“Mircia Gutău este de fapt o victimă a DNA”

luni, 11 decembrie 2006

 Constantin Rotaru, preşedintele PAS îl apără pe primarul Râmnicului

„Mircia Gutău este de fapt o victimă a DNA”

Constantin Rotaru, liderul naţional al Partidului Alianţa Socialistă, este unul dintre politicienii vechi şi echilibraţi din judeţ. A avut un comportament deosebit atunci când a reprezentat Vâlcea în Parlamentul României, a dezvoltat o societate comercială cu renume pe plan naţional, a refuzat să permită confiscarea PSM de către PSD, a fost un bun consilier judeţean, a construit o organizaţie (PAS) politică recunoscută în lume. Este un lider politic care nu iese în presă doar de dragul de a apărea prin ziare sau pe sticla televizoarelor dar este şi un om foarte transparent şi nu a refuzat niciodată să dea interviuri, declaraţii sau informaţii mediei locale. I-am solicitat un interviu săptămâna trecută, al doilea din acest an pentru redacţia „Ziarului de Vâlcea” şi cititorii săi.

# Pentru că nu ne-am mai văzut de ceva vreme aş vrea să aflu părerea dumneavoastră despre cazul Mircia Gutău?

Ştiţi bine că am fost un permanent critic al administraţiilor locale. Cititorii dumneavoastră ştiu de asemenea că nu sunt un susţinător al primarului Gutău. Dar în acest caz cred că Mircia Gutău este o victimă. O victimă a acestei instituţii numită DNA şi care, este părerea mea, face poliţie politică. Ce este grav este următorul lucru. Dacă un om cu funcţia lui Gutău a putut fi arestat şi ţinut încarcerat atâtea zile fără probe concludente înseamnă că în ţara noastră un om simplu, nevinovat, poate fi condamnat cu multă uşurinţă la ani de temniţă. Nu este o situaţie normală.

# Ce părere aveţi despre situaţia actuală din America de Sud, de rezultatul alegerilor de aici?

Ce se întâmplă acum acolo este ceva firesc şi este posibil să se întâmple şi în ţara noastră. Guvernele din Venezuela, Ecuador, Argentina, Brazilia, Peru, Kilogram , Uruguay, Bolivia, Mexic au dus mult timp o politică antinaţională. Conducătorii de acolo îşi fixau ceasurile după ora Washintonului ca să spun aşa. Toate resursele solului şi subsolului au fost exploatate sălbatic de SUA. Profitul societăţilor comerciale care deţineau monopolul au fost transferate în Statele Unite iar sute de milioane de oameni din ţări bogate în resurse mureau de foame. Sănătatea, învăţământul şi infrastructura acestor ţări au fost grav afectate. În România în 1990 era o infrastructură cât de cât modernă şi un sistem de educaţie accesibil majorităţii populaţiei. În sănătate existau cheltuieli minime pentru cetăţeni iar ţara nu avea datorii. Acum avem datorii foarte mari şi am pierdut şi proprietatea resurselor solului şi subsolului. Suntem aproape de situaţia din unele state latino americane şi dacă situaţia continuă populaţia se va revolta. Nu pentru că aşa vreau eu sau spun eu ci pentru că istoria se repetă.

#  Deşi aveţi o societate care funcţionează foarte bine, după metode capitaliste, aveţi păreri diferite în privinţa proprietăţii terenurilor agricole?

Da aşa este dar am argumente pentru aceste păreri. Vedeţi eu sunt născut în Dănicei. Într-o zonă cu dealuri frumoase. O zonă care nu a avut CAP. Alături de noi era o comună cooperativizată. Ne uitam ci jiind la recoltele lor. Ale noastre erau mici ale lor foarte mari. Oamenii din Dănicei se trezeau dimineaţa devreme şi munceau toată ziua, munceau din greu. Iar porumbul, grâul, fructele erau mai puţine. Cei de lângă noi duceau în pauza de masă acasă produse cu care hrăneau animalele din ogradă. Aveau şi salarii, şi produse şi recoltă mai bogată şi munceau şi mai puţin. Dar trecând la zilele noastre. Am ajutat o mătuşă să recupereze un teren agricol, o moştenire. Ştiţi cât valorează acum acel teren dacă îl vinde. Păi pe jumătate pe cât m-au costat pe mine actele şi taxele. Am ajutat recent o familie din Germania să-şi recupereze o moştenire de 25 de hectare de pădure din România. Mi-au scris recent că erau liniştiţi înainte de asta şi acum au probleme. În absenţa lor lemnele sunt furate, nu pot supraveghea pădurea, plătesc fel de fel de taxe, au probleme.

# Cum caracterizaţi politica actuală din România, politica din acest an?

La noi este o societate bolnavă. Politicieni aleargă după imagine. Toată lumea aleargă după aceşti bani nenorociţi. Toţi visează sume mari de bani obţinute rapid şi dacă se poate fără efort. Omul trebuie să fie pus înaintea profitului. Este nevoie de formaţiuni politice care să facă politică în interes naţional. Este necesară o politică de stânga. Statul a scăpat din mână preţurile la gaze naturale, petrol şi energie electrică. De dragul unor comisioane nişte ticăloşi de la noi au amanetat tot viitorul acestei ţări când au acceptat privatizarea resurselor naţionale. Politica actuală este falimentară şi chiar dacă vom deveni o ţară a Uniunii Europene asta nu înseamnă că nu vom avea revolte. Aţi văzut revoltele tinerilor din Franţa şi Grecia, ţări cu vechime în UE şi cu o democraţie mult mai avansată ca a noastră. Noi , cei din PAS, vrem un echilibru, dar acesta nu se poate realiza când unii devin din ce în ce mai bogaţi iar alţii sunt împinşi spre moarte neavând resurse pentru hrană. Utilităţi, medicamente şi educaţie.

# Va participa PAS la alegerile pentru Parlamentul European?

Ne pregătim dar actualul guvern încearcă să saboteze partidele mici. Să le scoată din cursă. Avem nevoie de 250 de mii de semnături din toată ţara. Deşi este greu să le strângem ne-am pregătit pentru această acţiune dar guvernanţii întârzie publicarea în Monitorul Oficial al modelului de tabel de semnături. Pentru a împiedicat candidaturile din partea unor formaţiuni neparlamentare. O nouă dovadă a nemerniciei unora din actualii conducători ai ţării.

Traian GUMINSKI

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Ultimele stiri

  • PUBLICITATE

  • https://www.mocanuvicentiu.ro/
  • PARTENERI MEDIA

  • © 2024 Ziarul de Valcea. Toate drepturile rezervate.

    Web Design by DowMedia

    Ne gasiti si pe