Administratie

Primarul Rădulescu doreşte crearea unei zone metropolitane

Primarul Rădulescu doreşte crearea unei zone metropolitane Proiectul metropolitan Râmnicu Vâlcea este în curs de elaborare. Ideea se referă la crearea unei zone metropolitane în jurul municipiului Râmnicu Vâlcea. În acest sens, primarul municipiului, Romeo Rădulescu, va purta zilele următoare discuţii cu primarii zonelor limitrofe ale Râmnicului, apoi cu toţi parlamentarii vâlceni, indiferent de culoarea […]

în acest an vor începe lucrările la pârtia de schi din Voineasa

• Vicepreşedintele CJ Vâlcea, Romulus Bulacu, ne-a precizat că În acest an vor începe lucrările la pârtia de schi din Voineasa Vicepreşedintele Consiliului Judeţean Vâlcea, Romulus Bulacu, este sigur că în toamna acestui an vor începe lucrările de construcţie la investiţia privind realizarea unei pârtii de schi în zona Voineasa. „Prin proiectul „Dezvoltarea infrastructurii de […]

“Cabliştii” vor fi taxaţi de Primăria Râmnicului pentru folosinţa terenurilor

„Cabliştii” vor fi taxaţi de Primăria Râmnicului pentru folosinţa terenurilor Prin Hotărârea nr. 111/30 aprilie 2010, Consiliul Local al municipiului Râmnicu Vâlcea a stabilit cadrul legal privind modul de exercitare a dreptului de acces al furnizorilor de reţele de comunicaţii electronice pe proprietatea publică şi privată a municipiului. Astfel, exercitarea dreptului de acces pentru folosirea […]

Unirea Acvarim cu Apavil, amânată din nou

Unirea Acvarim cu Apavil, amânată din nou Noul primar al Râmnicului, Romeo Rădulescu, a amânat din nou fuziunea dintre cei doi operatori de apă din judeţ, putând sub semnul întrebării cele 100 de milioane de euro pe care Uniunea Europeană le pune la dispoziţia judeţului Vâlcea pentru extinderea şi modernizarea reţelelor de apă şi canal […]

Primării vâlcene aproape de faliment

Primării vâlcene aproape de faliment Un recent proiect de lege poate băga mai multe administraţii locale din judeţul Vâlcea în faliment. Primăriile care au datorii mai vechi de un an pot intra în procedura de criză financiară sau de insolvenţă. La ora actuală, dintre cele 3.227 de primării, peste 2.400 nu pot să-şi plătească din […]

Ministrul Vasile Blaga nu a descoperit nici o ilegalitate la Prefectura Vâlcea

• În urma unor „reclamaţii” depuse de deputatul Cristian Buican, Ministrul Vasile Blaga nu a descoperit nici o ilegalitate la Prefectura Vâlcea După cum se ştie, în cursul lunii februarie, deputatul Cristian Buican a adresat o interpelare ministrului Vasile Blaga, şi în care reclama „abuzurile prefectului de Vâlcea, Petre Ungureanu”. Iată ce se spunea în […]

Constantin Banacu este cel mai bun gospodar pe care-l putea avea comuna Bărbăteşti

• Prin investiţiile realizate şi proiectele depuse, Constantin Banacu este cel mai bun gospodar pe care-l putea avea comuna Bărbăteşti De mai mulţi ani, comuna Bărbăteşti cunoaşte cele mai notabile progrese alături de primarul Constantin Banacu. La ora actuală comuna Bărbăteşti dispune de apă curentă, reţea de canalizare, cablu TV, telefonie, internet, un spital şi […]

A început asfaltarea drumului DJ 649 de la intrarea în Băile Govora

• Preşedintele Ion Cîlea şi-a onorat o promisiune A început asfaltarea drumului DJ 649 de la intrarea în Băile Govora De la începutul acestei săptămâni, echipele Regiei Autonome Judeţene de Drumuri şi Poduri (RAJDP) Vâlcea au demarat acţiunea de reabilitare şi asfaltare a porţiunii de peste 3 kilometri din drumul judeţean DJ 649 de la […]

Noul Serviciu de Evidenţă a Persoanelor Băbeni va avea cinci localităţi arondate

Noul Serviciu de Evidenţă a Persoanelor Băbeni va avea cinci localităţi arondate Consiliul Judeţean Vâlcea a aprobat săptămâna trecută un proiect de hotărâre privind modificarea arondării referitoare la activităţile de evidenţă a persoanelor din localităţile Olanu, Băbeni, Frânceşti, Galicea şi Şirineasa. Prin Hotărârea Consiliului Local Băbeni nr. 57 din 31.07.2007 a fost aprobată înfiinţarea Serviciului […]

Podul peste Olăneşti, între străzile Ştirbei Vodă şi Morilor, va costa doar 1,2 milioane euro

• Pentru a treia oară, Primăria Râmnicului a diminuat valoarea unei investiţii Podul peste Olăneşti, între străzile Ştirbei Vodă şi Morilor, va costa doar 1,2 milioane euro La sfârşitul săptămânii trecute, Consiliul Local al municipiului Râmnicu Vâlcea a aprobat modificarea HCL nr. 144 din 28 mai 2009 pentru proiectul „Arteră de legătură între strada Ştirbei […]

Funcţionari publici instruiţi la Prundeni

Funcţionari publici instruiţi la Prundeni Asociaţia Pro Dezvoltare „Valea Oltului” a accesat un fond de 243.100 de lei prin Programul Operaţional „Dezvoltarea Capacităţii Administrative”, pentru instruirea a 210 funcţionari publici. „Obiectivul acestui proiect este consolidarea capacităţii instituţionale a administraţiei publice, implementarea programului e-guvernare şi obţinerea permisului european de conducere a computerului (ECDL). Grupul ţintă este […]

Proiect pentru refacerea infrastructurii afectată de inundaţii

Proiect pentru refacerea infrastructurii afectată de inundaţii Un proiect de act normativ pentru refacerea infrastructurii afectate de alunecările din primăvara acestui a fost iniţiat de Prefectura şi Consiliul Judeţean Vâlcea, autorităţile solicitând Guvernului, în acest sens, peste 12 milioane de lei. „În perioada 1 ianuarie - 27 aprilie 2010, pe fondul unui exces de umiditate […]

Primarul Mihai Mateescu promite că Băile Govora va înflori din propria cenuşă

Primarul Mihai Mateescu promite că Băile Govora va înflori din propria cenuşă Anda Vlad • Mihai Mateescu a promis că staţiunea urmează să se dezvolte în următorii ani din propria cenuşă, deoarece, în ultimii ani, lipsa fondurilor şi faptul că multe dintre obiectivele şi vechile hoteluri care atrăgeau turiştii se află în proprietate privată a […]

Prefectura Vâlcea l-a amendat pe primarul Ion Toma

• În urma descoperirii unor nereguli la Primăria Laloşu, Prefectura Vâlcea l-a amendat pe primarul Ion Toma • De asemenea, a mai fost sancţionată şi soţia primarul din Guşoeni, Maria Concioiu Potrivit unui raport prezentat în Colegiul Prefectural şi realizat de echipele de control ale Prefecturii Vâlcea în ultima lună, s-au descoperit mai multe nereguli […]

Romeo Rădulescu a depus jurământul, iar Cosmin Constantinescu a fost ales viceprimar

• La şedinţa Consiliului Local al municipiului Râmnicu Vâlcea, Romeo Rădulescu a depus jurământul, iar Cosmin Constantinescu a fost ales viceprimar Vineri, 30 aprilie, în cadrul şedinţei ordinare a Consiliului Local al municipiului Râmnicu Vâlcea au fost incluse încă trei puncte suplimentare pe ordinea de zi, ca urmare a validării de către justiţie a alegerilor […]

Drumul de la intrare în Băile Govora va fi reabilitat în această săptămână

Preşedintele Consiliului Judeţean Vâlcea, Ion Cîlea, dă asigurări: Drumul de la intrare în Băile Govora va fi reabilitat în această săptămână Conducerea Consiliului Judeţean Vâlcea va acorda o mai mare atenţie reabilitării drumurilor către staţiunile turistice. Preşedintele Ion Cîlea ne-a asigurat că în această săptămână, Regia Judeţeană de Drumuri şi Poduri Vâlcea va avea în […]

Primăria va plăti pentru realizarea bulevardului din Ostroveni doar 5,5 milioane euro

• După ce Consiliul Local a aprobat propunerea, Primăria va plăti pentru realizarea bulevardului din Ostroveni doar 5,5 milioane euro Vineri, 30 aprilie, Consiliul Local al municipiului Râmnicu Vâlcea a aprobat propunerea de modificare a unor articole din HCL nr. 184/30.06 2009 şi HCL nr. 205/17.07.2009 pentru obiectivul „Prelungire b-dul Tineretului spre sud cu b-dul […]

Marius Burlănescu spus că... preşedintele SUA l-a numit în funcţia de subprefect

• După ce şi-a anunţat demisia, Marius Burlănescu a spus că... preşedintele SUA l-a numit în funcţia de subprefect • Marius Burlănescu se va întoarce pe postul de director general la SC Hervil SA Râmnicu Vâlcea, unde acţionar majoritar este chiar socrul  său, Luigi Pepenel După cum se ştie, luni dimineaţă, Marius Adrian Burlănescu şi-a înaintat […]

Programul ,,Vâlcea Verde” se lasă cu amenzi de sute de milioane de lei

Primării sancţionate contravenţional Programul ,,Vâlcea Verde” se lasă cu amenzi de sute de milioane de lei În cadrul programului judeţean de acţiuni ,,Vâlcea Verde”, Instituţia Prefectului – Vâlcea - Corpul de control, a participat alături de reprezentanţi ai Gărzii de Mediu şi Direcţiei Apelor Olt, la verificări în localităţile judeţului. Verificările au fost efectuate de […]

Ungureanu şi Cîlea “îşi dau la gioaleÔÇ£ pe sub mese

Război pe faţă între prefect şi preşedintele Consiliului Judeţean Ungureanu şi Cîlea „îşi dau la gioale“ pe sub mese Conflictul dintre prefectul de Vâlcea, Petre Ungureanu şi preşedintele Consiliului Judeţean Vâlcea, Ion Cîlea a fost redeschis săptămâna trecută, după ce ministrul Administraţiei şi Internelor Vasile Blaga le-a cerut prefecţilor din ţară să aplice sancţiuni preşedinţilor […]

Viceprimarul PSD Sorin Vasilache vrea să dezvolte oraşul prin realizarea unor investiţii

• În localitatea Băile Olăneşti, Viceprimarul PSD Sorin Vasilache vrea să dezvolte oraşul prin realizarea unor investiţii Localitatea Băile Olăneşti ocupă primul loc printre staţiunile balneoclimaterice din România în ceea ce priveşte numărul de izvoare, debitul total zilnic al acestora, ca şi varietatea compoziţiei şi a concentraţiei apelor minerale. Factorii naturali de cură şi anume […]

Peste jumătate din bugetul SC Apavil SA se va duce pe salariile angajaţilor

• În cursul anului 2010, Peste jumătate din bugetul SC Apavil SA se va duce pe salariile angajaţilor Recent, la propunerea conducerii Apavil SA Râmnicu Vâlcea, autorităţile judeţului Vâlcea au aprobat proiectul bugetului de venituri şi cheltuieli al societăţii pe anul 2010. Astfel, veniturile totale pe acest an ale SC Apavil SA au fost estimate […]

Petre Ungureanu face deservicii imense Guvernului Boc

Petre Ungureanu face deservicii imense Guvernului Boc Prefectul de Vâlcea, prins în conflict de interese Prefectul în exerciţiu, avocatul Petre Ungureanu, este unul dintre cei mai controversaţi politicieni vâlceni din ultimii 20 de ani. De-a lungul timpului aproape că nu a existat un scandal de amploare din domeniul politic, economic sau administrativ în care să […]

  • PUBLICITATE

  • https://www.mocanuvicentiu.ro/
  • PARTENERI MEDIA

  • © 2024 Ziarul de Valcea. Toate drepturile rezervate.

    Web Design by DowMedia

    Ne gasiti si pe