Drumurile din judeţul Vâlcea, vitregite de fondurile de la buget Conducerea Consiliului Judeţean Vâlcea nu are în acest an bani pentru refacerea infrastructurii rutiere, fiind pentru prima oară când se află într-o asemenea situaţie. În opinia vicepreşedintelui CJ Vâlcea, Dumitru Persu, niciodată nu a fost o atât de mare lipsă de bani la nivelul administraţiilor […]
Patru primării vâlcene au conturile blocate În cadrul şedinţei Colegiului Prefectural, care a avut loc săptămâna trecută, directorii instituţiilor deconcentrate, membrii ai colegiului şi invitaţi, au făcut scurte informări cu privire la realizarea obiectivelor din programul de guvernare, disfuncţionalităţi în activitatea respectivelor instituţii, necesarul de fonduri pentru cheltuielile de personal, investiţii, bunuri şi servicii. Pe […]
Zăpada a luat din nou municipalitatea pe nepregătite Ca în fiecare an, reprezentanţii Primăriei Râmnicului nu se aşteptau nici în acest an să ningă în luna decembrie. Chiar dacă s-a anunţat cod galben de precipitaţii pentru judeţul Vâlcea, muncitorii de la Administraţia Domeniului Public i-au lăsat pe şoferi şi pe pietoni să se lupte singuri […]
• La Râmnicu Vâlcea, Consiliul Local va face o ultimă rectificare a bugetului local pe anul 2010 Joi, 23 decembrie 2010, este programată să aibă loc ultima şedinţă ordinară a Consiliului Local al municipiului Râmnicu Vâlcea din acest an. Astfel, pe ordinea de zi sunt incluse 17 proiecte de hotărâri şi rapoarte, plus punctul „Diverse", […]
• În comuna Malaia, Primarul Sergiu Bogdan pregăteşte introducerea canalizării în trei sate Primarul comunei Malaia, Sergiu Bogdan (PSD), are în vedere demararea în 2011 a unei investiţii uriaşe pentru introducerea canalizării în satele Sălişte, Malaia şi Ciunget, fondurile de 5 milioane de euro urmând să fie alocate din bugetul local, de la Guvern, de […]
Amărăştiul va deveni o comună europeană sub administraţia primarului Drăghici Comuna Amărăşti este formată din satele Amărăşti, Nemoiu, Mereşeşti, Palanga, Padina şi Teiu. Din 2008, în fruntea Primăriei Amărăşti se află social-democratul prof. Constantin Drăghici şi putem spune că a demonstrat că este omul faptelor, care şi-a impus ca, sub conducerea sa, localitatea să evolueze […]
Primarul Ion Curelaru a inaugurat patru investiţii majore în oraşul Bălceşti La sfârşitul lunii noiembrie, a avut loc inaugurarea obiectivului de investiţii „Modernizare DJ 651 B Bălceşti - Goruneşti - limită Judeţ Olt", proiect implementat de Consiliul Judeţean Vâlcea în parteneriat cu Primăria Bălceşti. Cu această ocazie, Ion Cîlea, preşedintele Consiliului Judeţean Vâlcea şi Ion […]
• Primarul comunei Slătioara, Sorin Romcescu, este mândru că Lucrările de construcţie din cadrul proiectului de 2,5 milioane euro sunt foarte avansate Primarul comunei Slătioara, Sorin Romcescu, a spus că în prezent se află în derulare un proiect de anvergură, pe PNDR, Măsura 322, în valoare de 2,5 milioane de euro. Proiectul cuprinde cinci obiective […]
• În oraşul Horezu, Primarul Constantin Niţu are un proiect de 7 milioane euro care priveşte „energia verde" Primarul oraşului Horezu, Constantin Niţu, a primit, zilele trecute, o veste bună. Este vorba despre aprobarea, în prima fază de evaluare, a unui proiect privind înfiinţarea unei unităţi micro-fotovoltaice cu panouri solare. „Prin fonduri POS CCE, s-ar […]
Consiliul Local va aproba trei proiecte de hotărâri importante în relaţia cu CET Govora Marţi, 14 decembrie, este programată să aibă loc penultima şedinţă a Consiliului Local al municipiului Râmnicu Vâlcea din anul 2010. Astfel, consilierii locali sunt chemaţi să aprobe 8 proiecte de hotărâri, dintre care amintim: adoptarea unor măsuri pentru asigurarea condiţiilor de […]
• A fost semnat contractul de proiectare Modernizarea celor 31 km din drumul DN 7D Câineni-Perişani va costa 19 milioane euro Luna trecută, Compania Naţională de Autostrăzi şi Drumuri Naţionale (CNADNR), prin Direcţia Regională de Drumuri şi Poduri Craiova, a încheiat cu SC Via Carpatia SRL Bucureşti un contract de prestări servicii proiectare pentru obiectivul […]
Primăria Râmnicului îşi deschide porţile în faţa tinerilor Primăria îşi va deschide din nou porţile în faţa tinerilor cu ocazia unei noi întâlniri între primarul Romeo Rădulescu şi elevii şcolilor din Râmnic. Marţi, 14 decembrie, la ora 12.00, va fi rândul elevilor de la Şcoala Generală nr. 4 să treacă pragul sediului municipalităţii, aici urmând […]
• Pentru introducerea reţelei de apă, Primăria Râmnicului va realiza lucrări suplimentare de 62.000 euro în Colonie Nuci La sfârşitul lunii noiembrie, Consiliul Local al municipiului Râmnicu Vâlcea a aprobat devizul general actualizat la obiectivul de investiţii „Reţea apă Colonia Nuci", la valoarea de 1,55 milioane lei. Investiţia a fost demarată în urma aprobării studiului […]
Apel către primari NU LĂSAŢI MOARTEA SĂ INTRE ÎN SAT! În mai multe oraşe din ţară a fost declanşată o lăudabilă campanie de închidere sau de interzicere a unităţilor comerciale profilate pe punerea la vânzare a unor flori, seminţe, plante şi substanţe cu virtuţi halucinogene. Este o luptă aspră şi la limita normelor şi principiilor […]
Viceprimarul Eusebiu Veţeleanu: Solicitanţii de locuinţe ANL trebuie să-şi actualizeze dosarele Paleta situaţiilor prezentate viceprimarului Eusebiu Veţeleanu cu ocazia audienţelor acordate miercuri dimineaţă a fost extrem de diversă, de la probleme serioase, până la unele sesizări greu de încadrat într-o categorie anume. Printre primele s-au situat reclamaţii privind nivelul ridicat de zgomot emis de o […]
• După 30 ani de la construcţie, Podul peste Olt va fi reabilitat complet în urma unei finanţări europene de 4,3 milioane euro Consiliul Local al municipiului Râmnicu Vâlcea a aprobat săptămâna trecută documentaţia de avizare a lucrărilor de intervenţie şi indicatorii tehnico-economici pentru obiectivul de investiţii „Reabilitare pod peste râul Olt", la valoarea de […]
Acţiune de familiarizare a tinerilor cu administraţia locală Primăria municipiului Râmnicu Vâlcea continuă acţiunea de familiarizare a tinerilor râmniceni cu administraţia locală printr-o nouă întâlnire, de adata aceasta cu elevii de la Şcoala Generală nr. 10 din Ostroveni. Astfel, marţi, 7 decembrie, la ora 12.00, membri ai Consiliului elevilor, precum şi olimpici de la această […]
• În cadrul unei şedinţe ordinare, Consiliul Local va aproba refacerea documentaţiei pentru atribuirea Arenelor Traian
Primarul Romeo Rădulescu spune că în anul 2011 se vor derula: Investiţii în Râmnicu Vâlcea de 40 milioane de euro "Pentru anul 2011 avem de cheltuit pe investiţii în oraş aproximativ 40 milioane de wuro" a anunţat marţi seara primarul Romeo Rădulescu locuitorii din zona de răsărit a cartierului Ostroveni, în deschiderea întâlnirii pentru stabilirea […]
Recensământul General Agricol 2010, acţiune responsabilă în judeţul Vâlcea Directorul Executiv al Direcţiei pentru Agricultură Vâlcea supune atenţiei noastre două aspecte de mare interes pentru populaţia judeţului : rolul Recensământului General Agricol 2010 în dezvoltarea agriculturii româneşti şi necesitatea acţiunilor responsabile a celor implicaţi în această activitate Recensământul General Agricol 2010 este o acţiune de […]
Vâlcenii din Ostroveni, invitaţi de primar la cinematograf Primarul Romeo Rădulescu continuă întâlnirile cu cetăţenii municipiului pe tema stabilirii programului investiţional pentru anul viitor. Al şaptelea dialog din această serie va avea loc marţi, 23 noiembrie, de la ora 18.00, la Cinematograful „Ostroveni”, unde sunt invitaţi să participe locuitorii din cartierul Ostroveni, zona cuprinsă între […]
Unele administraţii locale, în vizorul inspectorilor de concurenţă Mai multe administraţii locale din zona sud-vest Oltenia nu au ţinut cont de regulile concurenţiale atunci când au atribuit anumite contracte. Aceasta este concluzia la care au ajuns inspectorii de concurenţă din judeţele Olt, Dolj, Gorj, Mehedinţi şi Vâlcea, care s-au întâlnit zilele trecute la Vâlcea pentru […]
• Pentru cele trei proiecte cu fonduri europene, Primăria a primit de la Ministerul Dezvoltării o prefinanţare de 620.000 euro La începutul acestei luni, Ministerul Dezvoltării Regionale şi Turismului a virat Primăriei Râmnicului suma 2,6 milioane lei (620.000 euro), aceasta reprezentând prefinanţare pentru trei proiecte din Fonduri Europene pentru Dezvoltare Regională. Astfel, 1,6 milioane lei […]
Web Design by DowMedia