|marți, martie 28, 2017
  • Follow Us!

Secţia de neonatologie din cadrul Maternităţii a fost dotată cu aparatură medicală de ultimă generaţie 

incubator_maternitate-27438

 

Zilele trecute, secţia de neonatologie din cadrul Maternităţii Râmnicu Vâlcea a fost dotată cu aparatură medicală de ultimă generaţie, care va creşte rata de supravieţuire a prematurilor care cântăresc doar câteva sute de grame. Aparatele au fost achiziţionate cu sprijinul CEZ România şi a românilor care au alergat la Maratonul Olteniei. Impresionaţi de cauza socială, sute de români au alergat în urmă cu câteva luni la Maratonul Olteniei-competiţie sportivă organizată de CEZ România. Dacă anul trecut banii strânşi din taxa de participare la maraton au ajuns la două adolescente din judeţul Mehedinţi, care au fost la un pas să abandoneze şcoala din cauza problemelor financiare, anul acesta, fondurile au fost direcţionate în contul celei mai mari unităţi medicale din Vâlcea. „Aş vrea să le mulţumesc tuturor celor care au participat la maraton şi companiei CEZ, pentru că datorită lor am primit o sumă importantă de bani. Au fost alături de noi oameni din întreaga ţară, oameni care au venit special să ajute spitalul. Pot să vă dau exemplul unui domn din Deva, a cărui fetiţă s-a născut prematur în Maternitatea din Râmnicu Vâlcea, şi care a bătut sute de kilometri pentru a participa la maraton. Pentru unităţile medicale din întreaga ţară e greu să se descurce cu finanţarea de la stat, care e aşa cum e, de aceea pentru noi e foarte important că mari companii din zona Olteniei încep să se gândească şi la aspectele sociale”, a declarat Dan Ponoran, managerul Spitalului Judeţean de Urgenţă Vâlcea. În urma competiţiei sportive s-au strâns 4000 de euro, la care s-a adăugat o donaţie de aproximativ 8000 de euro din partea CEZ România. Medic: „Sunt nou-născuţi de câteva sute de grame care au nevoie de aceste aparate” Toţi banii primiţi de spital au fost utilizaţi pentru achiziţionarea mai multor aparate medicale, printre care un analizator de gaze din sânge, un bilirubinometru, un pulsoximetru neonatal şi mai multe lampi de fototerapie. „La noi ajung nou- născuţi care cântăresc câteva sute de grame şi care au nevoie de aceste aparate pentru a supravieţui. Dar in acest moment putem spune cu mândrie că avem şi noi, în Râmnicu Vâlcea, aparatură modernă şi că îi putem ajuta pe cei mici să supravieţuiască. Le mulţumim tuturor celor care s-au gândit la noi, care au alergat pentru dotarea Maternităţii” a spus Monica Nicolae, şefa Secţiei de Neonatologie. Maternitatea din Râmnicu Vâlcea a fost transformată în secţie a Spitalului Judeţean de Urgenţă în 2011. Medicii se plâng că, din cauza subfinanţării, sunt nevoiţi să recurgă la tot felul de improvizaţii pentru că echipamentele achiziţionate în urmă cu mai bine de 30 de ani au început să cedeze.

Sursa: adevarul.ro

Leave a Response