|joi, octombrie 17, 2019
  • Follow Us!

Pe brazdă 

Pe brazdă

Lică Minciunică, senator de-un cincinal şi jumătate, se rătăci într-o zi prin câmpia de la marginea urbei, „aia de nu se mai sfârşea, mă frate”, cum se exprima el, munteanul patriot, în grupul său de titraţi profi şi ingineri, doctori şi mincinoşi calificaţi.

– Salutare! Zise el, coborând din mercedesu-i parlamentar, unui ţăran care tocmai ara cu un plug din secolul trecut şi un măgar sau măgăreaţă.

– Ptrrr! Îşi opri ţăranul, mijlocu-i fix.

– Saltare! zisei

– Ce salt, taică?

– Te salut, tare!

– Păi sigur, că e tare, taică! Pe aici n-a mai vrut Dumnezeu să treacă de când l-aţi omorât pe acela…

– Te salut!

– Păi, cum să fie ud, mă taică! Cum să fie, dacă din 89 încoace nu s-a mai irigat?

– Da tare mai eşti de cap, bre!

– Ai venit expres? Păi, să ştii că mă bucur, cum să nu? Ia uite cât mai am zgâmâit… Acu o să pice şi muierea mea şi o să îmbucăm ceva, că-i fi obosit, săracu. Ai mers mult? Acesta ori e surd, zise Lică Minciunică, ori face pe prostul.

– Ziceam că te salut, urlă el în urechea ţăranului că şi măgarul tresări…

– Asud, taică, asud! Dacă aşa vrei să-i zici dumneata, ca pe la oraş, dar eu îi zic năduşală. Nu vrei să m-ajuţi?

– Te salut, ziceam te salut. Şi încercă să ducă mâna la pălărie a salut.

– Păi, sigur, că s-a rupt, taică, hă, hă, să fii dumneata serios de când n-a mai adus la noi la comperativă. Numai ţigări au, ai dracului, şi vizichi, c-am băut şi eu, taică, într-o seară… Şi nu vrei să m-ajuţi? Ce să mă fac eu cu asta? Îşi zise iar Lică Minciunică. Dracu m-a pus să mă opresc? Să vezi că asta-mi pune plugu-n mână până la urmă. Ia să-mi iau eu tălpăşiţa…

Şi fără să-l mai salute pe bietul ţăran, fugi spre mercedesu-i parlamentar.

– Fugi ai, mânca-te-ar ciorile, şi pe toţi ăi ca tine, că uite, unde ne-aţi adus… Vedea-te-aş ministru agriculturii, ca să-ţi mănânc cupoanele! În sapă de lemn ne-aţi adus. Iar voi vă plimbaţi prin alte Canade, c-aşa am auzit eu, lua-v-ar ala pe care l-aţi omorât la el mai iute. Nici să te salut nu meriţi… Di, măi, Lică. Di, mă Lică, dii! Că tot cu tine mă-mpac. Şi încet, încet, ţăranul se pierdu în zare pe tarlaua spulberată de vânturile iernii, ţinându-se de coarnele plugului…

George Achim

Leave a Response