|vineri, decembrie 4, 2020
  • Follow Us!

PSD trebuie să iasă din poză 

PSD trebuie să iasă din poză
 
• Octavian HERŢA
 
Dacă vrea să scape de vârtejul corupţiei, PSD are o singură şansă: să meargă mai departe fără să se uite înapoi. Scandalurile de corupţie care macină partidul pot fi numite oricum: poliţie politică, consecinţă firească a unor derapaje grave comise în timpul guvernării 2000-2004, reformă forţată. Vor nu vor, pesediştii trebuie să înţeleagă un lucru: în politică e ca în război; morţii cu morţii, viii cu viii.
Chiar dacă înmormântarea politică a lui Adrian Năstase şi a altor membri marcanţi din conducerea PSD nu a avut loc încă, este foarte clar că li se cântă prohodul de ceva vreme. Sunt de acord că pesediştii cu probleme, gen Dan Ioan Popescu, Miron Mitrea, Viorel Hrebenciuc şi evident, Adrian Năstase, trebuie susţinuţi, măcar formal, de partid. Asta nu înseamnă însă că partidul trebuie să rămână paralizat până când Justiţia va decide în privinţa vinovăţiei sau nevinovăţiei acestora.
Un rol extrem de important în urnirea căruţei care se cheamă PSD, îl are actualul preşedinte Mircea Geoană. Oricum ar sta lucrurile cu colegii săi, el are o singură soluţie în acest moment: să îşi dea jos sacoul şic, să-şi suflece mânecile cămăşii, să treacă în spatele căruţei cu osiile rupte şi alături de colegii săi, să împingă la deal vehiculul obosit. Din punctul meu de vedere, vremea discursurilor elegante a trecut de mult în PSD; a venit ceasul la care membrii de partid trebuie să se înhame la treabă.
A acuza în neştire Puterea de presiuni şi poliţie politică nu este cea mai bună dintre soluţii. Din punct de vedere strict politic, este evident că aceste acuze au rol bine determinat. Totuşi, adevăratele probleme ale PSD se află în interiorul partidului, nu în afara lui. Imaginea de partid corupt reliefată şi cimentată de presa ultimilor ani se datorează, într-o bună măsură, unor aspecte reale. Nu este nici un secret pentru nimeni că de-a lungul timpul, Partidul Social Democrat s-a evidenţiat prin numeroase scandaluri de corupţie, unele dintre ele chiar dovedite (a se studia cazurile Hildegard Puwak şi Sergiu Sechelariu). Departe de mine gândul de a defini PSD ca un partid plin de corupţi. Dacă ne referim însă la cazuri concrete, trebuie recunoscut faptul că fum fără foc nu prea iese.
Aşadar, PSD trebuie să meargă înainte, oricât de greu i-ar fi. În timpul ăsta, îşi poate ajuta membrii cu probleme să îndure mai uşor altercaţiile cu Justiţia, le mai poate da un pahar cu apă, le mai poate adresa o vorbă de încurajare. Dar niciodată partidul nu are voie să rămână alături de ei. Nu de alta, dar dacă se va întâmpla asta, fotografia de grup făcută va cuprinde, alături de cei trei trandafiri, şi sigla DNA…

Leave a Response