Capul de Ou Pătrat

joi, 1 februarie 2007

Capul de Ou Pătrat

- Lasă, că o să vă arăt eu cine e Jana lui Conu Ou Pătrat, de care voi v-aţi bătut joc, fir-aţi voi ai dracului de comunişti! Şi drumul o să vi-l iau! Vă arăt eu vouă cine sunt eu!
- Doamnă Jana! încercă s-o îmbuneze primarul Câtă…
- Huuo! Jana lui Ou Clocit! Huuo! Ţi-ai dracu de exploatatori, cu Lupu vostru cu tot, aţi venit iar la putere şi vreţi să ne luaţi iar satul! urlară câţiva ţărani, adunaţi în grabă lângă maşina coanei Jana, nepoata lui Botezatu, că se botezase, al dracu, să zică lumea că e de-al nostru, în realitate fiind Rosenfeld, care venise, să-şi ia pământurile şi pădurile, conform Legii lui Lupu.
- Vă arăt eu vouă! În loc să mă primiţi cu pâine şi cu sare, voi mă uşuiţi, ai?
Tot o să vă iau! Şi slugi o să-mi fiţi!
- Huuo! Huuo! Bufuita dracului! Nici nu ştii cine a fost Nae Botezatu şi tu te dai zglobie şi te dai nepoata lui, ai? Huuo!
- Păi, ce credeţi voi, că eu am stat cu mâna în sân? Am plătit avocaţi, bă pârliţilor, că am luat bani de la Bancorex, şi o să vă despoi, băă!
Vă las în pielea goală fir-aţi voi ai dracului de pungaşi! I-am angajat pe Terfeni şi pe Scoică, fostul ministru, şi-o să vedeţi voi, că dreptatea va fi de partea mea!
- Huuo! Huuo!

- Doamnă Jana! Doamnă! Haideţi în primărie, ca să discutăm, ce naiba, vă făcurăţi de râs …interveni iar primarul Câta.
- Ia, mai taci, bă, drace, din gură, că m-am săturat de vorbe! Dacă nu-mi daţi tot pământul, nu discut, mi-l iau eu!
- Şi drumul? Urlară iar câţiva ţărani.
- Şi, că e tot pământul meu!
- Dar este drum public, doamnă Jana! V-am demonstrat cu acte, că şi atunci când conul Nae Botezatu a venit şi a cumpărat această porţiune de pământ, tot drum era!
- Ce vorbeşti, bă? Ştii tu mai bine ca mine, care sunt nepoata lui? Şi care am aflat de la mama, că drumul voi l-aţi luat cu japca, fir-aţi voi ai dracului de hoţi!
- Huuo! Huuo! Băbătia dracului! Vii tu, să ne faci hoţi acasă, ai? Huuo!
- Vă arăt eu cine este Jana lui Conu Ou Pătrat!
- Se vede cât îl iubeşti. Că numai porecla i-o pronunţi, nenorocito! Nici nu ştii cine a fost Conu Ou Pătrat şi vii să-l înlocuieşti, ai? Netrebnico!
- Linişte! urlă de data asta primarul.
 -Oameni buni, retrageţi-vă spre casele voastre, vă rog eu, pentru binele satului nostru! Hai! Înţelegeţi-mă! Interveni şi poliţaiul Mitică Bâtă.
- Eu vă ştiu oameni cu scaun la cap, dragi consăteni! Hai, spre case, că vă garantez eu, că drumul tot drum va rămâne, se auzi iar glasul primarului.

- S-o crezi tu! Urlă iar caţa Jana lui Ou Pătrat alias Rosenfeld şi Nae Botezatu! Vă arăt eu cine e Jana lui Ou Pătrat! Şi urcându-se în maşină, dispăru imediat într-un nor de praf.

Şi vremea a trecut foarte repede! Terfeni şi Scoică, celebri mincinoşi calificaţi şi-au făcut datoria, cum au ştiut ei mai bine, uitând intenţionat să trimită citaţii pârâţilor şi, cum justiţia e oarbă în privinţa dreptăţii, ţăranii din Ogăşeni s-au trezit într-o bună zi fără drumul lor de acces în sat, cu toate că acesta dura de vreo două sute de ani. Aşa a vrut coana Jana lui Ou Pătrat, şi pentru că a avut şi bani (de la Bancorex), justiţia a decretat: „fără drum în sat”, iar peste noapte chiar un proverb ciudat s-a iscat:
„Ce cap de ou pătrat

Are  mincinosul calificat”!

George Achim

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Ultimele stiri

  • PUBLICITATE

  • PARTENERI MEDIA

  • © 2024 Ziarul de Valcea. Toate drepturile rezervate.

    Web Design by DowMedia

    Ne gasiti si pe