Ajutor financiar de 605.000 lei de la Primăria Râmnicului pentru două asociaţii de proprietari, în vederea efectuării reparaţiilor la acoperişuri

duminică, 13 noiembrie 2022

 

Recent, Consiliul Local al municipiului Râmnicu Vâlcea a aprobat acordarea unui ajutor financiar Asociaţiei de proprietari Ferdinand 34, bloc CPL, sc.B şi Asociaţiei de Proprietari ALPIN, în cuantum de 605.906 lei la care se adaugă TVA, în vederea efectuării lucrărilor de reparaţii la acoperişul imobilului afectat de fenomene meteorologice. Cele două asociaţii de proprietari vor depune în termen de cel mult 30 de zile de la data efectuării plăţii documentele justificative din care să reiasă că fondurile alocate au fost utilizate cu destinaţia prevăzută anterior.

Având în vedere că în ziua de 8 februarie 2022 a fost emisă o avertizare meteorologică de fenomene meteorologice de vânt puternic, de către Administraţia Naţională de Meteorologic, și a manifestării acestor fenomene, factor care a fost luat în considerare la necesitatea deplasarii comisiei la fața locului, deoarece apariţia si evoluţia acestor fenomene meteorologice raportate la antecedentele recente în regiunea municipiului Râmnicu Valcea au fost imprevizibile in intensitate. Astfel în urma verificărilor făcute de către comisie în prezenţa reprezentanţilor asociaţiilor de proprietari, precum şi în prezenţa proprietarilor apartamentelor situate la ultimul etaj, s-a apreciat că cel puţin 80% din suprafaţa acoperişului blocului este deteriorată, ţiglele prezentând rosturi vizibile şi instabilitate, iar în cazul apariţiei precipitaţiilor, apele meteorice vor afecta pereţii imobilului prin infiltrare, afectând structura condominiului. De asemenea, ţiglele se pot desprinde oricând, punând în pericol viaţa cetăţenilor şi integritatea autovehiculelor.

Printr-o adresă comună a celor două asociaţii de proprietari, acestea au făcut solicitare pentru a fi sprijinţi în realizarea lucrărilor necesare de reparaţie ce se impun în situaţia prezentată mai sus, având în vedere imposibilitatea realizarii acestor lucrări din fonduri proprii. Practic efectul degradarii acestui acoperiş a început acum doi ani, fapt ce reiese din documentele depuse de către Asociaţia de Proprietari bloc ALPIN nr.l, bloc CPL, sc.A în anul 2020.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Ultimele stiri

  • PUBLICITATE

  • https://www.mocanuvicentiu.ro/
  • PARTENERI MEDIA

  • © 2024 Ziarul de Valcea. Toate drepturile rezervate.

    Web Design by DowMedia

    Ne gasiti si pe