|joi, septembrie 19, 2019
  • Follow Us!

Deputații Eugen Neață și Vasile Cocoș, propunere legislativă pentru îmbunătățirea contractelor de arendare a terenurilor 

f_350_200_16777215_00_images_banner4_neata-PSD

 

Vasile COCOS

Încă din luna iunie, deputații PSD de Vâlcea Eugen Neață și Vasile Cocoș au depus la Parlament o propunere legislativă pentru modificarea Legii nr. 287/2009 privind Codul civil, în privința contractelor de arendare a terenurilor. Coform expunerii de motive, „România este unul dintre cele mai fierbinţi puncte pe harta globală de investiţii în terenuri arabile având în vedere fertilitatea solurilor locale şi subevaluarea activelor în comparaţie cu cele din Vest. Preţul terenurilor arabile a crescut de 25 de ori în ultimul deceniu, cu un ritm mediu de apreciere anuală de 40%. România este şi un jucător de forţă pe piaţa materiilor prime prin excedentul de export pe care îl are aproape în fiecare sezon şi un centru logistic important prin ieşirea de la Marea Neagră. Agricultura din România ajunge în sezoanele de vârf să genereze afaceri cumulate ce variază între 16 şi 18 miliarde de euro în funcţie de preţurile de pe pieţele internaţionale. Legea arendei este mai importantă decât legea vânzării terenurilor, deoarece chiar dacă arendaşii au drept de preempţiune la ofertele de vânzare depuse de arendator, nu toţi arendaşi au în permanenţă putere financiară pentru a investi în terenuri agricole. Conform legislaţiei în vigoare proprietarii de teren îşi pot vinde terenul oricând, printr-o notificare scrisă arendaşului. Arendaşul dacă nu răspunde ofertei de vânzare pentru că nu îi convine preţul sau nu are disponibilităţi băneşti, acesta pierde acest teren care l-a avut luat în arendă, a făcut investiţii pe aceea suprafaţă, astfel i se micşorează exploataţia agricolă. În acest moment nu avem o lege a arendei, Legea nr. 16/1994 a fost abrogată de Codul civil care reglementează relaţia între arendaş şi arendator. Diferenţa majoră între vechea lege şi Codul civil este perioada contractului de arendă. Legea veche avea o perioadă obligatorie de minimum 5 ani, perioadă de contract, în schimb Codul civil nu prevede perioada minimă. Acest lucru este în avantajul fondurilor de investiţii, care încheie contracte de arendă pe o perioadă de un an, pentru a renegocia contractul anual. Dacă fermierul nu poate accepta valoarea arendei impusă de arendator, acesta din urmă poate încheia contract de arendă cu altă societate şi astfel fermierului i se poate modifica suprafaţa agricolă anual. Cel puţin pentru fondurile de investiţii contractele de arendă ar trebui să fie de minimum 10 ani. Prin contracte de arendă cu termene mici investitorului i se îngrădeşte dreptul de a investi. Pentru ca fermieri să se dezvolte, să acceseze fonduri europene, credite bancare, respectiv investiţii pe termen lung, trebuie să aibă o stabilitate pe termen lung, din punct de vedere a obiectului muncii privind terenul agricol dat în folosinţă de diverse persoane fizice, societăţi comerciale, fonduri de investiţii naţionale şi internaţionale. În acest moment legiuitorul permite arendatorilor în orice moment al anului să îşi pună în vânzare terenul şi astfel poate lăsa fermierul fără obiectul muncii. Arendaşul îşi face un plan de culturi şi o rotaţie a culturilor, face investiţii în irigaţii, dacă pierde anual suprafaţa de teren, nu mai are stabilitate financiară. Orice investiţie în teren dă siguranţă în plata arendei. Majoritatea ţărilor membre UE, au reglementări în ceea ce priveşte legea arendei, pornind de la perioada minimă de contract (Franţa 9 ani, alte ţări din Uniunea Europeană 10-15 ani), valoarea minimă a arendei stabilită pe zone chiar şi indexarea arendei o dată la 3 ani. în Franţa arenda minimă anuală pentru un hectar de păşune este de 50 euro, iar pentru terenul agricol 100 euro”.

Leave a Response