Sparle si soparle 27 august 2012

luni, 27 august 2012

Sparle si soparle 27 august 2012

• Potrivit datelor de la recensământ, populaţia stabilă a judeţului Vâlcea a scăzut cu peste 14% faţă de anul 2002, ajungând în prezent la ceva mai mult de 355.000 de locuitori. Însă, aceste rezultate vor fi valabile abia la alegerile locale din anul 2016 pentru că la scrutinul parlamentar din această toamnă se va păstra aceiaşi configuraţie (colegii şi număr de parlamentari) ca la alegerile din 2008.

• Se aude că Dan Voiculescu - Felix s-a înscris, prin diferite firme, în cursa pentru privatizarea Oltchim. Acum înţelegem de ce “Varanul” a fost pionul principal în spatele debarcării lui Traian Băsescu şi a PDL-ului de la guvernare: pentru a pune mai uşor mâna pe cea mai mare societate din Vâlcea fără alte “piedici politice”!

• Eşec mare la licitaţia organizată de Finanţele Publice Vâlcea pentru vânzarea Discotecii Enigma. Nimeni nu s-a încumetat joi, 23 august, să dea cele 16 miliarde lei vechi cerute de Finanţele Publice, în contul unor datorii pe care Fundaţia Judeţeană pentru Tineret Vâlcea, condusă de Ovidiu Udrescu, le are către bugetul de stat. Mulţi specialişti sunt de părere că pretenţiile Fiscului sunt exagerate, având în vedere spaţiul de care dispune Discoteca Enigma şi de faptul că acest local este grevat de un contract de închiriere valabil până... în anul 2019.

• Ne-am convins pe deplin: liderul de sindicat de la Oltchim, Mihai Diculoiu, este cârpa de şters pe jos a directorului Constantin Roibu. În timp ce sindicaliştii de la Arpechim Piteşti au curajul să-şi ceară drepturile, sindicalistul de carton Diculoiu permite ca angajaţii de la Oltchim să fie trimişi în şomaj tehnic fără să ridice un deget împotriva lui Roibu.

• Agitaţie mare printre politicienii vâlceni dornici de a candida pentru un loc în Parlament. Pe surse aceştia au aflat că liderii naţionali ai partidelor din Parlament vor să bată palma pentru un scrutin în care jumătate din mandate să fie distribuite după o listă naţională de candidaturi. Adică se pregătesc alegeri după metodă mixtă: o parte din mandate vor fi puse la bătaie în competiţie uninominală iar cealaltă în competiţie politică. Actuala opoziţie dar şi PPDD sunt de acord cu acest sistem. Se pare că preşedintele Traian Băsescu va fi şi el de acord. Indivizi precum Crin Antonescu, Călin Tăriceanu, Roberta Anastase, Elena Udrea, Mădălin Voicu, Puiu Haşoti, Dan Ruşanu, Dan Șova etc nu vor candida la sigur, fără emoţii, pe lista de partid. În acelaşi timp cei din conducerea partidelor îşi vor asigura şi mandate dar şi bani pentru că este de presupus că preţul mandatelor sigure va creşte în urma unor adevărate licitaţii închise! La nivel local, un ipochimen precum deputatul Cristian Buican îşi frecă mâinile de bucurie.

• În Vâlcea a sosit de puţin timp un individ extrem de interesant. Cunoscător al mai multor limbi străine, posesor al unui paşaport nordic, bun vorbitor de limbă română, plin de umor şi politeţe aşa poate fi descris cel cunoscut în evidenţa mai multor servicii cu indicativul “Expresul de OSLO”. Nu suntem specialişti în domeniu dar nu credem că întâmplător acesta frecventează zona centrală din Râmnic în care un alt cetăţean străin (Luc) este văzut deseori.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Ultimele stiri

  • PUBLICITATE

  • https://www.mocanuvicentiu.ro/
  • PARTENERI MEDIA

  • © 2024 Ziarul de Valcea. Toate drepturile rezervate.

    Web Design by DowMedia

    Ne gasiti si pe