Doru Ioan Filip va fi ales primar

duminică, 6 aprilie 2008

Olăneştiul se decide!

Doru Ioan Filip va fi ales primar

 Oraşul Olăneşti a fost în ultimii ani cea mai vitregită staţiune din Vâlcea. Altădată perla judeţului acum Olăneştiul a ajuns într-o degradare totală. În unele zone se trăieşte mai rău decât în mediu rural. Infrastructura este la pământ. Canalizarea este subdimensionată şi afectează populaţia blocurilor.

Reţelele de canal şi alimentare cu apă nu acoperă tot oraşul, drumurile, străzile, trotuarele sunt parcă bombardate, parcul central este în paragină iar la primărie domneşte haosul. Actualul primar îi tratează cu dispreţ pe localnici, nu îi primeşte în audienţă, se ocupă numai d e treburi personale. A majorat nejustificat organigrama primăriei care a ajuns să aibă peste 100 de salariaţi. Din păcate aceştia nu sunt folosiţi eficient de administraţie.

Argumente pentru o administraţie eficientă

„Ziarul de Vâlcea” a declanşat, în urma cu şase luni, o acţiune de conştientizare a populaţiei din localităţile administrate defectuos. Am încercat să îi convingem pe locuitorii din aceste zone că se impune o schimbare a primarilor. Am căutat în acelaşi timp să propunem ca alternativă alegerea unor profesionişti. Unor oameni care sunt buni familişti, buni gospodari, care au experienţă şi susţinere politică pentru a schimba în bine localităţile respective. În Olăneşti l-am încurajat pe Doru Ioan Filip să candideze.

Noi garantăm pentru acest om aşa cum am garantat şi pentru alţi edili din Vâlcea, care s-au dovedit capabili. Miercuri, 2 aprilie, l-am însoţit într-o acţiune de cunoaştere a doleanţelor populaţiei. Candidatul PDL a avut o întâlnire cu locuitori ai străzilor Horea şi Forestierilor. Discuţiile s-au purtat liber pe platoul de lângă cunoscuta biserică a lui Horea, construită aproape acum 300 de ani în Albac şi adusă în Olăneşti în 1958 de Patriarhul Iustin Moisescu.

Cetăţenii s-au plâns de faptul că infrastructura staţiunii nu numai că nu le oferă lor condiţii de trai civilizate, dar a îndepărtat dramatic turiştii. Olăneştiul nu mai este frecventat de câţiva ani decât de pensionari, care vin la tratament cu bilete subvenţionate. Nu există spectacole, nu există loc de petrecere a timpului liber, nu există Cinema sau teatru. Lumea nu vine în staţiune pentru că nu are ce face aici chiar dacă în zonă s-au făcut masive investiţii private în pensiuni. Vorbind sincer şi deschis Doru Filip le-a spus concetăţenilor săi că nu le poate face promisiuni fără acoperire.

A prezentat pe scurt un program al său pe perioada următoare, le-a spus ce poate face şi ce vrea să facă. Le-a solicitat sprijin prin sfaturi şi le-a promis că va fi un primar cu inima şi uşa deschisă pentru toţi. Ultimele noastre sondaje arată că acest om a avut o creştere extrem de bună. Lumea care l-a cunoscut şi a citit despre trecutul său în presa locală l-a simpatizat. La finele săptămânii 46 la sută din populaţia chestionată de noi (eşantion 145 de persoane) a declarat că îl va vota la 1 iunie. În Olăneşti vor fi depuse multe liste de candidaturi pentru că staţiunea are mulţi oameni, care speră să ajungă consilieri locali iar partidele politice vor să aibă liste complete.

De aceea există riscul disipării voturilor. Un al doilea tur de scrutin ar costa localitatea câteva sute de milioane de lei iar bugetul local şi aşa nu este prea bogat, aventurile edilitar fanteziste ale actualului primar secătuind vistieria primăriei. În aceste condiţii credem că populaţia ar trebui să îşi aleagă primarul din primul tur de scrutin. Doru Ioan Filip este omul. Apreciem valoarea profesională şi a contracandidatului său principal, liberalul Ciucă.

Numai că domnul profesor este un foarte bun inspector şcolar general şi nu merită să părăsească un post în care s e pricepe în plină sesiune de Bacalaureat, admitere în licee şi facultăţii. Mai ales că plecarea sa din Inspectorat ar bulversa activitatea din sute de şcoli vâlcene şi ar declanşa o bătălie pentru ocuparea postului său, bătălie care ar perturba şi activitatea a patru-cinci buni profesori şi directori, care ar avea şanse să îi ia locul. (T.G.)

Alte titluri din editia curenta:

(Impact)Consilierul judetean Dumitru Persu a incalcat l...
(Impact)Poluare de Mediu pe strada Depozitelor
(Politica)Bogdan Pistol se implică în proiecte interesante
(Actualitate)Disponibilizaţii Oltchim, sfătuiţi să se angaje...
(Administratie)Doru Ioan Filip va fi ales primar
(Administratie)Primarii din Goleşti şi Şuşani au ajuns la Bru...
(Sport)Municipalii au remizat în Zăvoi cu Minerul Lupeni
(Sparle si soparle)Sparle si Soparle
(Editorial)Comentarii de Tiberiu Pîrnău
(Fapt divers)Meilă a fost condamnat
(Fapt divers)Un vâlcean, autorul inscripţiilor antisemite şi...
(Fapt divers)Liceenii din Călimăneşti, instruiţi împotriva i...
(Sport)A murit Dumitru Anescu
(Sport)„Chimistele” au bătut la Buzău şi a...
(Administratie)Primarul din Ocnele Mari are grijă de generaţii...

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Ultimele stiri

  • PUBLICITATE

  • https://www.mocanuvicentiu.ro/
  • PARTENERI MEDIA

  • © 2024 Ziarul de Valcea. Toate drepturile rezervate.

    Web Design by DowMedia

    Ne gasiti si pe