Consiliul local a aprobat calendarul evenimentelor cultural-artistice din Râmnicu Vâlcea pentru 2023, dar și alocarea sumei de 3 milioane lei

duminică, 5 martie 2023

 

Cu majoritate de voturi, Consiliul Local al municipiului Râmnicu Vâlcea, întrunit în şedinţă ordinară la data de 28 februarie 2023, a aprobat calendarul evenimentelor cultural-artistice pentru anul acesta, precum și suportarea din bugetul local a sumei estimate de 3 milioane de lei (TVA inclus) din Cap. 67 „Cultură, recreere, religie”, în baza unor acorduri sau protocoale de colaborare, după caz. „Viaţa socială a municipiului se îmbunătăţeşte an de an prin marcarea unor evenimente culturale şi artistice prestigioase, menite să sprijine, atât socializarea dintre râmniceni, cât şi punerea în valoare a potenţialul turistic. Varietatea şi diversitatea formelor de manifestări cultural-artistice, sportive şi de tineret demonstrează puterea de voinţă şi de creaţie a comunităţii oferind o paletă de opţiuni în care se regăsesc toate categoriile sociale. Cultura este o prioritate pentru administraţia publică locală şi este privită ca un punct esenţial în dezvoltarea municipiul. Acest prilej de socializare este concretizat prin diverse evenimente: teatru, operă, film, artă stradală, artă în interior, activităţi sportive, evenimente publice aniversare, concursuri-spectacole, festivaluri etc. Cu cât fluxul acestor evenimente este mai mare şi mai intens, cu atât economicul creşte în zonele urbane şi suburbane, atrăgând un public foarte larg, iar cel mai important este că, pe lângă localnici, la acest tip de evenimente vor participa mulţi turişti. Toate acestea vor aduce contribuţii importante pentru oraşul în care se desfăşoară: locuri de muncă, stimularea participanţilor de a genera idei creative, contribuţii la economia locală, crearea unei imagini pozitive a oraşului la nivel naţional, dar şi internaţional.

Având în vedere succesul evenimentelor sociale şi cultural-artistice organizate în oraşul nostru în anul 2022, administraţia publică locală îşi doreşte, ca şi în anul 2023, să continue seria evenimentelor marcante, acestea dobândind în timp caracter de notorietate.

Din dorinţa de a promova Râmnicu Vâlcea şi de a-1 pune pe harta celor mai importante oraşe din ţară, cât şi în scopul marcării în mod deosebit a evenimentelor semnificative din municipiu, este necesară aprobarea Calendarului Evenimentelor Cultural - Artistice pentru anul 2023 și a bugetului estimat organizării acestora. Bugetul estimat pentru organizarea acestor evenimente este de 3.000.000 lei (TVA inclus) și reprezintă următoarele categorii de cheltuieli: scenă, scenotehnică, proiecţie video şi lumini, onorarii artişti participanţi şi prezentatori, inclusiv cheltuielile aferente, taxe UPFR, UCMR-ADA, servicii închiriere Ambulanţă, servicii pirotehnice, realizarea de decoruri, materiale pentru informare şi promovare (afişe, banner-e, invitaţii, felicitări, broşuri, albume etc.), sprijin financiar acordat diverselor solicitări, primirea delegaţiilor străine cu care există relaţii de colaborare sau înfrăţire etc”, se arată printre altele în referatul de aprobare al primăriei.

Menţionăm că estimarea bugetară pentru evenimentul Decembrie Magic 2023 va fi aprobată ulterior, în funcţie de cheltuielile efectiv realizate în raport de celelalte evenimente şi cu execuţia raportată de la acea dată, fiind însă necesară aprobarea evenimentului în calendarul evenimentelor cultural-artistice pentru anul 2023.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Ultimele stiri

  • PUBLICITATE

  • https://www.mocanuvicentiu.ro/
  • PARTENERI MEDIA

  • © 2024 Ziarul de Valcea. Toate drepturile rezervate.

    Web Design by DowMedia

    Ne gasiti si pe