”, coordonată de Parchetul de pe lângă Tribunalul Sibiu și Poliția Română. În perioada 3–7 noiembrie, mai […]
Nunțile și botezurile, sub supravegherea ANAF: încasări mai mari, evaziune mai mică ANAF a declanșat noi controale la firmele care organizează nunți, botezuri și alte evenimente, vizând peste 80 de contribuabili care nu s-au conformat voluntar. Campania de verificări, demarată în vară, a determinat o creștere semnificativă a veniturilor raportate: încasările declarate au urcat cu […]
Băile Govora se află în epicentrul unei dispute care a depășit de mult sfera profesională a arhitecturii și a ajuns un caz complex, cu ramificații administrative, patrimoniale și juridice. În mijlocul acestui conflict se află ONG-ul Studiogovora, condus de arhitectul Radu Tîrcă, și compania Denix Invest, un investitor care a cumpărat mai multe imobile din […]
O hotărâre ignorată timp de nouă ani. Cum a sfidat Nicoleta Barbu - SC Voltecs SRL din Băile Olănești - decizia definitivă de demolare a unei părți din vilă Judecătoria Râmnicu Vâlcea a pronunțat, pe 23 mai 2014, o hotărâre extrem de clară: SC Voltecs SRL – firma administrată de Nicoleta Barbu – era obligată […]
Primăria Voineasa, în derivă financiară. Un raport devastator al Curții de Conturi arată nereguli de proporții și un patrimoniu public scăpat de sub control Patrimoniu public de peste 230 de milioane de lei ținut „în aer”, fără evidență și fără valoare contabilă Comuna Voineasa se află în fața unuia dintre cele mai grave rapoarte de […]
Haos financiar la Primăria Fărtățești: investiții aprobate ilegal, taxe pierdute și control intern inexistent Investiție introdusă ilegal și nereguli grave în proiectul de apă Raportul Curții de Conturi privind situațiile financiare ale UATC Fărtățești pentru anul 2024 dezvăluie practici administrative îngrijorătoare. Una dintre cele mai grave abateri privește introducerea proiectului „Extinderea alimentare cu apă în […]
Ancheta privind presupusele fraude cu fonduri guvernamentale destinate cazării refugiaților ucraineni în Băile Olănești a intrat într-o nouă etapă. După aproape trei ani de verificări, percheziții și audieri, cazul a fost trimis în judecată, iar instanța a deschis un dosar penal care confirmă că suspiciunile formulate în 2022 nu au rămas fără urmări. Dosarul penal […]
Corupție la ABA Olt?! Anchetă a Poliției Economice: directorul tehnic acuzat că a plătit lucrări fantomă pe pârâul Trepteanca Administrația Bazinală de Apă Olt (ABA Olt) se află, din nou, în centrul unui scandal cu implicații grave. O instituție care ar trebui să vegheze la echilibrul apelor, la siguranța digurilor și la protecția comunităților din […]
Cât costă, de fapt, un trai decent în județul Vâlcea în 2025Analiză pe baza salariilor medii și a costurilor reale din județ Potrivit celor mai recente analize privind nivelul de trai din România, o familie formată din doi adulți și un copil are nevoie, în medie, de 9.343 lei pe lună pentru un trai considerat […]
DIANA SRL din Râmnicu Vâlcea, premiată la Gala „Campioni în Business 2025” – recunoaștere pentru viziune și antreprenoriat feminin Compania Diana SRL, unul dintre cei mai importanți producători de mezeluri din România, a fost distinsă în cadrul Galei „Campioni în Business 2025” cu Premiul Special pentru Antreprenoriat Feminin. Evenimentul, organizat la București de PwC România, […]
CHIMCOMPLEX S.A. Borzești anunță demararea implementării proiectului „Instalare centrală fotovoltaică la Chimcomplex S.A. Borzești – Onești”, cod SMIS 328009, ca urmare a semnării contractului de finanțare nr. 1241 din 25 septembrie 2025, încheiat cu Ministerul Energiei. Finanțarea este asigurată și prin Fondul pentru Modernizare, administrat la nivel național de Ministerul Energiei și gestionat de Comisia […]
Retailerul vâlcean a început rebranduirea magazinelor Profi preluate Retailerul român Annabella, fondat și controlat de familia de antreprenori Dan și Dorina Mutu din Râmnicu Vâlcea, a început procesul de rebranduire a magazinelor Profi preluate în urma tranzacției recente cu grupul Ahold Delhaize. Primele unități care poartă deja sigla Annabella sunt cele situate pe strada Buzești […]
Afaceristul Ion Bușcă, regele cimentului din Vâlcea, finalizează centrala de 20 de milioane de euro la Râmnicu Vâlcea! Noua investiție în cogenerare va susține sistemul centralizat de încălzire al municipiului? Lucrările la centrala în cogenerare pe gaze naturale din zona industrială a municipiului Râmnicu Vâlcea sunt aproape finalizate. Investiția de aproximativ 20 de milioane de […]
Chimcomplex este o poveste despre renaștere, reziliență și viziune. O poveste în care un om – Ștefan Vuza – a jucat rolul esențial: acela de a reda viață și sens unei industrii care, altfel, ar fi fost pierdută pentru totdeauna. La 70 de ani de la înființare, Chimcomplex nu este doar o companie de referință […]
Cardul de credit: capcana modernă care îți golește contul Într-o perioadă în care reclamele la bănci promit „libertate financiară” și „rambursare fără griji”, tot mai mulți români cad pradă unei iluzii costisitoare: plățile prin cardul de credit. În spatele ratelor mici și a aparentelor dobânzi „0%”, se ascunde un mecanism care poate transforma o achiziție […]
Părintele arhimandrit Veniamin Micle, Cetățean de Onoare al municipiului Râmnicu Vâlcea din anul 2009, a plecat dintre noi după o neostenită trudă în slujba Ortodoxiei și a istoriei monahismului din tărâmul binecuvântat cu astfel de preoți extraordinari care este Oltenia de sub Munte. După o viață de slujire neîncetată și o activitate deosebit de prolifică […]
MĂNĂSTIREA ALINA-MARIA – LĂCAȘUL RIDICAT DIN DURERE, PE ACOPERIȘUL MUNȚILOR La peste 1.600 de metri altitudine, acolo unde vântul taie în stâncă iar liniștea are conturul unei rugăciuni nerostite, se află unul dintre cele mai tulburătoare lăcașuri de cult din zona Vâlcea–Gorj: Mănăstirea Alina-Maria. Puțini ajung până aici, pe Vârful lui Roman, dar cei care […]
Operațiune SRI la Râmnicu Vâlcea: elevii din trei colegii de elită intră în lumea serviciilor secrete Serviciul Român de Informații desfășoară, în perioada 17–21 noiembrie, o serie de întâlniri informative dedicate liceenilor, iar Râmnicu Vâlcea este unul dintre punctele centrale ale campaniei. Scopul acestor vizite este de a le prezenta tinerilor ce presupune o carieră […]
Victorie uriașă pentru un pensionar din Vâlcea: Tribunalul îi majorează pensia cu 50% Un pensionar din județul Vâlcea a obținut o decizie favorabilă în fața Tribunalului Vâlcea, după ce a contestat modul în care Casa Județeană de Pensii i-a calculat drepturile. Instanța a stabilit că perioadele în care acesta a lucrat în condiții speciale trebuie […]
GALA TINERETULUI AUR VÂLCEA – O GENERAȚIE CARE RIDICĂ ȘTACHETA IMPLICĂRII CIVICE Sâmbătă, 15 noiembrie, Drăgășaniul a devenit centrul unei energii politice proaspete și entuziaste. „Gala Tineretului AUR Vâlcea”, organizată impecabil de președintele Tineretului AUR Vâlcea, Constantin Stroe, a reunit zeci de tineri dornici să se implice în viața publică, să învețe, să contribuie și […]
MĂNĂSTIREA ALINA-MARIA – LĂCAȘUL RIDICAT DIN DURERE, PE ACOPERIȘUL MUNȚILOR La peste 1.600 de metri altitudine, acolo unde vântul taie în stâncă iar liniștea are conturul unei rugăciuni nerostite, se află unul dintre cele mai tulburătoare lăcașuri de cult din zona Vâlcea–Gorj: Mănăstirea Alina-Maria. Puțini ajung până aici, pe Vârful lui Roman, dar cei care […]
În ziua de 20 noiembrie, Biserica Ortodoxă îl prăznuiește pe Sfântul Cuvios Grigorie Decapolitul. În fiecare an, la Mănăstirea Bistriţa din comuna Costești, judeţul Vâlcea, unde se află sfintele sale moaște, credincioşi din întreaga ţară vin să i se închine şi să participe la slujbele religioase săvârșite în cinstea acestuia. Și anul acesta ele vor debuta în […]
În şedinţa Permanenţei Consiliului Eparhial a Arhiepiscopiei Râmnicului, s-a hotărât vacantarea următoarelor posturi clericale: Protoieria Horezu: Postul de preot paroh la Parohia Valea Grădiștei, comuna Grădiștea, județul Vâlcea, Protoieria Horezu, cu perioadă de candidare 3.11 – 3.12.2025. Postul de preot paroh la Parohia Mateești, comuna Mateești, județul Vâlcea, Protoieria Horezu, cu perioadă de candidare 3.11 – 3.12.2025. […]
Constantin Rădulescu, seful PSD, ignoră schimbarea reală din Vâlcea! Electoratul AUR s-a consolidat în ultimii ani, iar partidul devine din ce în ce mai puternic! În timp ce președintele PSD Vâlcea, Constantin Rădulescu, transmite electoratului AUR că „mulți dintre cei plecați se vor întoarce acasă”, realitatea politică din județ arată exact contrariul. Alegătorii nu mai […]
Ziarul de Vâlcea a verificat stenogramă cu stenogramă activitatea deputatului PNL de Vâlcea, Cristian Buican, pentru anul 2025. Concluziile sunt simple, clare și imposibil de contestat: Buican a lipsit în mod repetat de la ședințele Parlamentului, apare consemnat oficial ca „absent” în ședințe-cheie și, potrivit voturilor electronice, a participat de multe ori la procesul legislativ […]
GALA TINERETULUI AUR VÂLCEA – O GENERAȚIE CARE RIDICĂ ȘTACHETA IMPLICĂRII CIVICE Sâmbătă, 15 noiembrie, Drăgășaniul a devenit centrul unei energii politice proaspete și entuziaste. „Gala Tineretului AUR Vâlcea”, organizată impecabil de președintele Tineretului AUR Vâlcea, Constantin Stroe, a reunit zeci de tineri dornici să se implice în viața publică, să învețe, să contribuie și […]
Polițiștii vâlceni au verificat 14 firme din Râmnicu Vâlcea, Călimănești, Bunești, Budești, Mihăești și Orlești, într-o acțiune-fulger pe linia protecției mediului și gestionării deșeurilor. Controalele au vizat atât colectori de fier vechi, cât și magazine. În doar două zile, au fost deschise două dosare penale pentru încălcarea legislației privind deșeurile și protecția mediului, iar polițiștii […]
Șantaj cu poze compromițătoare: bistrițean arestat după ce a amenințat o femeie din Râmnicu Vâlcea Un bărbat de 39 de ani din Bistrița-Năsăud a ajuns în arestul IPJ Vâlcea după ce a încercat să șantajeze o femeie din Râmnicu Vâlcea cu presupuse imagini indecente. Individul i-a cerut 500 de euro ca să nu publice fotografiile, […]
Un bărbat din Vâlcea care a apelat la serviciile unei prostituate a ajuns victima unui jaf bine pus la punct. Tânăra i-a luat cheile autoturismului și telefonul mobil, iar folosind aplicațiile bancare din telefon a transferat ilegal peste 32.000 de lei. Atât ea, cât și proxenetul care o însoțea, au fost arestați preventiv. Dosarul a […]
Cornelius Hudson și-a găsit rapid echipă după plecarea de la CS Vâlcea 1924. Baschetbalistul american de 32 de ani a semnat cu FC Porto, unde a mai evoluat în trecut în campionatul Portugaliei. El a făcut vizita medicală și ar putea debuta în Europe Cup, în meciul cu Rostock. Hudson a mai jucat în Portugalia […]
Victorie istorică pentru CS Vâlcea 1924 în FIBA Europe Cup!Echipa vâlceană a scris miercuri seară istorie, obținând prima sa victorie în cupele europene, după un meci spectaculos împotriva formației germane Rasta Vechta, încheiat cu scorul de 90-88. Partida, disputată pe terenul adversarilor, a fost una intensă, decisă abia în ultimele minute, când jucătorii antrenați de […]
PERFORMANȚĂ DE EXCEPȚIE PENTRU THE BEAST TEAM HOREZU: 16 MEDALII LA CAMPIONATUL NAȚIONAL DE GRAPPLING! Weekendul trecut, luptătorii de la The Beast Team Horezu au demonstrat din nou ce înseamnă muncă, disciplină și pasiune, reușind o performanță remarcabilă la Campionatul Național de Grappling, competiție organizată sub egida Federației Române de Kempo. Echipa din Horezu a […]
Investițiile imobiliare rămân una dintre cele mai sigure forme de plasament pe termen lung. Indiferent de fluctuațiile pieței, oamenii vor avea mereu nevoie de locuințe, iar proprietățile bine amplasate, cu design modern și funcțional, își păstrează valoarea în timp. Totuși, dacă ești la început de drum sau vrei să faci o investiție echilibrată între […]
Asigurarea de viață este un subiect pe care mulți îl amână. Poate părea complicat, costisitor sau chiar inutil atunci când ești sănătos și ai impresia că „ai timp destul”. Totuși, realitatea arată că asigurarea de viață nu este despre tine, ci despre cei dragi care depind de tine. Dacă nu ești hotărât dacă merită […]
Sunetul fin al unui toc pe marmura lucioasă. Reflexul mat al luminii dimineții pe o geantă impecabilă din piele naturală. În 2026, femeia modernă de carieră își începe ziua nu doar cu precizie, ci cu o eleganță controlată, subtilă și asumată. Biroul a devenit scena unui rafinament discret, unde stilul nu mai înseamnă ostentație, […]
Tentativă de capturare politică a Radioului Public: Guvernul își împinge purtatorul de cuvant în Consiliul de Administrație Guvernul forțează limitele legii: purtătorul de cuvânt al Executivului, trimis în Consiliul de Administrație al Radioului Public Nominalizarea Ioanei Ene Dogioiu, purtătoarea de cuvânt a Guvernului, în Consiliul de Administrație al Societății Române de Radiodifuziune a aprins, pe […]
Cardul de credit: capcana modernă care îți golește contul Într-o perioadă în care reclamele la bănci promit „libertate financiară” și „rambursare fără griji”, tot mai mulți români cad pradă unei iluzii costisitoare: plățile prin cardul de credit. În spatele ratelor mici și a aparentelor dobânzi „0%”, se ascunde un mecanism care poate transforma o achiziție […]
Guvern obligat să acționeze după 5 ani de blocaj. FACIAS câștigă în instanță: normele anti-infecții nosocomiale trebuie adoptate imediat Fundația FACIAS obține o victorie majoră pentru pacienții din România: Curtea de Apel București a obligat Guvernul să adopte, fără întârziere, normele de aplicare ale Legii nr. 3/2021 privind prevenirea și controlul infecțiilor nosocomiale. Decizia vine […]
Web Design by DowMedia