|marți, septembrie 22, 2020
  • Follow Us!

Ion Cîlea recunoaşte că Guvernul s-a lepădat de Oltchim şi a lăsat grijile pe spinarea CET-ului 

• Campania electorală a făcut “ravagii” pe Platforma Industrială Sud

Ion Cîlea recunoaşte că Guvernul s-a lepădat de Oltchim şi a lăsat grijile pe spinarea CET-ului

În sfârşit, Ion Cîlea, preşedintele Consiliului Judeţean Vâlcea, a recunoscut că CET Govora (la care acţionar unic este chiar instituţia în cauză) întâmpină mari dificultăţi în recuperarea datoriilor pe care Oltchim le are, în contul energiei electrice şi aburului livrat. “Sprijinul nelimitat pe care Consiliul Judeţean s-a angajat să-l acorde OLTCHIM pentru repornirea şi funcţionarea instalaţiilor ne-a creat o serie de dificultăţi în asigurarea capitalului de lucru, dar mai ales în achitarea datoriilor acumulate faţă de furnizorul de cărbune, respectiv faţă de Complexul Energetic Oltenia. În scrisorile şi memoriile pe care le-am transmis primului ministru Victor Ponta şi miniştrilor Finanţelor, Economiei şi Administraţiei am arătat clar că, în calitatea sa de acţionar unic al CET Govora, Consiliul Judeţean Vâlcea a răspuns cu toată responsabilitatea şi promptitudinea la cererea MECMA de a asigura energia electrică pentru repornirea şi funcţionarea OLTCHIM SA Râmnicu Vâlcea. Deoarece nu a avut capacitatea financiară de a achita contravaloarea energiei electrice şi termice, OLTCHIM a acumulat, până la 31 noiembrie, o datorie faţă de CET Govora în sumă de 100,3 milioane lei, iar până la sfârşitul anului se prelimină o datorie totală în valoare de 113,9 milioane lei”, spune Ion Cîlea într-o informare transmisă consilierilor judeţeni.

În lipsa încasărilor, CET Govora a înregistrat, la rândul său, o datorie faţă de Complexul Energetic Oltenia, în valoare de 87,1 milioane lei până la 31 noiembrie şi se estimează ca până la sfârşitul anului, această datorie să crească la 105,6 milioane lei, atât pentru energia electrică livrată, cât şi pentru cărbunele furnizat. CET Govora nu are altă soluţie pentru stingerea datoriilor decât încasarea restanţelor de la OLTCHIM, fapt care, în actualele condiţii, nu este posibil. “Această situaţie ne crează mari dificultăţi existând riscul ca, Complexul Energetic Oltenia să sisteze livrările de cărbune şi, în acelaşi timp, să condiţioneze încheierea contractului de furnizare a cărbunelui pe anul 2013. Pe această cale se crează riscul major de a înceta funcţionarea CET Govora cu consecinţe grave asupra activităţii agenţilor economici de pe Platforma Industrială Râmnicu Vâlcea (OLTCHIM şi Uzinele Sodice Govora) şi mai ales în asigurarea serviciului de termoficare către populaţia municipiului Râmnicu Vâlcea şi a oraşelor Băile Olăneşti şi Călimăneşti. Pentru prevenirea unor astfel de situaţii dramatice am precizat membrilor Guvernului că nu există decât o singură soluţie şi anume realizarea cesiunii creanţei pe care CET Govora o are de încasat de la OLTCHIM către Complexul Energetic Oltenia, variantă posibilă si legală, având în vedere că si OLTCHIM si CE Oltenia, au ca unic proprietar Statul Român si sunt în administrarea Ministerului Economiei, Comerţului si Mediului de Afaceri. Am atras, de asemenea, atenţia că, prin acceptarea cesiunii, Consiliul Judeţean Vâlcea şi, implicit, CET Govora vor avea posibilitatea să asigure şi la începutul anului viitor energia electrică şi termică necesară pentru funcţionarea în siguranţă şi la capacitate a OLTCHIM Râmnicu Vâlcea”, mai subliniază Ion Cîlea.

(Petre Coman)

Leave a Response