Arhiepiscopia Râmnicului cinstește în mod deosebit Ocrotitorul Eparhiei și ctitorul Catedralei Arhiepiscopale din municipiul Râmnicu-Vâlcea, în perioada 16-19 mai 2024, la Sărbătoarea Aducerea în Oltenia a moaștelor Sfântului Ierarh Calinic de la Cernica. Manifestările prilejuite de prăznuirea Sfântului Ierarh Calinic de la Cernica se vor desfășura după următorul program: - Joi, 16 mai, la ora 16.00, se va […]
Ambrosia Artemisiifolia (iarba pârloagelor), plantă anuală cu tulpini puternic ramificate ce poate atinge înălţimea de 50 – 100 cm, ajungând şi la 200 cm la maturitate, se găseşte frecvent de-a lungul şoselelor şi al căilor ferate, atât în intravilanul, cât şi în extravilanul localităţilor. Sensibilizarea alergică la polenul de ambrozia se manifestă clinic cel mai […]
Poliția Română, prin Direcţia de Investigare a Criminalităţii Economice, a efectuat controale, verificări și investigații ample pentru combaterea ilegalităților economico-financiare în perioada ianuarie – martie 2024. Astfel, structurile de investigare a criminalității economice din țară au desfășurat 78 de acțiuni de amploare pentru destructurarea grupărilor infracționale și probarea activității infracționale, în dosare penale complexe. […]
Zilele trecute, Consiliul Județean Vâlcea a decis respingerea plângerii prealabile formulată de societatea ISIRIDE ENERGY SRL (deținută de Florin Brăgău) în insolvenţă, împotriva Hotărârii Consiliului Judeţean Vâlcea nr.63 din 29 februarie 2024, împreună cu toate anexele sale şi a documentelor emise în legătură cu aceasta. În urma finalizării în condiţiile legii nr.98/2016 privind achiziţiile […]
Propunerea PNL pentru Primăria Drăgășani Costinel Stoica, este omul care a falimentat două firme, pe care acesta le-a administrat. După cum știți, Municipiul Drăgășani se confruntă cu o serie de provocări în prezent. Orașul are nevoie de un lider care să poată aduce schimbări pozitive. Din păcate pentru PNL, domnul Stoica nu este persoana potrivită […]
Salarii mai mari pentru muncitorii valceni! Dragi vâlceni, am promis și am demonstrat că locurile de muncă și salariile sunt pe agenda noastră principală. Echipa AUR și cu mine suntem dedicați să aducem stabilitate și creștere în Râmnicu Vâlcea. ✨ Un angajament mare pe cale să se concretizeze: Dacă voi avea onoarea să fiu ales […]
Ambrosia Artemisiifolia (iarba pârloagelor), plantă anuală cu tulpini puternic ramificate ce poate atinge înălţimea de 50 – 100 cm, ajungând şi la 200 cm la maturitate, se găseşte frecvent de-a lungul şoselelor şi al căilor ferate, atât în intravilanul, cât şi în extravilanul localităţilor. Sensibilizarea alergică la polenul de ambrozia se manifestă clinic cel mai […]
Societatea CET Govora SA anunta intreruperea furnizarii agentului termic sub forma de apa calda de consum si apa fierbinte, din data de 15.05.2024, ora 000 pana in data de 16.05.2024, ora 2200, pentru realizarea conditiilor tehnice de executie a urmatorului obiectiv de investitii: Executare lucrari de conexiune a traseului reabilitat tronson 5 pe zona […]
PROIECTUL ORDINII DE ZI A ȘEDINȚEI EXTRAORDINARE DIN DATA DE 15.05.2024: Proiect de hotărâre privind constatarea încetării de drept înainte de expirarea duratei normale, prin demisie, a mandatului de consilier local al domnului Nuică Ionuț-Eduard, precum și vacantarea locului de consilier local - inițiator Primarul municipiului. În vederea avizării proiectului de hotărâre, acesta se […]
Luna trecută, Consiliul Județean Vâlcea a alocat suma de 440.000 lei către Primăria comunei Berislăvești pentru susţinerea programelor de dezvoltare locală, pentru susţinerea programelor de infrastructură care necesită cofinanţare locală, precum şi pentru cheltuielile de funcţionare, pe care unităţile administrativ teritoriale din judeţ, în mod justificat, nu le pot finanţa din veniturile proprii şi […]
Prin hotărârea nr. 34/2024, Consiliul local al orașului Călimănești a aprobat devizul general, întocmit pentru Asociaţia de Dezvoltare Intercomunitară Investiţie Reţea Gaze Călimăneşti-Bujoreni, valoarea cofinanţării rezultată din devizul general şi indicatorii tehnico-economici pentru investiţia „Extindere reţele inteligente de distribuţie gaze naturale în Oraşul Călimăneşti, judeţul Vâlcea şi înfiinţare sistem de distribuţie gaze naturale în […]
Primăria comunei Guşoeni a decis participarea la programul vizând sisteme de alimentare cu apă, canalizare şi epurare a apelor uzate cu proiectul „Extindere sisteme de alimentare cu apă şi apă uzată în comuna Gușoeni, judeţul Vâlcea”, la valoarea totală a proiectului de 13,37 milioane de lei, din care valoare totală eligibilă de 12 milioane […]
Cristian Buican - PNL a batut palma cu Mircia Gutau - PSD pentru a-si sabota propriul candidat la Primaria Ramnicu Valcea, pe Virgil Pirvulescu! Ce cadou i-a oferit primarul liderului PNL... Virgil Pirvulescu, candidatul PNL la Primaria Ramnicu Valcea, este SABOTAT din interior de principalul om al lui Mircia Gutau - PSD, implantat la liberali! […]
Caporalul Pupăză a făcut knockout PNL-ul din Olăneşti! PSD, Forţa Dreptei, AUR şi SOS depăşesc în sondaje liberalii! Mai puţin de o lună i-a trebuit lui Grig Chiroiu, actorul din Trăsniţi în Nato să conducă PNL Băile Olăneşti pentru a aduce organizația la un ruşinos loc 5 în sondaje! Acum, în disperare de cauză, umblă […]
Averea imobiliară a primarului din Titești, Cătălin Daneș, cuprinde patru terenuri agricole în localitatea de domiciliu în suprafață totală de peste 20.000 mp primite drept „moștenire”, plus cele trei locuințe (două apartamente și o casă). Edilul Daneș are bani la bănci sau alte plasamente în sumă de 100.000 lei, iar în 2022, a încasat […]
Cătălin Hideg și Anca Alexandrescu, înainte de realizarea interviului Bomba jurnalistică a anului, detonată la Culisele Statului Paralel. Omul de afaceri care a atacat caracatița condusă de generalii Coldea și Dumbravă dă totul în vileag, într-un megainterviu acordat Ancăi Alexandrescu. Cătălin Hideg a devoalat și legăturile caracatiței foștilor șefi SRI cu hidra de la Romprest, […]
Apropiați ai primarului Cristian Nedelcu din Dragasani au avantaje pe banda! Surprinzător oare, sau nu, societatea SC MIRA COSMIN TERMO CONTA SRL, cu zero angajati in 2021 are o cifra de afaceri de 139.829 lei! În 2019, din pura coincidenta administratorul firmei cu sediul in alt județ primeste locuința ANL! Tot in acelasi an, angajata […]
Nereguli descoperite de Curtea de Conturi la societatea Piețe Prest din subordinea Primăriei Râmnicului. Astfel, în 2021, au fost înregistrate și menținute eronat în contul de debitori garanțiile de asigurare a plății lunare a redevenței, la contractul de delegare a unor servicii publice de administrare a domeniului public și privat de interes local din municipiul […]
Zilele trecute, Consiliul Județean Vâlcea a decis respingerea plângerii prealabile formulată de societatea ISIRIDE ENERGY SRL (deținută de Florin Brăgău) în insolvenţă, împotriva Hotărârii Consiliului Judeţean Vâlcea nr.63 din 29 februarie 2024, împreună cu toate anexele sale şi a documentelor emise în legătură cu aceasta. În urma finalizării în condiţiile legii nr.98/2016 privind achiziţiile […]
Propunerea PNL pentru Primăria Drăgășani Costinel Stoica, este omul care a falimentat două firme, pe care acesta le-a administrat. După cum știți, Municipiul Drăgășani se confruntă cu o serie de provocări în prezent. Orașul are nevoie de un lider care să poată aduce schimbări pozitive. Din păcate pentru PNL, domnul Stoica nu este persoana potrivită […]
Costinel Stoica, candidatul PNL la Primaria Dragasani, are probleme mari cu... limba romana. Omul este de-a dreptul agramat: face greseli elementare de exprimare, pe banda rulanta! Nu o spunem doar noi, este un adevar care le-a izbit urechile tuturor locuitorilor din municipiul Dragasani, care au fost nevoiti sa-i asculte discursurile - elucubratii jenante debitate de […]
Agentia Nationala de Integritate are in lucru, la aceasta data, mai multe dosare referitoare la consilieri locali din judetul Valcea. Concret este vorba de averi nejustificate! Agenția Națională de Integritate a constatat existența unei diferențe nejustificate între averile dobândite și veniturile realizate de către angajati ai mai multor institutii publice din Valcea, în perioada exercitării […]
Virgil Pirvulescu, candidatul PNL la Primaria Ramnicu Valcea, este SABOTAT din interior de principalul om al lui Mircia Gutau - PSD, implantat la liberali! Este vorba chiar de deputatul liberal Cristian Buican! Parlamentarul a dat deja ordin pe unitate, in randul armatei de lingai galbeni fideli, sa fie denigrat, sabotat, carotat Pirvulescu! Pe surse am […]
Violator - candidat intr-o comuna din judetul Valcea! Da este adevarat - suta la suta real! Un partid are candidat intr-o comuna din imediata apropiere a municipiului Ramnicu Valcea un individ certat cu legea, care in urma cu 20 de ani a violat o minora! Personajul cu pricina este fratele unui primar, membru PSD. Toata […]
CHIMCOMPLEX SA BORZEȘTI: Investiție Verde pentru Polioli Ecologici Proiectul „Investing in innovative green technology to produce new environmentally friendly polyols at CHIMCOMPLEX” a fost finalizat (ref 2021/331014) Chimcomplex SA Borzești, cu sediul în Onești, jud. Bacău, a încheiat în data de 30 aprilie 2024 proiectul „Investing in innovative green technology to produce new environmentally friendly polyols at CHIMCOMPLEX” implementat pe […]
Un celebru supermarket 100% românesc își anunță extinderea. Singurul lanț românesc cu peste 100 de magazine în toată țara și peste 1000 de angajați, se apropie cu expansiunea de București. Compania fondată de familia Mutu din Vâlcea va inaugura în a doua jumătate a acestui an o unitate de 1.800 de mp în Crevedia Retail […]
Compania a demarat acest proiect de rebranding dintr-o perspectivă orientată către viitor, au mai spus reprezentanţii DIANA, astfel încât să consolideze legătura cu segmentele tradiţionale, dar şi să atragă noi categorii şi generaţii de consumatori. DIANA, companie deţinută de familia Crăciunescu din Râmnicu Vâlcea, activă pe piaţa de carne şi de peşte, îşi schimbă identitatea […]
Chimcomplex S.A. Borzesti impresionează la UTECH Polyurethane, cea mai prestigioasă expoziție din industria poliuretanilor, ce are loc zilele acestea în Maastricht, Olanda! Reușita echipei noastre, reprezentate de către dl. Ștefan Vuza împreună cu colegii de la comercial, cercetare și comunicare înseamnă consolidarea relațiilor existente cu clienții actuali și crearea de noi parteneriate pentru viitor. După […]
Născută în Râmnicu Vâlcea, Dorina Mutu este o antreprenoare a cărei poveste se leagă de oraşul natal. Şi-a început cariera la Fabrica de conserve Râureni, acoperind diverse roluri, atât în producţie, cât şi în vânzări. Aici avea să-l întâlnească pe Dan Mutu, viitorul său partener în viaţă şi afaceri. Cifră de afaceri (2022): 480,4 mil. […]
Află ce are de spus Președintele COAL, Remus Borza, vis-a-vis de plafonul de 500.000 de euro cifră de afaceri pentru micro-întreprinderi: https://www.youtube.com/watch?v=u31bwyJbJ18
Am făcut astăzi o vizită pe șantierul de la Spitalul Vechi, unde sunt în plină desfășurare lucrările de modernizare a corpului principal C5 - clădirea monument istoric. Peste 97 milioane lei (cca 19,5 milioane euro) se vor investi în reabilitarea clădirii, dar și în achiziționarea de aparatură medicală performantă, finanțarea fiind asigurată prin Compania […]
Uniunea Europeană oferă asistență financiară vitală comunităților, permițându-le să investească în infrastructură, educație, sănătate și multe altele. Pentru orașul nostru, fondurile europene trebuie sa fie un catalizator pentru transformare și progres. De la modernizarea rețelelor de apă, la construirea de noi școli și spitale, fondurile europene lasa o amprentă importantă. Prin intermediul acestor investiții, putem […]
Cristian Terheș: 'PNL și PSD, aceeași mizerie' - O declarație fără perdea
Vâlcea intră într-o carte a recordurilor mai puţin scrisă, cea a luptătorilor din a doua conflagraţie mondială, graţie longevităţii dovedite de lt. (r) Ilie Ciocan (110 ani), devenit între timp cel mai longeviv combatant din lume în Al Doilea Război Mondial. În data de 28 mai, moş Ciocan, eroul din Cremenari va împlini 111 ani. […]
Luni, 29 aprilie, a fost o zi importantă pentru mine și, sper, pentru toți locuitorii județului Vâlcea! Cu mare entuziasm și responsabilitate, mi-am depus oficial candidatura pentru funcția de Președinte al Consiliului Județean Vâlcea. În această călătorie, prioritatea mea este să aducem împreună inovație, eficiență și transparență în administrarea locală. Vreau să construim un județ […]
SERIOZITATE, ÎNCREDERE, IMPLICARE ȘI RESPECT! Stimați concetățeni, Sunt Remus Popa și sunt născut și crescut în comuna Măciuca. Am 49 de ani, o familie frumoasă și sunt de profesie economist. Sunt adeptul investițiilor în folosul cetățenilor și de aceea, cu voia dumneavoastră, permiteți-mi să modernizăm comuna Măciuca pentru confortul și creșterea nivelului de trai […]
Arhiepiscopia Râmnicului cinstește în mod deosebit Ocrotitorul Eparhiei și ctitorul Catedralei Arhiepiscopale din municipiul Râmnicu-Vâlcea, în perioada 16-19 mai 2024, la Sărbătoarea Aducerea în Oltenia a moaștelor Sfântului Ierarh Calinic de la Cernica. Manifestările prilejuite de prăznuirea Sfântului Ierarh Calinic de la Cernica se vor desfășura după următorul program: - Joi, 16 mai, la ora 16.00, se va […]
„Așezăm înaintea ochilor noștri sufletești Sfintele şi Mântuitoarele Pătimiri ale Domnului şi Mântuitorului nostru Hristos. Relatarea Sfintelor Pătimiri, aşa cum ni le prezintă Evangheliile în capitolele lor finale (patru de la Matei, două de la Marcu, una de la Luca, cinci de la Ioan), descoperă taina înnoirii și a îndumnezeirii noastre”, a Înaltpreasfințitul Părinte Varsanufie […]
Cu binecuvântarea Înaltpreasfințitului Părinte Varsanufie, Arhiepiscopul Râmnicului, Protoieria Drăgășani a oferit daruri celor care au nevoie de atenție și ajutor, prin organizarea unei acțiuni social – filantropice, în data de 30 aprilie, la Centrul de recuperare și reabilitare neuropsihică Măciuca și Centrul de îngrijire și asistență Lungești. La activitate a participat și domnișoara Teodora Mihăescu, Asistent […]
Este important sa atragem investitori in Dragasani pentru dezvoltarea pietei locurilor de munca. Acest lucru se poate realiza prin parteneriate intre administratia publica si mediul privat. Oferind facilitati tuturor investitorilor si printr-un dialog real cu acestia vom realiza aproximativ 500 locuri de munca in Dragasani. Inca de acum, am pornit dialogul cu numeroase firme, a […]
Virgil Pîrvulescu, viceprimar al municipiului Rm. Vâlcea și candidat la primăria orașului la alegerile din 9 iunie a început campania electorală în Cartierul Arhitecților din Cisnădie. Pîrvulescu și-a expus mesajele pe numeroase panouri publicitare și chiar a venit în Cisnădie să discute cu locuitorii cartierului de la marginea Sibiului, premisa fiind că mulți […]
VICENȚIU MOCANU, alegerea de AUR pentru Râmnicu Vâlcea Programul Politic al candidatului AUR la Primăria Râmnicu Vâlcea Vicentiu Mocanu, candidat AUR la Primaria Ramnicu Valcea: „Oamenii de business trebuie să se implice activ in politică pentru a lua parte la schimbarea dorită, în loc să stea pe margine și să nu ia atitudine.Am pornit de jos, fără să mă […]
La data de 9 mai, poliţiştii din cadrul Poliției orașului Călimănești au fost sesizaţi prin apelul unic de urgenţă 112 cu privire la faptul că un bărbat 54 de ani, din localitatea Bujoreni, în timp ce efectua lucrări pentru reconstrucția unui drum forestier, în zona Rostea, din orașul Călimănești, ar fi fost surprins de […]
Poliția Română, prin Direcţia de Investigare a Criminalităţii Economice, a efectuat controale, verificări și investigații ample pentru combaterea ilegalităților economico-financiare în perioada ianuarie – martie 2024. Astfel, structurile de investigare a criminalității economice din țară au desfășurat 78 de acțiuni de amploare pentru destructurarea grupărilor infracționale și probarea activității infracționale, în dosare penale complexe. […]
Un bărbat în vârstă de 54 de ani, care lucra la reconstrucţia unui drum forestier în zona oraşului Călimăneşti din judeţul Vâlcea, a murit, joi, după ce a fost prins sub un mal de pământ. Poliţia şi Inspectoratul Teritorial de Muncă au demarat investigaţii în urma incidentului. Evenimentul a avut loc, joi, în zona cunoscută […]
SCM Râmnicu Vâlcea a anunţat, luni, că a obţiinut serviciile handbalistei franceze Alicia Toublanc, campioană mondială. Toublanc echipei vâlcene pentru următoarele două sezoane. Sportiva joacă pe postul de extremă dreapta. Cu o mare experienţă internaţională, încununată cu reuşite impresionante, Alicia Toublanc este un nume de referinţă în handbalul mondial, prin multiplele trofee naţionale şi internaţionale […]
Premiera documentarului despre Ilie Năstase, NASTY, va avea loc pe 23 aprilie, la ora 19.00, în sala consiliului Județean Vâlcea. Filmul despre cariera și viața tenismenului român va avea loc în prezența echipei. Ilie Năstase, cunoscut drept „băiatul rău al sportului”, a fost adesea descris de presa internațională ca fiind „magnific”, „fermecător”, „temperamental” și „arogant”. Documentarul […]
Fosta mare jucatoare de handbal a Romaniei, Nicoleta Lazar, sustine candidatii AUR la alegerile din 9 iunie Fosta mare handbalista a Romaniei, Nicoleta Lazar, sustine candidatii AUR la alegerile din 9 iunie 2024. Aflata la Ramnicu Valcea, duminica, 31 martie, una dintre cele mai bune jucatoare din istoria handbalului romanesc a semnat lista de sustinere […]
Tehnologia LED este un progres în domeniul iluminatului. Și pe bună dreptate: aceste becuri LED au multe avantaje față de alte tipuri de becuri fluorescente sau cu halogen, cum ar fi consumul redus de energie și durata de viață lungă. De aceea, becurile LED devin din ce în ce mai populare în orice casă. […]
Pe măsură ce anotimpurile se schimbă, așa se modifică și preferințele noastre olfactive. Parfumurile pentru anotimpuri, cu accente și note specifice, nu doar că ne pot însoți, dar pot chiar să ne definească starea de spirit și să influențeze modul în care suntem percepuți. Fiecare anotimp are caracteristicile sale distincte, iar tranzițiile dintre acestea aduc […]
În era digitală și tehnologică în care trăim, economisirea energiei electrice este o preocupare tot mai presantă pentru mulți dintre noi. Din fericire, există numeroase metode prin care putem reduce consumul de energie fără a sacrifica confortul. În acest articol, vom explora câteva strategii eficiente pentru a economisi energie electrică, menținând în același timp un […]
Meteorologii au emis luni, 6 mai, avertizări nowcasting pentru căderi de grindină în mai multe județe din țară, iar în mediul online au apărut imagini cu problemele cauzate de fenomenele meteo extreme. Avertizările ANM au fost emise pentru județele Botoșani, Suceava, Iași, Mehedinți, Buzău, Maramureș, Cluj și Brăila, potrivit ANM. În mediul online, au apărut filmări […]
Preşedintele Biroului Electoral Central (BEC) va efectua, luni, tragerea la sorți pentru stabilirea ordinii partidelor pe buletinele de vot. Va fi stabilit astfel numărul de ordine de pe buletinele de vot al partidelor politice, alianţelor electorale, alianţei politice, organizaţiei cetăţenilor aparţinând minorităţilor naţionale care au depus liste de candidaţi, dar pentru candidații independenţi la alegerile […]
Pentru stabilitatea țării avem nevoie de un Fond Suveran de Investiții. Acest fond trebuie să fie controlat de stat, românii să poată fi acționari și în mod direct, un fond listat la bursă și capitalizat din fondurile obținute din valorificarea resurselor naturale. Acest fond trebuie să întărească România economic, să ne transforme într-o națiune care […]
Web Design by DowMedia