Domnule Om de rând,
Subsemnata, Haş D. Oi, element vital de când mă ştiu, incoloră, inodoră, cu domiciliul în arealul uşor de presupus, atât la suprafaţă cât şi în stratul freatic, cu privire la disputele aprinse între diferenţele de plată pe care le sesizati între bază şi cana voastra zilnică, aduc la cunoştinţă următoarele:
La început a fost doar apa! Adică eu! Vă rog să mă iertaţi, că vă amintesc acest fapt, dar este necesar, pentru că de o vreme se cam bagatelizează totul. Calitate? Protecţie? Chiverniseală? Vorbe, omule de rând. Astăzi, doar banul contează. Doar banul, care a distrus liantul dintre noi, dintre voi, chiar, risipindu-vă pe căile întortocheate ale monycraţiei. Ale acestei stări, probabil, caracteristică tranziţiei, care nu se mai termină. Să fie aceasta o reţetă a îmbogăţirii peste noapte? Poate!
Dar m-am cam întins la vorbă şi adevărul aşteaptă la uşă. Uite, domnule Om de rând, cum a fost! Era înainte un IGO, parcă aşa se numea, care mă administra sau, mai pe înţelesul tuturor, avea grijă de mine. Şi acesta avea un director, un director economic, unul tehnic şi alţi câţiva „iubitori de-ai mei”, ca să nu le zic slujbaşi. Şi aveau aceştia câte un salariu acceptabil, deloc de neglijat, el fiind de „regie”, de altfel, dar nu era apăsător, oricât de mare era el, pentru că dumneavoastră eraţi mulţi şi mai şi eraţi remuneraţi de cineva.
Azi, însă, democraţia instalată în 1990 care nu miroase decât a sărăcie şi a moarte şi, care doar spre îmbogăţire îi împinge pe indivizii amăgiţi de ea, s-a gândit şi la mine şi îndată a decretat… De ce să fie doar un IGO-u? Nu putem să aducem şi aici un suflu nou? Să spargem IGO-ul precum oul în trei, chiar dacă tu, Haş D.Oi, n-o să vrei! Şi precum a decretat a şi acţionat!
Peste noapte au apărut VADRA, care administrează baza şi mi se pare corect, ACVARIUL, care mă administrează prin oraşe şi TERMORELUL care mă fierbe…
Nimic de zis, dragul meu Om de rând, dar ţin-te bine! Că fiecare şi-a tras şi câte un director plin, şi câte unul economic şi altul tehnic şi, Doamne,cati alţi directori în plus, asta însemnând trei directori plini, trei economici, trei tehnici şi cine ştie câţi alţii apăruţi peste noapte. La rândul lor au apărut şi salariile „necesare”, doar se respectau, nu-i aşa? Iar ele, acum, s-au întreit, pe când dumneavoastră aţi rămas aceeaşi însetaţi, dar foarte foarte puţin remuneraţi, din cauză de …şomerie.
Şi-atunci au inventat o şmecherie. VADRA mă vinde cu 600 şi mi se pare rezonabil, nu-i aşa? Dar nu către dumneata, Omule de rând, ci către ACVARIUL, care adaugă, cruceşte-te, încă 1200, dublu deci, fără ca, măcar să mă gâdile, nu să-mi facă vreun fel de curte. Acesta, la rândul său, mă vinde şi el TERMORELULUI, că aşa li se pare lor corect în …democraţie, care adaugă şi el ceva de ordinul miilor până o să fierbeţi, sigur, aşteptându-mă …fiartă.
Asta este domnule Om de rând, si aştept să soluţionezi şi reclamaţia mea… La vedere, dacă se poate şi mai aveţi răbdare şi mâncare, după ultima plată făcută…
George Achim
Web Design by DowMedia