|miercuri, octombrie 16, 2019
  • Follow Us!

Cine ignoră patrimoniul își pierde identitatea 

biserica-de-la-ursi-refacuta-foto-thomas-laschon

Arta populară bisericească a meșterilor din satele românești, redată cu măiestrie în trupurile bisericilor de lemn din țara noastră, ne descoperă sufletul românesc de pe aceste meleaguri și crâmpeie de spiritualitate ortodoxă. Arta exprimă un ansamblu de obiceiuri, credințe și practici ce aparțin atât patrimoniului material, cât și celui imaterial. Despre aceste locașuri de patrimoniu cultural transmise nouă ca moștenire de generațiile anterioare, precum și despre activitatea Fundației Pro Patrimonio în salvarea satului românesc ne-a vorbit Raluca Munteanu, arhitect și coordonator de proiecte al acestui ONG.

Fundația Pro Patrimonio este o organizaţie nonguvernamentală, nonprofit, internaţională, cu filiale în România, Marea Britanie și Franţa. Pe ce proiecte se concentrează acți­unile fundației și ce idee promovează?

Fundația Pro Patrimonio a fost înființată în anul 2000 de către arhitectul Șerban Cantacuzino și are ca scop salvarea patrimoniului. Prin proiectele derulate își propune să conști­en­ti­zeze lumea că patrimoniul con­stru­it nu este un moft sau un fapt elitist, ci că toată lumea beneficiază de acesta, fiind important pentru identitatea și dezvoltarea unei societăți. Putem spune că o societate care își pierde patrimoniul și identitatea nu mai are nici un fel de rădăcină. Din anul 2000, ONG-ul s-a ocupat de diferite proiecte.

Din anul 2011, de când lucrez aici, fundația a crescut de la proiecte de conștientizare, în care se făceau prezentări și promovări, până la intervenții de tip SMURD, de intervenție punctuală, urgentă și cu caracter strict de conservare și protejare ime­diată. Nu avem timp să aș­tep­tăm, ci trebuie să salvăm ceea ce e de salvat, ca după aceea să discutăm de ce respectivele edificii religioase sunt valoroase. Am început cu aceste ope­rațiuni SMURD, în care intervenim pentru conservare și, în anumite cazuri, ajutăm comu­nitățile respective să găsească finanțare să le restaureze sau le restaurăm noi. Prin aceste operații se ur­mărește reintegrarea bisericii ca obiect valoros de patrimoniu în viața parohiei, prin utilizarea și întreținerea constantă a clădirii.

În derulare sunt patru proiecte foarte mari. Primul este cel intitulat „60 de biserici de lemn”, al doilea „Conacul Neam­țu” din Olari, al treilea este „Casa Enescu” din Mihăileni, iar ultimul este unul de educație, mai amplu, în care, pe lângă inter­ven­țiile efective, lucrăm cu comunitățile și tinerii din loca­litățile respective ca să înțeleagă ce sunt patrimoniul, mediul construit și peisajul. Este un fel de educație complementară în care înțeleg și folosesc pe viu siturile de patrimoniu.

Prin proiectul „60 de biserici de lemn”, Fundația Pro Patrimonio a intervenit de urgență pentru salvarea unor locașuri de cult aflate în stare avansată de degradare structurală și artistică. Aici amintim și biserica de lemn din satul Urși, din județul Vâlcea. Ce impact a avut proiectul asupra satului și comuni­tății?

Proiectul „60 de biserici de lemn” este unul greu și de an­du­ranță. El a început în anul 2009, când am primit simultan câteva semnale de alarmă de la persoane din diferite zone ale țării. Istoricii de artă care au fost pe teren cu diferite documentări au descoperit că pe zona Gorj-Vâlcea există un număr impresionant de biserici de lemn concentrat într-un areal destul de mic, majoritatea fiind biserici de sat, aflate în cimitire, în mare parte închise și nefolosite. Pentru că de 70-80 de ani nu au mai fost folosite, au început să se degradeze. Nu doar că sunt de lemn, ci adăpostesc și o întreagă poveste identitară a locului, pentru că au picturi, elemente de arhivă și documente. În plus, ele dețin memoria locului în care bătrânii își aduc aminte de cele mai importante momente din viață și care acum redescoperă acel loc. Numărul „60” este generic și arată o concentrare foarte mare de biserici. Nu sunt 60, ci sunt sute. A venit un semnal de alarmă și din partea cealaltă a Carpaților, din sudul Transilvaniei, cu județele Hunedoara și parțial Sibiu și Brașov, care au foarte multe biserici de lemn.

Într-o vară, studenții care erau la biserica de la Urși au observat cum aceasta se prăbușea sub ochii lor. Atunci ne-am dat seama că, dacă nu luam o decizie pe moment, nu mai aveam ce să salvăm, pentru că veneau ploile. Atunci a intervenit pentru prima dată Fun­dația Pro Patrimonio, prin Șerban Cantacuzino, care a trimis bani să cumpărăm lemnul necesar construirii unei structuri peste ea, întrucât era atât de micuță, că se putea îmbrăca. Este una dintre foarte puținele biserici pictate în frescă. Pe lemn nu ține fresca, dar meș­terii de atunci au făcut acest lucru. Este impresionantă pentru că din 1830 până acum s-a păstrat fresca atât la interior, cât și la exterior într-o proporție uimitoare. Au urmat conservarea picturii și inter­venția la structură. Am ridicat biserica, i-am făcut fundație, i-am repus tălpile, am schimbat toate lemnele care erau putrede, iar în ­timpul acesta, bolta a fost adusă la Facultatea de Arte, unde gene­rații întregi de studenți și-au făcut diploma pe ea.

Satul Urși a fost un caz foarte fericit, în care timp de 10 ani comunitatea de aici ne-a stat alături și ne-a sprijinit cu masă și casă pentru voluntari, ceea ce nu a fost ușor pentru ei. Când au avut ocazia, ne-au oferit și materiale. Dacă i-a rămas cuiva din sat lemn, noi l-am folosit să punem la dușumea. Ne-au ajutat să cărăm materialele sau cu muncă brută, iar primăria a ajutat fie cu avizele, fie cu transportul. Când mă gândesc la o comunitate cum e aceasta de la Urși, pot spune că au fost exemplari și că ne-au primit foarte bine. Au depus un efort foarte mare. Acum îi bucură faptul că lumea știe de biserică și au început să mai apară turiști. Satul Urși este un exemplu pe care îl dăm totdeauna tuturor parohiilor cu care am interac­ți­o­nat.

Toate aceste proiecte necesită sume foarte mari. Cum reușiți să atrageți fonduri pentru implementarea lor?

Au fost multe modalități, dar acum încercăm pe o platformă de crowdfunding din Franța, www.dartagnans.fr, care este specializată pe obiecte de patrimoniu, precum și prin pagina de Facebook. Am avut concerte cu Alexandru Tomescu, cu Sonoro și cu mulți alții. Alexandru Tomescu a concertat și aici, în București, dar și în bisericuța din satul Urși, când era fără acoperiș. A fost foarte impresionant momentul. Avem un grup la Paris și un grup la Londra, unde sunt mai mulți membri activi. Ei strâng o parte din fonduri și răspândesc acest mesaj destul de larg, având, astfel, vizibilitate foarte mare. Pentru un alt proiect am primit finanțare de la Banca Europeană de Inves­tiții, care ne-a ajutat să scriem și o carte pe care au cerut-o preoții: „Biserici de lemn – Ghid pentru lucrări obiș­nuite de întreținere și reparații”.

Au fost două programe inter­naționale în care proiectul de la Urși a fost recunoscut ca fiind important și valoros. Unul este programul „World Monument Fund”, care prin „Watch List” adună fonduri timp de doi ani și promovează la nivel inter­na­țional efortul nostru. Cu ei am avut o finanțare de trei ani. Celălalt program este „Europa Nostra”, o federație de or­ga­ni­zații de patrimoniu care ține de Uniunea Europeană.

De asemenea, este și programul „7 most endangered” – cele mai periclitate șapte situri din Europa. O dată la doi ani stabilesc o listă pe baza nominalizărilor și cred că, în primul an de la lansarea acestui program, proiectul nostru „60 de biserici de lemn” a intrat în vizorul lor.
Partea de proiecte este finan­țată de sponsori. Sunt și persoane private care donează sume mici, așa cum este această campanie. De asemenea, sunt companii mari din țară care au donat, poate nu în fiecare an, dar donează sume mai consistente. Sunt două moda­li­tăți prin care se poate dona. Pe site-ul funda­ției este formularul „Donează” și se poate plăti cu cardul, iar pentru străini se poate plăti prin platforma www.dartagnans.fr.

Prin aceste proiecte Fun­dația Pro Patrimonio se implică activ în zonele rurale. Cum arată satul românesc în prezent?

Multe sate sunt depopulate, dar nu este și cazul satului Urși, care are o comunitate vie pentru că este în apropiere de oraș, pe ruta Horezu-Craiova, destul de circulată. Mă gândesc acum la sate din Hunedoara, care sunt împădurite complet și mai sunt câțiva oameni care locuiesc acolo, iar pentru a ajunge la biserică trebuie să meargă prin pădure.
Totuși, există o modalitate pe care o încercăm și care merge foarte greu pentru că lucrăm cu resursă locală. Căutăm meșteri locali, le oferim lucrări mai simple, le explicăm, ne străduim să găsim tot felul de modalități să-i școlim, încercând cumva să atragem atenția că există aceste mește­șu­guri locale valoroase care se pierd. În cazul Urși, unde stăm de atâta vreme, am avut ocazia să găsim multe categorii de meșteri: olari, pictori de cruci și dulgheri. Deja avem o echipă de dulgheri foarte pricepută, pe care îi trimitem la diferite lucrări unde avem nevoie pentru că avem încredere în ceea ce știu să facă. Am găsit și șițari în zonă și tot felul de țesători.

De asemenea, am făcut un mic muzeu al comunității pentru că au rămas multe lucruri din biserică. Bârnele stricate care vorbesc despre povestea bisericii. La fiecare etapă, noi mai făceam un panou, arătam de ce făceam lucrurile acelea, le explicam. Este un muzeu în care lumea a donat obiecte, ii sau fotografii. Este muzeul lor, pe care trebuie să-l dezvolte. Este un lucru care pentru ei va avea valoare, iar ei vor avea mândria să-și păstreze lucrurile și poate fi educațional pentru copii.

Dacă nu facem lucrurile acestea și mai așteptăm, s-ar putea să nu mai avem ce să salvăm. Vor dispărea atât de mult din peisajele care au valoare și ne va părea rău peste 20 de ani pentru că nu vom recunoaște și nu vom mai ști nici ce este satul românesc, nici spațiul și tra­di­țiile din zonă, care vor fi foarte greu de recuperat.

Este important să vină din ce în ce mai mulți turiști, iar oamenii de aici să-și poată păstra identitatea lor. Să aibă un loc unde să mănânce, pentru că turiștii vor lăsa și bani în localitate. În felul acesta poate vor deschide un punct turistic, pensiuni, să dezvolte economic zona. Cineva care știe să facă un meșteșug poate să facă și câteva obiecte pe care să le comercializeze. Trebuie să insuflăm localnicilor, mai cu seamă celor tineri, credința că satul poate reînvia dacă ei se implică și nu aleg să plece din țară.

Sursa: ziarullumina.ro

Leave a Response