USL nu a acţionat cinstit, iar România şi-a pierdut credibilitatea în faţa UE

luni, 16 iulie 2012

• Deputatul Samoil Vîlcu:

USL nu a acţionat cinstit, iar România şi-a pierdut credibilitatea în faţa UE

“Tot ce a făcut USL până acum are la bază un singur considerent, necinstea”, afirmă deputatul PDL Samoil Vîlcu, referindu-se la criza politică fără precedent prin care trece România ca urmare a suspendării din funcţie a preşedintelui.

“Minciunile lui Ponta au trecut graniţele României. Acuzat de plagiat, Ponta şi-a permis să mintă şi la conferinţa de presă cu preşedintele Parlamentului European. Acest comportament ne arată foarte clar că avem de apărat România europeană, Ponta nu are respect faţă de oameni şi instituţii europene. În ultimii 8 ani am făcut eforturi să modernzăm instituţiile statului, acaparate acum prin jocuri de culise de către USL.

Prin acest referendum USL vrea să ne întoarcem la modul de a guverna din perioada Iliescu-Năstase. USL nu a acţionat cinstit, iar România şi-a pierdut credibilitatea în faţa UE. În această campanie nu vorbm de apărarea unui scaun, ci de apărarea unor principii, valori ale statului de drept.

Toţi oamenii care cred încă într-o Românie stabilă, într-o Românie în care instituţiile statului sunt respectate, trebuie să vină la vot pe 29 iulie şi să spună NU izolării noastre pe plan european”, a conchis Samoil Vîlcu, deputat ales în Colegiul 2 Râmnicu Vâlcea.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Ultimele stiri

  • PUBLICITATE

  • https://www.mocanuvicentiu.ro/
  • PARTENERI MEDIA

  • © 2024 Ziarul de Valcea. Toate drepturile rezervate.

    Web Design by DowMedia

    Ne gasiti si pe