Laboratoare de limbi moderne digitalizate la Colegiul “Matei Basarab” Râmnicu Vâlcea

luni, 10 octombrie 2022

600 de elevi de la Colegiul Național de Informatică (CNI) “Matei Basarab” au primit acces la o educație digitală odată cu intrarea în noul an școlar. Cu sprijinul CEZ, cele două laboratoare de limbi moderne ale școlii au fost dotate cu 2 pachete formate din tablă interactivă, videoproiector și Pen Tray interactiv, 2 laptop-uri și 2 boxe portabile - informeaza gds.ro

„Digital Spaces for Multilingualism” reprezintă o inițiativă derulată în cadrul competiției „Generatorii de Bine”, prin care angajații CEZ propun soluții cu impact pentru o societate mai bună. Susținerea educației reprezintă, astfel, modul în care construim un viitor sustenabil pentru comunitatea din care facem parte.

Competențe digitale pentru o educație completă

În județul Vâlcea, proiectul și-a propus reinventarea spațiilor de învățare din cadrul CNI „Matei Basarab”, pentru creșterea motivației și a creativității în rândul elevilor înscriși. Cele două laboratoare de limbi moderne ale școlii au primit, astfel, câte un sistem digital compus din tablă interactivă, videoproiector, Pen Tray interactiv, laptop și boxe, care să permită:

  • audiții calitative și înregistrări ale cursurilor desfășurate
  • rezolvarea de exerciții sau jocuri online
  • proiectarea unor prezentări interactive
  • accesarea resurselor educaționale online, folosirea unor platforme utile pentru predarea materiilor
  • transmiterea de conferințe tematice
  • proiectarea și vizionarea unor filme educative.

În anul școlar 2022-2023, 600 de elevi și 14 cadre didactice vor folosi spațiile de lucru, iar pe termen lung, peste 1000 de elevi și cadre didactice vor beneficia de aceste laboratoare digitalizate.
Digitalizarea și modernizarea celor două săli vor oferi, de asemenea, valoare adăugată liceului, prin dezvoltarea unor programe de promovare a învățării limbilor străine, la nivel național sau internațional.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Ultimele stiri

  • PUBLICITATE

  • https://www.mocanuvicentiu.ro/
  • PARTENERI MEDIA

  • © 2024 Ziarul de Valcea. Toate drepturile rezervate.

    Web Design by DowMedia

    Ne gasiti si pe