Sparle si soparle, 27.01.2020

duminică, 26 ianuarie 2020
  • Zilele trecute, președintele Consiliului Județean Vâlcea, Constantin Răsdulescu, a recunoscut că a avut mai multe discuții cu administratorii judiciari de la CET Govora și cu administratorul special pe tema înființării unei societăți comerciale de sine stătătoare care să preia activele de la Exploatarea Minieră Berbești-Alunu. Ar fi o decizie economică și financiară FOARTE BUNĂ pentru că ar scăpa CET Govora de un „bolovan” ce a fost agățat de gâtul întreprinderii în urmă cu 6 ani, din rațiuni arbitrare și politice ale Guvernului și Consiliului Județean de atunci. Noua societate comercială ce se va crea pe structura actualei Direcții Miniere Berbești-Alunu va putea, astfel, să se gestioneze independent de CET Govora, să aibă un management local care cunoaște bine problemele și să comercializeze cărbune către diverse persoane juridice sau fizice, nu ca în prezent, doar către CET Govora!

 

Urmatorul pas al primarului din Dragasani, Cristian Nedelcu, va fi preluarea conducerii Organizatiei Judetene a PSD Valcea. Liderul actual, Constantin Radulescu, trebuie sa fie foarte atent la miscarile de sarpe viclean ale edilului din Orasul Viilor. Deja, Nedelcu a inceput o campanie de castigare a sustinerii in randul primarilor PSD. In demersul sau, acesta e sustinut si de propaganda liberala care urmareste slabirea PSD la Valcea. Buican rade in... barba!

  • Recent, a avut loc ședința de bilanț pe 2019 al Inspectoratului pentru Situații de Urgență Vâlcea. În decursul celor 12 luni ale anului trecut, cadrele ISU Vâlcea au salvat 15 adulți, au acordat asistența medicală de urgență unui număr de 5.811 de persoane, au salvat 162 de animale și bunuri materiale în valoare de circa 52 milioane RON. „I-am felicitat pe pompierii militari pentru activitatea desfășurată până acum, în cadrul ședinței de bilanț pe 2019 a instituției, una dintre cele mai solicitate anul trecut pentru salvarea de vieți omenești, a bunurilor și animalelor aflate în pericol. Vă îndemn să aveți în continuare același spirit de echipă, responsabilitate, tărie de caracter și curaj, pentru că sunt foarte puțini cei dintre dumneavoastră care recunosc pe față că au curaj. Curajul îl aveți fiecare dintre dumneavoastră, dar nu spuneți, ci îl demonstrați la fiecare acțiune la care participați”, a transmis subprefectul de Vâlcea.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Ultimele stiri

  • PUBLICITATE

  • https://www.mocanuvicentiu.ro/
  • PARTENERI MEDIA

  • © 2024 Ziarul de Valcea. Toate drepturile rezervate.

    Web Design by DowMedia

    Ne gasiti si pe