|joi, octombrie 17, 2019
  • Follow Us!

Noi suntem la putere! 

Noi suntem la putere!

Dis de dimineaţă domnul Hapciu Ghiţă se prezentă la serviciu. Tocmai fusese uns adjunct la instituţia din centru, care patrona inteligenţa acestor locuri, şi nu mai avea stare. De când vroia el funcţia asta?
Ce, el nu putea să-şi arate „muşchii creierului”, cum au făcut alţii? Şi-apoi „noi suntem la putere acum!” „Cred că am şi eu dreptul la o felie de bunăstare, nu-i aşa?” i se destăinuia din când în când magazionerului şef, Titică Rinescu.
– Băi, să-mi aduci zilnic cinci şase, că-i rezolv, auzi? Că noi suntem la putere, ce mama dracului! Strigase într-o zi pe culoarele imense ale fostului internat, unde se instalaseră cu şase ani în urmă… Şi, cum intră în birou, săraca elită, îşi şi făcu simţită prezenţa. Coadă, nu altceva, se făcuse la uşa lui…
– Bună dimineaţa! I se adusă, sfioasă, o proaspătă absolventă. Din partea domnului Titică…
– Bună, fato! Ştiu ce vrei, lasă acolo totul, dar tot auzi, şi vino pe 4… Altul!
– Bună …Don Titică…
– Bine, bine! Lasă acolo totul, dat tot, auzi, şi vino joi.

– Să trăiţi! Titică…
– Să trăim, mă, cum să nu? Că noi suntem la putere… Nu-i aşa?
– Aşa e, să trăiţi! Dumneavoastră sunteţi la putere.
– Şi ce zici că vrei?
– Detaşare, să trăiţi! Că sunt şi eu la particulara asta şi ştiţi dumneavoastră… Titică…
– Da, măi, da! Da-da! Lasă, acolo, pe biroul acela, tot-tot-tot ce ai pentru mine şi vino marţi. E bine?
– Da, să trăiţi!
Şi după ce se perindaseră destui aspiranţi la elita oraşului prin faţa birourilor sale îşi făcu, într-un târziu apariţia şi Marinică Subchinu, fostul lui coleg de studii înalte şi de suferinţe, prin repartiţie, desigur…
– Hopciulee! Ghiţă tresări, contrariat, dar când îl văzu pe Marinică, sări şi el de pe scaun şi se îmbrăţişară.
– Subchiulee! Ce faci, mă, băiete! Nu te mai vede omul cu carul, nu altceva!… Nu mă feliciţi şi tu?
– Cum să nu? Şi Marinică, fiind om de teatru, că ani de zile s-a tot dat pe scândură, luă poziţia drepţi, îşi drese hainele şi vocea şi gutural i se adresă: Te felicit, Hapciule! În numele meu şi-al fiului meu şi-al familiei mele, acum şi-n vecilor…
– Băi, Subchinule, băi, tot aşa ai rămas?

– Tot, Hapciule, tot! Dar tu?

– Noi suntem la putere, măi dragă! Să nu-mi spui că ai şi tu ceva de rezolvat…
– Bă, să ştii că ai dreptate. O detaşare pentru Carmen, fata mea, o şti tu… Că vreau să dea la Medicină şi meditaţiile, ştii tu, cum e!… Sunt la oraş…
– Se poate, băi, Subchinule? Că noi suntem la putere, şi te rezolvă băiatul. Lasă şi tu tot acolo, pe birou şi vino vineri… Şi, când se îmbrăţişară, la plecare, Marinică Subchin scoase plicul cu … „rigoarea”, crezând că nu i-l ia, că tare mult i-ar fi trebuit şi lui, dar iute îi fu luat şi aruncat în geanta de pe birou, iar el, înjurând  „puterea”, ieşi de-audară tebea, împiedicându-se de prag.
 Fusese ultimul. Hapciu Ghiţă răsuflă, neuitând să-şi aminteasă lozinca „Noi suntem puterea!”, adună plicurile cu … şi coborî repede în biroul magazionerului şef, unde, cinstit, nu-i aşa împărţi prada.
– Domnu Titică, noi suntem la putere! Uite ce avem azi! Mi-ai adus şapte, nu-i aşa? Uite, ăştia sunt ai tăi, iar ăştia ai mei…Mulţumit?
– Cum să nu, Coane Ghiţă Hapciu? Nu suntem noi la putere? Şi uite-aşa, doar într-o zi „muşchii creierilor lui”, mai trudiră de-o felie de bunăstare… Că „noi suntem la putere”.

George Achim

Leave a Response