Presa vâlceană a salvat de la faliment Oltchimul

duminică, 27 ianuarie 2013

Presa vâlceană a salvat de la faliment Oltchimul

• cea mai mare manipulare din 1989 încoace, exercitată de conducerea Tribunalului Vâlcea • Judecătorul Eugenia Verdeş trebuie să le explice miilor de muncitori de la Oltchim de ce “a băgat în faliment combinatulÔÇ£? • S-a urmărit compromiterea lui Mihai Bălan, actualul director de la Oltchim?

O manipulare mai ordinară decât cea la care am fost supuşi, vineri, 25 ianuarie 2013, nu am mai întâlnit. Mai mulţi ziarişti vâlceni au comentat vehement, vineri la orele prânzului, un comunicat al Tribunalului Vâlcea în care se vorbea despre FALIMENTUL OLTCHIM. Iată comunicatul: Vă comunicăm că pe rolul Tribunalului Vâlcea ÔÇô Secţia a II a Civilă, la data de 25 ianuarie 2013 s-a înregistrat cererea formulată de SC OLTCHIM SA, având ca obiect “Faliment”- art. 27, alin.5, din Legea 85/2006, cu prim termen de judecată la data de 30 ianuarie 2013, cauza fiind înregistrată sub nr. dosar 887/90/2013. Cu consideraţie, BIROUL DE INFORMARE ȘI RELAȚII ┬áPUBLICE
┬áPeste câteva ore, după ce au fost publicate în ediţia online a “Criteriilor politice” o serie de articole pline de nedumerire, şi după ce mai mulţi ziarişti au sunat la Tribunalul Vâlcea şi la Oltchim aflăm, pe surse, că “ cineva de la Oltchim” vrea să îşi asume, chipurile, eroarea. Cine, doar Oltchim nu e o persoană? În cele din urmă, primim un alt comunicat. Iată-l şi pe acesta: Revenim la comunicatul anterior şi arătăm că pe rolul Secţiei a II a Civilă a Tribunalului Vâlcea s-a înregistrat cererea Consiliului de Administraţie al S.C. Oltchim ┬áS.A , prin care s-a solicitat în temeiul art.27 din Legea 85/2006 să se dispună deschiderea procedurii generale a insolvenţei acestei societăţi cu solicitarea reorganizării activităţii. Eroarea strecurată în comunicatul anterior s-a datorat posibilităţilor de selectare a sistemului Ecris. ┬áCu consideraţie, BIROUL DE INFORMARE ȘI RELAȚII PUBLICE

“Prea multă neruşinare! Prea mult tupeu în manipularea românilor! Cum ne putem imagina că Autoritatea Judecătorească Vâlcea scrie una la prânz ╚Öi alta la orele după-amiezii. A fost nevoie să intervenim noi pentru a se reveni, forţat, la ideea insolvenţei? Cine trage sforile pentru a duce Oltchim acolo unde se doreşte?ÔÇ£ ÔÇô scrie reputatul jurnalist Gheorghe Smeoreanu pe www.criterii.ro

Explicaţia a ceea ce s-a întâmplat vineri, 25 ianuarie, poate să fie relaţia de prietenie dintre fostul comisar de la Garda Financiară, Vasile Verdeş (soţul preşedintelui Tribunalului Vâlcea) şi ex-directorul general de la Oltchim, Constantin Roibu. Pe surse am aflat că s-ar fi dorit compromiterea actualului director general Mihai Bălan. Autorităţile competente trebuie să verifice de urgenţă această pistă.

Diferenţa dintre insolvenţă şi faliment

“Insolventa este definita de art. 3, pct. 1 al Legii nr. 85/2006 ca fiind acea stare patrimoniala a debitorului caracterizata prin insuficienta fondurilor banesti disponibile pentru plata datoriilor exigibile, obligatii ce au ca obiect o suma de bani, cele cu alt obiect regulandu-se dupa dreptul comun. Observam ca diferenta dintre cele doua notiuni, insolventa si insolvabilitatea, este facuta de catre bunurile care se gasesc in proprietatea debitorului, acestea neavand relevanta in cazul starii de insolventa.┬áIn schimb, falimentul este o procedura de incetare a existentei unei societati comerciale, incetare ce se aplica comerciantilor (debitorilor) care nu mai pot onora datoriile lor comerciale. Cheltuielile necesare desfasurarii procedurii urmeaza a fi suportate de catre debitor. Falimentul are drept scop prefacerea in bani a bunurilor din averea debitorului, in vederea satisfacerii creantelor creditorilor. Art. 3, pct. 23 al Legii nr. 85/2006 privind procedura insolventei ne ofera definitia legala a procedurii falimentului, ca fiind acea procedura de insolventa concursuala colectiva si egalitara care se aplica debitorului in vederea lichidarii averii acestuia pentru acoperirea pasivului, fiind urmata de radierea debitorului din registrul in care este inmatriculat.”

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Ultimele stiri

  • PUBLICITATE

  • https://www.mocanuvicentiu.ro/
  • PARTENERI MEDIA

  • © 2024 Ziarul de Valcea. Toate drepturile rezervate.

    Web Design by DowMedia

    Ne gasiti si pe