Seceta, bat-o vina! Mare ţi-e grădina, doamne!Dar de ce mă mai mir? Trebuie să fiu conştient că bătrânul Delacerna avea dreptate, acum 10 ani, când mă avertiza: „Măi, băiete, eu am mai trăit vremurile astea, pe care le trăiţi voi acum! ├×ine minte! Voi s-o duceţi bine numai dacă furaţi, speculaţi naivitatea proştilor ori […]
Pe brazdă Lică Minciunică, senator de-un cincinal şi jumătate, se rătăci într-o zi prin câmpia de la marginea urbei, „aia de nu se mai sfârşea, mă frate”, cum se exprima el, munteanul patriot, în grupul său de titraţi profi şi ingineri, doctori şi mincinoşi calificaţi. - Salutare! Zise el, coborând din mercedesu-i parlamentar, unui ţăran […]
Sperietoarea Lumea trece grăbită, mânată, probabil, de grijile care o apasă din ce în ce mai tare, spre o ţintă neştiută. Şi asta, în ciuda faptului, că pe toţi pereţii din jur, pe toate gardurile chiar şi pe afişele electorale mii, sute de mii de promisiuni îi amăgeau. Ba, că nu vor mai fi […]
Noi suntem la putere! Dis de dimineaţă domnul Hapciu Ghiţă se prezentă la serviciu. Tocmai fusese uns adjunct la instituţia din centru, care patrona inteligenţa acestor locuri, şi nu mai avea stare. De când vroia el funcţia asta?Ce, el nu putea să-şi arate „muşchii creierului”, cum au făcut alţii? Şi-apoi „noi suntem la putere acum!” […]
A dracului, politică! - Băi, Ciocică, îţi place casa mea? Îl întrebă într-o dimineaţă consilierul Bormaşină pe prietenul său, care, tocmai se rătăcise pe drumeagul de la Malul din deal.- Mai întrebi? Îi răspunse Ciocică zâmbind, cu toate că întrebările începuseră să-l roadă încet.- Patru miliarde şi ceva m-a costat, amice!- O avere, frate! O […]
Economia de piaţă N-aş putea să definesc această sintagmă decât aşa cum îi este şi numele… Bişniţăraie. Şmechereală. Care pe care, la înşelătorie mă gândesc… Intermedierea, pe prim plan. Oricum, o îmbogăţire iute, care se bazează pe speculă. Urât cuvânt, dar tare implementat, ca să folosesc şi eu un cuvânt la fel de … la […]
Urmărirea Spre seară, când soarele încerca să se tupileze după un nor zdrenţăros, pe strada străjuită de castanii în floare, trecu în trombă o Dacie roşie. Conducătorul său, speriat, privea îngrozit, cerşind parcă, ajutorul celor din jur. Şi am înţeles imediat şi de ce, pentru că, şuierând asurzitor, o maşină a poliţiei îşi făcu […]
Verosul Mişu Spor, tânărul şi ambiţiosul manager al societăţii „Luciul apei nedrept de limpede” se prezenta cu noaptea în cap la şeful său pe cale administrativă doar, că la limpezimi nu se pricepea acesta oricât de mult l-ar fi reciclat convenţionalii, că la ei promovarea nu s-a făcut decât pe bază de carnet şi-i propuse […]
Speculantul Ion Talion, un tânăr plin de calităţi, dar dotat şi cu isteţime, pe potriva calităţilor, în ultima perioadă a tot fost ocolit de noroc…Pictor strălucit, dar muritor de foame, pentru că, în vremurile acestea, ale şacalilor altoiţi pe ideologii demult apuse, arta e în suferinţă.Poet fără finalitate, pentru că banii sunt… puţini ca să-ţi […]
Balade politice Balada lui Bebe ├×ărănist eu când eramSatele le colindam, N-aveam maşină străinăNici în curte o piscină,Dar aveam în mine pofte, Pentru trei-patru cohorte. Cât era ziua de mare Mă plimbam cu trei dosare,Seara, pe la PeNe├×e,Trăgeam bine sforile.Şi le-am tras cu mult folos Până am primit un os.Ajunsei şi consilier,Duceam viaţă de boier,Îmi […]
Elita - ăăăă, cum să vă spun, îîîîîî, nu-i aşa aşa, ăăă ce a prezentat domnul inginer, îîîîî, ca să zic aşaaaaaa, îîîîîîî, o veritabilă trecere, incursiune prin istorie, îîîîî, a culturii, nu-i aşaaaa, îîîîî, la care ne facem părtaşi îîîîî, oricum. Îîîîîîî, sunt încântat, nu-i aşa? ăăăăăăă, că avem asemenea oameni, îîîîî, care […]
Spovedania „Ce vremuri, Doamne! Şi cum ni le potriveşti, ca să nu ducem lipsă de ele, chiar dacă nu le vrem! Bunăoară, ni l-ai dat pe moş Teacă şi am râs împreună cu Bacalbaşa, ai inventat un regiment de „moşi” Ghinarali şi i-ai pus sub comanda lui Brăescu, bineînţeles, ca să continuăm râsul, i-ai îndrumat […]
O reclamaţie la vedere Domnule Om de rând, Subsemnata, Haş D. Oi, element vital de când mă ştiu, incoloră, inodoră, cu domiciliul în arealul uşor de presupus, atât la suprafaţă cât şi în stratul freatic, cu privire la disputele aprinse între diferenţele de plată pe care le sesizati între bază şi cana voastra zilnică, aduc […]
Vedeta Marţi. Zi de târg. Într-o ciudată simbioză, vaci şi boi, capre şi oi, maşini mici de toate tipurile, cu sau fără remorci, încărcate cu de toate: de la pui la porci, găini, curcani, gâşte, raţe, piese de schimb, lapte, brânză, piei, scânduri, doage, cuie, potcoave, balamale, porumb vărsat ori în saci, grâu vechi, dar […]
Apucături în tranziţie - Ciudat, nu-i aşa? Apucături! … Auzi, colea, apucături şi, mai ales, în tranziţie… Ce-ţi veni, mă, capsomane, cu titlul acesta? îl „lovi în pix” Beţivnescu pe Veghetoru.- Uite, aşa, că din 90 încoace toată lumea s-a pus pe apucate, mă!- Păi, una e să apuci şi alta e să ai apucături.- […]
Capul de Ou Pătrat - Lasă, că o să vă arăt eu cine e Jana lui Conu Ou Pătrat, de care voi v-aţi bătut joc, fir-aţi voi ai dracului de comunişti! Şi drumul o să vi-l iau! Vă arăt eu vouă cine sunt eu!- Doamnă Jana! încercă s-o îmbuneze primarul Câtă…- Huuo! Jana lui Ou […]
Cinism elitist Sărbătorile au trecut repede. De parcă nici n-ar fi fost. Crăciunul, ziua ţării, Anul Nou, Sfântul Vasile …toate adunate grămadă în miros de carne friptă şi stropite cu vin. Pentru Oncică Smurici, însă, ele s-au prelungi nesănătos de mult.A tăiat doi porci de câte două sute de kilograme, un junc de alte două […]
Când sărăcia străluceşte Doamne, ce-ai făcut din români? Cum le-ai sucit tu minţile şi le-ai alungat plăcerea de-a munci! Ba, mai mult, le-ai insuflat goana după noroc, amăgirea aia ciudată cu mărul, ca să nu zic pară mălăiaţă şi uite, Doamne, am văzut şi cozi la noroc. Dacă înainte ni le dădeai la carne şi […]
├×ăpligarul aristocrat Pe Mimi Mirişte, cunoscut mai mult ca descurcăreţ decât ca afacerist, deviza lui „te dă afară pe uşă, intri pe fereastră” îl caracterizează întru totul. Deştept nu e, dar l-a dotat Dumnezeu cu limbariţă, în termenii lui de surogat uman „diaree verbală”, cu care îmbrobodeşte, îmbrobodeşte şi face, până la urmă, rost […]
Farsă de Crăciun - Măi, Tilică, de ce eşti supărat? -Pe dracu! Nimeni nu mă crede că astăzi poţi scoate bani buni „speculând naivitatea proştilor!” -Dar acesta este un principiu vechi. Parcă l-am auzit şi la… -Domnul Delacerna. Da, dânsul m-a avertizat cândva că şi în perioada interbelică, atât de mult căutată de „capitaliştii” noştri […]
Capodopera La început, Didică, pictorul urbei de sub poale verzi, cum îi ziceau câţiva confraţi, era modest. Lucea mai mult turistic şi, desigur, în stil pompieristic. Acapara vitrine, dar le şi „descarcera”, cum numai el ştia şi, nu de puţine ori, a fost încununat de mai marii culorilor turistice, dar şi guristice, cu premii […]
Dialog necenzurat - Cine sunteţi dumneavoastră, domnule Umilică Patachinescu?- Şăf, domnule, şăf! Să nu mă contraziceţi!…- Doamne fereşte! Că atât mi-ar trebui!- ?!? zâmbeşte tâmp în barba-i catrânită.- Hai, să intrăm în miezul problemelor, domnule Umilică Patachinescu, pentru că „time is money”…- Aşa- aşa! Şi „halta” are nevoie de mine…- Vă simţiţi terorizat?- Aţi pus […]
De râsul lumii sau Cum te poţi sinucide Biţă Calu, zis şi Foicică, mare inspector la finanţe, dar şi la cărţi, om de vază, oricum, cu familie reuşită, cu trei copii studenţi, dar şi cu realizări deosebite în afaceri, ce dracu, doar cine nu vrea, nu poate să facă bani după lovitura de stat din […]
Web Design by DowMedia