|vineri, octombrie 23, 2020
  • Follow Us!

Spovedania 

Spovedania

„Ce vremuri, Doamne! Şi cum ni le potriveşti, ca să nu ducem lipsă de ele, chiar dacă nu le vrem! Bunăoară, ni l-ai dat pe moş Teacă şi am râs împreună cu Bacalbaşa, ai inventat un regiment de „moşi” Ghinarali şi i-ai pus sub comanda lui Brăescu, bineînţeles, ca să continuăm râsul, i-ai îndrumat paşii lui Moş Batzaria printre noi şi i-ai împrumutat hainele lui Haplea, ca să râdem, de asemenea… de ce nu ţi-am oferit şi noi un moş?”
   Şi el tot ofiţer, cu ifose, desigur, de mare scriitor, cu toate că „fără frecvenţa” l-a ţinut departe, nu numai de marea literatură, ci chiar de carte, încât nici virgula nu ştie, unde să o pună. Şi el serios, ca şi predecesorii săi, dar atât de „serios” că, fără să vrei, îţi întreţine râsul. Ba, cu un zvon, ba cu fapte mari, numite de el pamflete, iar de alţii „pe mirişte” ba cu „gafe” monumentale, dar de foarte multe ori izvorâte doar din prostie.
   Aşadar, iată-l, pe moş Gulă. Supărat, nevoie mare, că preotul Tibiş Tamescu n-a binevoit să meargă în emisiunea sa şi mustrat de şefu-i, că n-a reuşit să „prostească” încă o dată o elită…
– Mi-aţi făcut-o, părinte!
– Ce să fac?
– M-a mustrat !

– Cine, dragă, conştiinţa?
– Nu, dar dacă tot veni vorba, părinte, sărut mâinile, primiţi la spovedeală?
– Nu mă face să roşesc! Tu n-ai nevoie de spovedanie. Ce,  ai păcate?
– Am părinte! Că, ce eu nu sunt bărbat?
– Şi?
– Mă uit şi eu după femei!
– Nu e păcat, fiule!
– Da, dar şi doresc…
– De la dorinţă până la faptă…
– Rău, părinte!
– Ptiu! Ptiu! Bată-te, să te bată! Dar, de ce?
– Pentru că sunt amărât, părinte!

– Nu se vede!

– Nu ştiu ce s-a întâmplat, părinte, cu nevasta mea, că s-a cam îngrăşat. Rău de tot!
– Şi? Acesta nu este un motiv!…
– Da, părinte, dar nu pot să înţeleg! De ce tocmai ea?
– Şi, totuşi, acesta nu este un motiv de îndoială! Sufletul tău pare integru, nu trebuie s-o acuzi, pentru că ea nu are nici o vină, încercă preotul Tibiş Tamescu, să-l convingă pe moş Gulă.
– Aşa e, părinte! Că dacă stau să mă gândesc mai bine, aveţi dreptate. Că cam pe-aici se învârte chestia. Ştiţi, a rămas gravidă, când nu trebuia şi eu, căposul, i-am zis să scape de „plod”, ce mama dracului, că astea nu sunt vremuri de dădăcit… Şi ea m-a ascultat, săraca şi s-a dus la spital…
– Şi?

– Şi i-a scos plodul cu forcepsul, sau cum naiba îi zice…

– Şi?
– Cred, că i-a atins glanda tiroidă, părinte, că de-atunci a început să se îngraşe…
– Da, moş Gulă! Aşa o fi, dacă zici matale! Şi izbucni în râs imediat. Glandă tiroidă, zici? Ce vremuri, Doamne!

George Achim

Leave a Response