în fotbalul judeţean se pregătesc mişcări de trupe spectaculoase

luni, 29 ianuarie 2007

Chiar dacă deocamdată nu s-au oficializat,

În fotbalul judeţean se pregătesc mişcări de trupe spectaculoase

Potrivit informaţiilor din presa sportivă vâlceană, febra transferurilor a început deja. Unele echipe sunt interesate de mutări care să le permită o clasare în fruntea clasamentului, altele îşi pregătesc terenul pentru sezonul viitor.

Dinamo Vâlcea, prima lovitură

Prima mutare pe piaţa fotbalului judeţean a făcut-o Laurenţiu Mustăţea, patronul echipei Dinamo Rm. Vâlcea. Acesta a profitat de faptul că atacantul Mihai Buga, cel mai prolific marcator din Divizia D a ultimilor ani, nu avea încheiat nici un fel de înţelegere cu Flacăra Horezu. În aceste condiţii, firesc, l-a „prins“ pe Buga, acesta aflase deja despre seriozitatea patronului dinamovist şi nu s-a gândit la faptul că activează în ultimul eşalon, ci la perspective. În concluzie, Buga a semnat pentru Dinamo şi a părăsit Flacăra Horezu. Iar Mustăţea nu se va opri doar aici...

Flacăra şi Sportul vor fuziona?

Bomba neamorsată încă a fotbalului judeţean ar putea fi o fuziune între Flacăra Horezu şi Sportul Rm. Vâlcea. Echipa de pe primul loc din Liga a IV-a nu dispune de o bază sportivă corespunzătoare pentru promovarea într-un eşalon superior, în timp ce la Flacăra mai este nevoie şi de personal (de jucători) şi de susţinere financiară, iar la capitolul bani cei de la Sportul n-au scârţâit niciodată. Pe fondul posibilelor plecări de la cele două echipe, este normal ca în locul a două echipe slabe să se formeze una singură, puternică.

Electra se pregăteşte pentru promovare

Cele mai spectaculoase achiziţii se vor face însă în Liga a IV-a de către Electra Rm. Vâlcea. Preşedintele Gigi Bucuroiu spunea presei zilele trecute că a negociat cu mai mulţi fotbalişti de valoare de la acest nivel pentru a-i determina să evolueze pentru singura echipă neînvinsă din acest eşalon. De altfel n-ar fi exclus ca cel mai bun fotbalist din Liga a IV-a să se înroleze la echipa de pe locul 3. În tot acest timp, pentru CSM II Rm. Vâlcea doar unul-doi jucători de acest nivel par a fi de folos, iar Minerul Berbeşti ar urma să rămână în formulă completă, deşi pe Popescu şi Gârlă îi doresc cei din Zăvoi.

AS Mihăeşti ia vedete de la FC Oltchim

Pentru a ajunge în Liga a IV-a, cele mai mari mutări le are de făcut, însă, AS Mihăeşti. Preşedintele de la FC Oltchim Rm. Vâlcea a confirmat faptul că la gruparea din Mihăeşti urmează să fie legitimaţi câţiva jucători ce urmează să ajute trupa din comuna primarului Stănică să promoveze. Cea mai tare lovitură o va da echipa din Mihăeşti prin legitimarea fostului internaţional Iulică Roşoagă. În rest, mutările din fotbalul judeţean se lasă aşteptate: FC Govora a pus ochii pe o serie de jucători care să ajute gruparea din staţiune să evite retrogradarea; Genesis Lotru Brezoi şi-a găsit un nou sponsor generos şi vrea să-şi întărească lotul, iar un grup masiv de jucători vrea să părăsească pe Unirea Tricolorul Goleşti.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Ultimele stiri

  • PUBLICITATE

  • https://www.mocanuvicentiu.ro/
  • PARTENERI MEDIA

  • © 2024 Ziarul de Valcea. Toate drepturile rezervate.

    Web Design by DowMedia

    Ne gasiti si pe