|miercuri, octombrie 28, 2020
  • Follow Us!

Speculantul 

Speculantul

Ion Talion, un tânăr plin de calităţi, dar dotat şi cu isteţime, pe potriva calităţilor, în ultima perioadă a tot fost ocolit de noroc…
Pictor strălucit, dar muritor de foame, pentru că, în vremurile acestea, ale şacalilor altoiţi pe ideologii demult apuse, arta e în suferinţă.
Poet fără finalitate, pentru că banii sunt… puţini ca să-ţi poţi vedea şi o carte în librării. Umorist cu zâmbetul în buzunare, pentru că, pe buze, este riscant să ţi-l afişezi, când lumea chiţăie de foame.
Cântăreţ de inimă albastră, doar pentru că scenele au dispărut pentru oamenii cinstiţi, care nu au acceptat compromisul şi experimentul…
Oricum, Ion Talion se zbate, dă din coate, se lasă dus de valuri, strigându-şi în sine durerea, că norocul nu-l împinge şi pe el într-o zi. Şi nu-i este greu  deloc, pentru că el este obişnuit să „tragă” la şaibă, să aştepte, să pândească fericirea…
Aşa că, nu a mirat pe nimeni când s-a aflat că Ion Talion a intrat în graţiile senatorului Lionel Furcan. Şi, acolo, unde e domnia sa, e şi pictorul (făcând planşe şi icoane), poetul (lucrând la schimb carte pentru carte), umoristul (lucrând cu subtilitate la imaginea senatorului) şi cântăreţul (din chitară şi vioară) Ion Talion.
„Perfect exerciţiu de democraţie!” cum ar zice analistul politic de serviciu al zilei, că tot au apărut ăştia, ca şi ciupercile după ploaie…
Nostimă, însă, este clipa în care cele două personalităţi –„alba-neagra” momentului –s-au întâlnit… Era joi de dimineaţă, ziua când în călindare se ivea „Buna vestire”, iar în partea dreaptă a Bisericii catolice din centru, senatorul Ionel Furcan singur-singurel. Acesta îşi făcea rugăciunea, spăşit, dar trăgând şi cu coada ochiului drept, ca să nu fie surprins în asemenea postură.
– Doamne, Dumnezeule mare, al meu şi al clanului meu, vie împărăţia ta, facă-se voia ta în ceruri şi pe pământ, dă-mi Doamne Dumnezeule mare şi mie noroc, pentru că am nevoie urgent de 100000000 de dolari ca să pot participa la licitaţia de mâine seară…
Ion Talion, care îl urmărise în ultima perioadă peste tot pe Ionel Furcan, dotat,cum ziceam, şi cu isteţime, intră şi el brusc în biserică şi, făcându-se că nu îl observă pe senatorul său, se apucă şi el să se roage cu glas tare:
– Doamne, Dumnezeul meu, ajută-mă, Doamne, să fac rost de 1000 de dolari ca să-mi pot achita şi eu rata la C.E.C şi restanţa la Asociaţie, că toată viaţa îţi voi fi recunoscător şi credincios. Doar 1000 de dolari, Doamne!…
„Nesimţitul!” gândi Ionel Furcan, iar în clipa următoare scoase 1000 de dolari şi îi aruncă lui Ion, foarte supărat.
– Ia, bă, aici mia aia de dolari şi lasă-l pe Dumnezeu că e ocupat cu mine! Speculantule, ia-i şi fugi! Hai, uşcheala! Şi-şi începu iar jelania, cu fruntea lipită de zid…
„Of, Doamne, ce bine-i să fi prost! Dă-mi mai mulţi din ăştia şi voi ajunge şi eu repede cineva!” Gândi repede Ion Talion şi, în clipa următoare, după ce culese mia de dolari de pe jos, o zbughi afară.

Ideea lui de a specula naivitatea proştilor prinsese contur şi destul de repede i-a redat personalitatea, de care avusese atâta nevoie în cei zece ani de domnie a prostiei pe aceste meleaguri.

George Achim

Leave a Response