BRD-Groupe Soci├®t├® G├®n├®rale acorda credite

miercuri, 19 octombrie 2011

BRD-Groupe Société Générale acorda credite

în cadrul Programului Prima Casă 4

„BRD este prima bancă din România care a acordat un credit în cadrul Programului Prima Casă. Demarat în iulie 2009 la iniţiativa Guvernului României, programul Prima Casă are în vedere susţinerea celor care doresc să îşi cumpere o locuinţă printr-un credit imobiliar cu dobanda redusa, beneficiind de garantii din partea Statului." ne spune, la inceputul discutiei noastre, doamna Liliana Ionitescu, director clientela retail al grupului Pitesti al BRD.

"Prin interesul manifestat de o categorie largă de clienţi, inclusiv pitesteni, valceni si damboviteni, programul Prima Casă şi-a dovedit utilitatea, iar BRD doreşte să îl facă accesibil şi în continuare celor care vor să îşi achiziţioneze o locuinţă beneficiind de avantajele sale", ne-a mai spus doamna Ionitescu.

Referitor la oferta concreta a bancii ne-a declarat: „Oferta BRD-Groupe Société Générale cuprinde credite în euro, acordate la cele mai bune dobânzi din piata, pe o durată de până la 30 de ani. Fără comision de acordare, de gestiune şi de rambursare anticipată, creditul „Prima Casă" de la BRD propune două variante de rambursare: rate lunare egale sau descrescătoare, la alegere. Dobânzile sunt Euribor 3M + 3,65 pp pentru creditele acordate pe perioade de până la 20 de ani şi Euribor 3M + 3,75 pp pentru durate între 20 şi 30 de ani. Avansul este de minimum 5% din preţul de achiziţie al locuinţei, iar valoarea maximă, de până la 71.250 euro, în funcţie de tipul imobilului finanţat."

Cum era firesc, am intrebat-o pe doamna Ionitescu unde se pot obtine astfel de credite. Iata ce ne-a raspuns: „Grupul Pitesti al BRD cuprinde unitatile bancii amplasate in judetele Arges, Dambovita si Valcea. In aceasta zona, BRD are la dispozitia clientilor 74 agentii, dintre care 47 in judetul Arges, 12 in judetul Dambovita si 15 in judetul Valcea. De asemenea, BRD oferă clienţilor interesaţi de obţinerea unui credit Prima Casă serviciul Vocalis Prima Casă, la numerele de telefon 0800 803 803 (apel gratuit în reţeaua Romtelecom), 021 302 61 61 (număr cu tarif normal) sau *BANCA (*22622 - apel cu tarif normal în reţelele Orange şi Vodafone), accesibile de luni până duminică între orele 08:00-22:00. Prin acest serviciu, clienţii pot solicita consiliere dar şi analiza de preacceptare a creditelor Prima Casă prin telefon, obţinând pe loc răspuns la solicitarea lor de credit.

Apăsând doar o tastă, clienţii pot primi informaţii complete şi soluţii personalizate cu privire la Programul Prima Casă: detaliile ofertei de creditare BRD, documentaţia necesară întocmirii dosarului de credit sau informaţii privind fluxul procesului de aprobare a dosarului. De asemenea, noul serviciu facilitează stabilirea întâlnirilor cu consilierii de clientelă dedicaţi din agenţiile BRD şi obţinerea de informaţii referitoare la stadiul dosarelor de credit aflate în derulare.
În plus, 24 de ore din 24, cei interesaţi pot obţine informaţii despre Programul Prima Casă şi pot direcţiona cererile de informaţii prin completarea formularului disponibil pe site-ul http://www.creditulprimacasa.ro/ sau direct la adresa [email protected]"

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Ultimele stiri

  • PUBLICITATE

  • https://www.mocanuvicentiu.ro/
  • PARTENERI MEDIA

  • © 2024 Ziarul de Valcea. Toate drepturile rezervate.

    Web Design by DowMedia

    Ne gasiti si pe