Cadrele didactice și copiii de la Grădinița cu program prelungit „Dumbrava minunată” din municipiul Râmnicu-Vâlcea au avut marți, 10 decembrie, în mijlocul lor pe părintele paroh al bisericii Sfântul Mare Mucenic Gheorghe – Nord din municipiu. Ca urmare a parteneriatului pe care Parohia Sfântul Mare Mucenic Gheorghe – Nord l-a încheiat cu Grădinița cu program prelungit „Dumbrava minunată”, intitulat […]
Arhiepiscopia Râmnicului, prin Sectorul Social-Filantropic și cu susținerea financiară a Protoieriei Horezu, a organizat marți, 10 decembrie, o acțiune socială pentru persoane vârstnice, instituționalizate în cadrul a trei centre de îngrijire și asistență. Cu binecuvântarea Înaltpreasfințitului Părinte Arhiepiscop Varsanufie, 190 de persoane vârstnice de la centre sociale de îngrijire și asistență au primit daruri din […]
Cu binecuvântarea Înaltpreasfințitului Părinte Varsanufie, Arhiepiscopul Râmnicului, duminică, 15 decembrie, la Filarmonica „Ion Dumitrescu” din Râmnicu-Vâlcea va avea loc Concertul extraordinar de Colinde „Colindăm, Doamne, Colind ”, ediția a V-a. Concertul va fi susținut de către Corala Preoților din Protoieria Râmnicu-Vâlcea, Corala Seminarului Teologic „Sfântul Nicolae”, Corul de copii „Brevis” și Formația vocal-instrumentală a Arhiepiscopiei […]
7 Decembrie / Cultural Arhiepiscopia Râmnicului a organizat sâmbătă, 7 decembrie, cu binecuvântarea și în prezența Înaltpreasfințitului Părinte Arhiepiscop Varsanufie, Simpozionul național „Lucrarea cultural-duhovnicească și social-misionară a episcopului Vartolomeu Stănescu”. Evenimentul a avut loc în Sala Iosif Episcopul a Casei Sfântul Calinic și a reunit preoți, istorici, cercetători de la facultăți și instituții de prestigiu în domeniul cercetării istorice. Cu acest […]
Arhiepiscopia Râmnicului, prin Sectorul Social-Filantropic și cu susținerea financiară a Protoieriei Râmnicu-Vâlcea, a organizat joi, 5 decembrie, o acțiune social-filantropică pentru 210 copii și adulți instituționalizați în două centre sociale din orașul Băbeni, județul Vâlcea. Cu binecuvântarea Înaltpreasfințitului Părinte Arhiepiscop Varsanufie, 110 copii și adulți instituționalizați în cadrul Centrului de recuperare și reabilitare neuropsihiatrică Băbeni-1 […]
Parohia Orlești, Protoieria Drăgășani, în parteneriat cu Școala Gimnazială Orlești, a organizat duminică, 1 decembrie, o manifestare religios-culturală dedicată Zilei Naționale a României. Alături de elevi și cadrele didactice, la manifestare a fost prezentă doamna Andra Bică, inspector școlar general. Biserica Parohiei Orlești, după săvârșirea Sfintei Liturghii și a slujbei de Te Deum, a fost gazda […]
Membrele Ligii Femeilor Creștine Ortodoxe din Arhiepiscopia Râmnicului au desfășurat marți, 19 noiembrie, o nouă acțiune. De această dată, beneficiar a fost un elev de la Colegiul Național Gib Mihăescu din Drăgășani, care a avut un rezultat deosebit la Olimpiada Internațională „Științele Pământului”, care a fost organizată în Coreea de Sud. Liga Femeilor Creștine Ortodoxe din […]
La Râmnicu Vâlcea a avut loc marţi un simpozion dedicat împlinirii a 300 de ani de învăţământ în limba română. Reprezentantul Arhiepiscopiei Râmnicului la întrunirea ştiinţifică organizată în Sala „Mircea cel Bătrân” a Consiliului Județean a fost pr. Ştefan Zară. Prima şcoală cu predare în limba română a fost înfiinţată la Râmnicu Vâlcea în 26 […]
În ziua de 20 noiembrie, Biserica Ortodoxă îl prăznuiește pe Sfântul Cuvios Grigorie Decapolitul. Ca în fiecare an, la Mănăstirea Bistriţa din comuna Costești, judeţul Vâlcea, unde se află sfintele sale moaște, credincioşi din întreaga ţară au venit să se închine acestora şi să participe la slujbele religioase. În ajunul sărbătoririi ocrotitorului, a fost săvârşită […]
În data de 17 noiembrie 2019 a avut loc târnosirea primei mănăstiri ortodoxe românești de pe teritoriul Portugaliei. Înaltpreasfințitul Părinte Iosif, Mitropolitul Ortodox Român al Europei Occidentale și Meridionale, împreună cu Înaltpreasfințitul Părinte Varsanufie, Arhiepiscopul Râmnicului, Preasfințitul Părinte Timotei, Episcopul Ortodox Român al Spaniei și Portugaliei, și Preasfințitul Părinte Teofil de Iberia, Arhiereu-Vicar al Episcopiei Ortodoxe […]
Credincioși vâlceni au prăznuit luni, 11 noiembrie, pe Sfântul Mare Mucenic Mina la biserica Parohiei Toți Sfinții din centrul municipiului Râmnicu-Vâlcea, unde se păstrează un fragment din sfintele sale moaște. În ziua hramului, Sfânta Liturghie a fost săvârșită de Înaltpreasfințitul Părinte Varsanufie, Arhiepiscopul Râmnicului. Biserica Parohiei Duminica Tuturor Sfinților și Sfântul Mare Mucenic Mina devine în fiecare an, în ziua […]
„Sfântul Ierarh Nectarie ne învață să nu purtăm dușmănie celor care ne fac rău, pentru că el, față de cei care i-au făcut rău, s-a purtat cu blândețe, primind uneori cu bucurie cele ce se abăteau asupra sa, pentru că știa că prin ele își va sfinți sufletul”, a spus Înaltpreasfințitul Părinte Arhiepiscop Varsanufie. Înaltpreasfinția […]
Scriitorul Nicolae Dabija şi prim-vicepreşedintele BNR, Florin Georgescu, au fost premiaţi de Fundaţia Naţională pentru Civilizaţie Rurală "Nişte ţărani", sâmbătă, la cea de-a XXI -a ediţie a galei premiilor fundaţiei, eveniment organizat în vechea biserică din cătunul Vioreşti, Slătioara. Decernarea acestor premii, care se acordă anual unor personalităţi din cultură şi ştiinţă care au contribuţii […]
„Milostenia izvorăște din iubirea de Dumnezeu și devine modalitatea apropierii noastre de Dumnezeu”, i-a încredințat Înaltpreasfințitul Părinte Varsanufie, Arhiepiscopul Râmnicului, pe toți cei prezenți la Mănăstirea Boia, în prima duminică a lunii noiembrie, la Sfânta Liturghie, viețuitori și ctitori, pelerini și închinători. Înaltpreasfinția Sa a săvârșit slujba de sfințire a paraclisului cu hramul Sfinții Arhangheli Mihail […]
Ziua de 26 octombrie a fost un moment de mare bucurie duhovnicească pentru locuitorii Craiovei, întrucât a avut loc prăznuirea Sfântului Mare Mucenic Dimitrie, Izvorâtorul de Mir, Ocrotitorul Catedralei Mitropolitane din oraș. Sărbătoarea a debutat vineri seara, când Înaltpreasfințitul Părinte Irineu, Mitropolitul Olteniei, a participat la slujba Vecerniei unită cu Litia, în cinstea Sfântului […]
Dumitru Drăghicescu, personalitate remarcabilă a culturii române, comemorat la Râmnicu-Vâlcea l Oameni de cultură vâlceni au participat în zilele de 24 și 25 octombrie la sesiunile de comunicări științifice dedicate evocării personalității lui Dumitru Drăghicescu, manifestare aflată la cea de-a a IX-a ediție. Partener al evenimentului a fost și Arhiepiscopia Râmnicului, reprezentată de delegatul Înaltpreasfințitului […]
Înaltpreasfințitul Părinte Varsanufie, Arhiepiscopul Râmnicului, a binecuvântat joi, 24 octombrie, sediul Casei de cultură Dragoș Vrânceanu din orașul Băbeni, care a fost recent renovat. La evenimentul de inaugurare au participat reprezentanți ai autorităților de stat, centrale și locale. Evenimentul a fost precedat de săvârșirea slujbei Parastasului la biserica Sfinții Arhangheli Mihail și Gavriil și Sfântul Cuvios Ioanichie cel Nou de […]
Numeroşi credincioşi au participat duminică, 20 octombrie, la slujba de sfinţire a picturii bisericii, respectiv la slujba de târnosire a paraclisului Mănăstirii Gruiu Lupului, din comuna vâlceană Racoviţa, în ziua prăznuirii ocrotitorului acestei mănăstiri, Sfântul Cuvios Gherasim din Kefalonia. Sfintele slujbe au fost săvârşite de Înaltpreasfințitul Părinte Irineu, Arhiepiscop al Craiovei și Mitropolit […]
Pe meleagurile vâlcene, cultul cinstirii Sfintei Cuvioase Parascheva s-a dezvoltat mai înainte de a fi aduse la Iași sfintele sale moaște, iar o mărturie este ctitoria din anul 1557 a voievodului Pătrașcu cel Bun din cetatea Râmnicului, azi situată în centrul municipiului, care este închinată Sfintei Cuvioase Parascheva. În ziua hramului, Sfânta Liturghie a fost […]
Profesorii de Religie din județul Vâlcea s-au întrunit marți, 8 octombrie, pentru a analiza și dezbate noutățile metodologice, prezenta bilanțul activităților din anul școlar anterior, precum și propunerile pentru anul școlar 2019-2020. Consfătuirea profesorilor de Religie a avut loc în sala de festivități a Colegiului Energetic din Râmnicu Vâlcea și s-a desfășurat cu binecuvântarea Înaltpreasfințitului Părinte […]
A fost actor, a devenit călugărul Valerian, acum este starețul unei mănăstiri din Vâlcea. Puțini sunt cei care îl mai recunosc în monahul bătrân, slab și gârbovit, pe fostul actor Dragoș Pâslaru. Povestea lui Dragoș Pâslaru, primul actor despre care s-a aflat că a renunțat la scenă pentru viața în sihăstrie pe Muntele Athos, […]
În ziua de 5 octombrie, Biserica Ortodoxă prăznuiește pe Sfinții Cuvioși Daniil și Misail de la Mănăstirea Turnu. În ziua hramului, Sfânta și Dumnezeiasca Liturghie a fost săvârșită de Înaltpreasfințitul Părinte Varsanufie, Arhiepiscopul Râmnicului, înconjurat de un sobor de preoți și diaconi, în prezența numeroasă a pelerinilor. Cu acest prilej, Înaltpreasfinția Sa a […]
Înaltpreasfințitul Părinte Varsanufie, Arhiepiscopul Râmnicului, a aniversat luni, 30 septembrie, împlinirea a 18 ani de arhierie. Părintele Arhiepiscop s-a născut la 24 ianuarie 1968, în București, într-o familie creștin-ortodoxă. Părinții săi, Petre-Vasile și Domnica, l-au botezat Valentin. Școala primară a urmat-o în București. A urmat apoi cursurile Seminarului Teologic Ortodox Nifon Mitropolitul (1985-1990) și pe […]
Web Design by DowMedia