25 de primari au fost “arşi” la buzunare de Garda de Mediu

joi, 19 octombrie 2006

25 de primari au fost „arşi” la buzunare de Garda de Mediu

• ca să scape de amenzi, primarii şi-au delegat competenţele viceprimarilor

Marţi, la Prefectura Vâlcea a avut loc conferinţa de presă a Asociaţiei pentru Protecţia Mediului ECO-MEDIA, având ca temă gestionarea deşeurilor în contextul aderării României la Uniunea Europeană. Au participat prefectul Anuţa Handolescu, directorul Agenţiei pentru Protecţia Mediului Vâlcea, Narcisa Urea, comisarul şef adjunct regional al Gărzii Regionale de Mediu, Ion Visalon, precum şi Luminiţa Moroianu, reprezentant al Asociaţiei ECO-MEDIA, totodată şi jurnalist la cotidianul „Ziua”. Evenimentul a fost a treia conferinţă organizată de Asociaţia pentru Protecţia Mediului ECO-MEDIA, în cadrul ciclului de manifestări Zilele Verzi, care se desfăşoară în cinci oraşe din cinci regiuni de dezvoltare.

Hidrocentrale salubrizate

În cadrul conferinţei de presă au fost discutate o serie de aspecte care ţin de gestionarea deşeurilor, dar şi de modul în care este respectată protecţia mediului în judeţul Vâlcea. Prefectul Anuţa Handolescu a subliniat faptul că aglomeraţia urbană determină producerea noxelor într-un ritm mult mai alert decât în mediul rural. „Nu trebuie să ne îndreptăm către amenzi atâta timp cât nu oferim alternativă la această problemă a poluării”, a spus prefectul. Comisarul şef adjunct regional al Gărzii Regionale de Mediu, Ion Visalon a anunţat faptul că împreună cu sucursala Vâlcea a SC Hidrocentrale SA, instituţia pe care o conduce a început în acest an o amplă acţiune de salubrizare a râului Olt. Nu mai puţin de 100 milioane lei s-au investit până acum pentru salubrizarea fiecărei hidrocentrale.

Primari amendaţi

În ceea ce-i priveşte pe primari, aceştia nu au scăpat de controalele Gărzii de Mediu. Nu mai puţin de 25 de primari şi viceprimari vâlceni au fost sanţionaţi pentru proasta gestionare a deşeurilor din localităţi cu amenzi de 5 milioane lei, bani pe care au fost nevoiţi să-i plătească din propriul buzunar. Pentru a nu plăti aceşti bani, primarii au delegat competenţele în ceea ce priveşte salubrizarea, viceprimarilor. Comisarul Ion Visalon a anunţat că amenzile pot fi acordate chiar şi consilierilor locali, dacă se constată că aceştia au avut răspunderi în acest domeniu. „Am aplicat amenzi minime pentru că scopul nostru nu este să luăm banii, ci de a-i responsabiliza pe cei care trebuie să se îngrijească de mediu”, a spus comisarul şef adjunct al GRM Vâlcea.
Doar doi primari vâlceni au întocmit până acum proiecte de mediu, finanţate cu fonduri europene. Prefectul a lăsat să se înţeleagă că în acest fel se vede câţi primari deştepţi are Vâlcea.
Octavian HERŢA

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Ultimele stiri

  • PUBLICITATE

  • https://www.mocanuvicentiu.ro/
  • PARTENERI MEDIA

  • © 2024 Ziarul de Valcea. Toate drepturile rezervate.

    Web Design by DowMedia

    Ne gasiti si pe