Administratie

Primarul din Guşoieni şi un consilier local din Prundeni, găsiţi în incompatibilitate de ANI

  Zilele trecute, Agenția Națională de Integritate (ANI) a constatat încălcarea regimului juridic al incompatibilităților de către 14 foști sau actuali aleși locali (cinci primari, un fost primar, doi viceprimari, șase consilieri locali), ca urmare a exercitării simultane de funcții și calități, încălcând, astfel, mai multe articole ale Legii nr. 161/2003. Printre aceştia se numără […]

S-a declanşat procedura de selecţie a doi membri ai Consiliului de Administraţie al RAJDP Vâlcea

  Consiliul Judeţean Vâlcea a aprobat recent declanşarea procedurii de selecţie a doi membri ai Consiliului de Administraţie al Regiei Autonome Judeţene de Drumuri şi Poduri Vâlcea. Având în vedere demisia lui Octavian Perpelea (fiul fostului prefect Mircea Perpelea) din funcţia de administrator al Regiei Autonome Judeţene de Drumuri şi Poduri Vâlcea şi ţinând cont […]

Consiliul Local va aproba bugetele pe 2015 ale Pieţe Prest, ETA şi clubului de handbal

  A fost convocat, în şedinţă ordinară, Consiliul Local al municipiului Râmnicu Vâlcea, în data de 27 februarie 2015, cu 25 de proiecte şi rapoarte pe ordinea de zi. Astfel, se vor aproba următoarele propuneri: rezultatele inventarierii generale a elementelor de natura activelor, datoriilor şi capitalurilor proprii aflate în patrimoniul Municipiului Rm. Vâlcea pe anul […]

Consiliul Județean Vâlcea va vota bugetul pe 2015

  Marţi, 17 februarie, va avea loc şedinţa ordinară a Consiliului Judeţean Vâlcea, cu 20 de proiecte de hotărâri sau informări plus punctul „Diverse” pe ordinea de zi. Astfel, se vor aproba următoarele propuneri: raport privind modul de soluţionare a petiţiilor adresate Consiliului Judeţean Vâlcea şi a solicitărilor privind accesul la informaţii de interes public, […]

Consiliul Local a concesionat alte 108 locuri de parcare din Râmnic către SC Pieţe Prest SA

Prin Hotărârea nr. 9/2015, Consiliul Local al municipiului Râmnicu Vâlcea a aprobat radierea din lista bunurilor aparţinând domeniului public şi privat al municipiului care se concesionează către societatea PIEŢE PREST SA - anexa nr.1 la contractul de delegare a gestiunii unor servicii publice de administrare a domeniului public şi privat, contract aprobat prin articolul 3 […]

DADP a executat mai multe lucrări edilitare în Râmnicu Vâlcea

Suplimentar activitatilor specifice si cu caracter permanent ce se executa pe domeniul public al Municipiului Rm. Valcea, conform programului de lucru al D.A.D.P. in perioada 29.01.2015 - 04.02.2015 s-au executat: lucrari de intretinere si verificare semafoare; lucrari de verificat , montat , ridicat si indreptat indicatoare; lucrari de rezolvat sesizari iluminat public pe: str.Bicaz , […]

CJ Vâlcea a decis majorarea tarifului lunar pentru prestaţiile Serviciului Judeţean de Pază

Consiliul Judeţean Vâlcea a aprobat recent propunerea de majorare a tarifului lunar pentru prestarea serviciului de pază de către Serviciul Public Judeţean de Pază Vâlcea. Serviciul respectiv funcţionează ca serviciu public judeţean, sub autoritatea Consiliului Judeţean Vâlcea, specializat în asigurarea pazei obiectivelor de interes judeţean, potrivit prevederilor Legii nr. 371/2004 privind înfiinţarea, organizarea şi funcţionarea […]

Consilierii locali, chemaţi să aprobe majorarea devizului la investiţia „Modernizare Piaţa Centrală”

Consiliul Local al municipiului Râmnicu Vâlcea este chemat miercuri, 11 februarie, să aprobe devizul general actualizat al obiectivului de investiţii „Amenajare şi modernizare Piaţa Centrală”, la valoarea totală de 23,93 milioane de lei cu TVA, respectiv 5,33 milioane de euro cu TVA, din care construcţii montaj reprezintă 4,38 milioane de euro cu TVA. Prin HCL […]

Bătaie mare pentru locurile de vânzare a mărţişoarelor din Râmnicu Vâlcea

În urma celor două licitaţii din 4 şi 5 februarie pentru locurile de vânzare a mărţişoarelor în perioada 21.02-08.03.2015, bugetul local s-a îmbogăţit cu suma de 50.630 lei, din cele 160 de amplasamente puse la bătaie în întreg oraşul doar 33 – în cartierele Nord şi Ostroveni – rămânând neadjudecate. Aceste 33 de poziţii vor […]

Primarul din Goleşti, Gheorghe Şerban, demontează sesizările unui locuitor din comună

  Bogdan Păun din comuna Golești, sat Popești, ne-a semnalat la redacţie mai multe situaţii care se întâmplă în zona din jurul gospodăriei lui. „În urma lucrărilor de consolidare a drumului comunal şi de betonare a şanţului, lucrări care s-au oprit în luna decembrie în dreptul casei mele, pământul a început să plece pentru că […]

Fondurile de 4,8 milioane euro rămase neutilizate în 2014 vor fi folosite pentru aceleaşi obiective de investiţii

  Vineri, 30 ianuarie, CJ Vâlcea a aprobat propunerea de utilizare a unor sume din excedentul bugetului local, pentru finanţarea cheltuielilor secţiunii de dezvoltare, pe anul 2015. În prezent la nivelul Consiliului Judeţean Vâlcea se află în derulare din anii anteriori mai multe proiecte de investiţii, atât cu finanţare din fonduri nerambursabille cât şi din […]

Consiliul Local va aproba prelungirea contractelor de închiriere pentru locuinţele sociale până în anul 2020

  Consiliul Local al municipiului Râmnicu Vâlcea este convocat în şedinţă ordinară joi, 29 ianuarie 2015, cu mai multe puncte de interes pe ordinea de zi. Astfel, se vor dezbate şi aproba următoarele propuneri: aprobarea planului de acţiuni sau lucrări de interes local pe anul 2015, pentru repartizarea orelor de muncă prestate lunar de către […]

Şedinţă-maraton la Consiliul Judeţean Vâlcea, cu 37 de proiecte de hotărâri pe ordinea de zi

  Vineri, 30 ianuarie 2015, va avea loc o şedinţă-maraton la Consiliul Judeţean Vâlcea, cu 37 de proiecte de hotărâri sau informări pe ordinea de zi. Astfel, se vor aproba următoarele propuneri: planul Strategic anual referitor la obiectivele ce vor fi realizate de Inspectoratul de Poliţie Judeţean Vâlcea şi indicatorii de performanţă minimali pentru anul […]

Consiliul Local va revoca o decizie de modernizare a Pieţei Centrale, „gândită” de Romeo Rădulescu

  Consiliul Local al municipiului Râmnicu Vâlcea este chemat în şedinţă ordinară la data de 29 ianuarie 2015 pentru a aproba revocarea HCL nr. 21 din 31 ianuarie 2012 referitoare la realizarea obiectivului de investiţii „Amenajare şi modernizare Piaţa Centrală municipiul Râmnicu Vâlcea”. Atunci, societatea Pieţe Prest SA a fost împuternicită în calitate de autoritate […]

Vicele Vîrlan a prins un „os de ros” în Comisia pentru stabilirea dreptului de proprietate asupra terenurilor

  Consiliul Local al municipiului Râmnicu Vâlcea, întrunit în şedinţă extraordinară la data de 20 ianuarie 2015, l-a desemnat pe viceprimarul Eduard Vîrlan în Comisia municipală pentru stabilirea dreptului de proprietate privată asupra terenurilor. Începând cu data adoptării acestei decizii, Hotărârea Consiliului Local nr. 177/26/2012 îşi încetează aplicabilitatea. Regulamentul privind procedura de constituire, atribuţiile şi […]

Consilierii locali vor trebui să împartă 6 milioane euro din excedentul bugetului pe 2014

  Consiliul Local al municipiului Râmnicu Vâlcea este convocat în şedinţă extraordinară pentru data de 20 ianuarie 2015 pentru a aproba, printre altele, propunerea de efectuare a unor plăţi urgente din bugetul local. Astfel, se va aproba acoperirea din excedentul bugetului local înregistrat la sfârşitul anului 2014, în cuantum de 26,9 milioane de lei (6 […]

SC APAVIL SA a remediat 6 avarii la reţeaua de apă

    SC APAVIL SA a desfăşurat şi în săptămâna 12 – 16 ianuarie, o activitate intensă în municipiul Râmnicu Vâlcea, în colaborare cu autorităţile locale.   Au fost remediate 6 avarii la reţeaua de apă pe str. Râureni nr. 270, Col. Bădescu nr. 15, Şt. Vodă nr. 172-174, Maior Georgescu, M. Basarab nr. 10B, […]

A început şantierul din centrul Râmnicului

  Luni dimineaţa, timp de mai multe ore, primarul interimar Gigi Matei, împreună cu reprezentanţi ai mai multor departamente din primărie, precum şi cu poliţişti de la Poliţia municipiului – Serviciul de Poliţie Rutieră şi de la Poliţia Locală, au supravegheat modul în care se face blocarea traficului rutier în zona centrală a Căii lui […]

Efort bugetar de 33,5 milioane lei al Primăriei Râmnicu Vâlcea pentru cofinanţarea unor proiecte europene

Suma necesară pentru a acoperi finanţările proiectelor europene pe anul 2015 şi pe care Primăria Râmnicu Vâlcea este nevoită să o achite este de 33,5 milioane lei, a declarat primarul Gheorghe Matei. "Este vorba despre proiecte mari şi implicit, costisitoare, cum sunt cele de modernizare a zonei de agrement Ostroveni, cofinanţare de 50%, reprezentând 2,5 […]

Manageri „reloaded” la Muzeul Judeţean, Teatrul Anton Pann şi Şcoala Populară de Arte şi Meserii

    Consiliul Judeţean Vâlcea este chemat marţi, 30 decembrie 2014 să aprobe numirea unor manageri interimari la trei instituţii culturale din subordine. De fapt, este vorba de (re)numirea, începând cu data de 1 ianuarie 2015, a celor trei directori care se află deja în fruntea instituţiilor în cauză: Claudiu Aurel Tulugea - la Muzeul […]

Consiliul Local al Râmnicului va aproba nivelul impozitelor şi taxelor pentru anul 2015

  Luni, 29 decembrie 2014, va avea loc şedinţa ordinară a Consiliului Local al municipiului Râmnicu Vâlcea, cu 20 de rapoarte şi proiecte de hotărâri plus punctul „Diverse” pe ordinea de zi. Se vor dezbate şi aproba următoarele propuneri: aprobarea contului de execuţie al bugetului local la data de 15 decembrie 2014; stabilirea şi aprobarea […]

De Crăciun, Guvernul le-a oferit primarilor din Vâlcea un cadou în valoare de 58 de milioane de lei

 Banii au fost alocaţi în şedinţa de guvern de marţi, 23 decembrie, şi vor fi utilizaţi pentru remedierea efectelor calamităţilor înregistrate în acest an. Fondurile vor ajunge la 42 de primării din judeţul Vâlcea. Potrivit adevarul.ro, cea mai mare sumă, respectiv 4,7 milioane de lei, a fost alocată localităţii Prundeni. Pe locul II se clasează […]

CJ Vâlcea a decis prelungirea cu un an a liniei de credit de 7,5 milioane euro contractată de la CEC Bank

  Consiliul Judeţean Vâlcea a aprobat la sfârşitul săptămânii trecute propunerea de modificare a HCJ Vâlcea nr. 39 din 29 martie 2013 referitoare la contractarea unei finanţări rambursabile interne sub forma unei linii de credit în sumă de 33,15 milioane de lei (7,5 milioane de euro) pe termen de 12 luni pentru realizarea unor investiţii […]

  • PUBLICITATE

  • https://www.mocanuvicentiu.ro/
  • PARTENERI MEDIA

  • © 2024 Ziarul de Valcea. Toate drepturile rezervate.

    Web Design by DowMedia

    Ne gasiti si pe