Religie

„Fiul lui Dumnezeu, pătimind pentru noi, a mântuit lumea ca un milostiv”, a accentuat Înaltpreasfințitul Părinte Varsanufie la Denia celor 12 Evanghelii

„Așezăm înaintea ochilor noștri sufletești Sfintele şi Mântuitoarele Pătimiri ale Domnului şi Mântuitorului nostru Hristos. Relatarea Sfintelor Pătimiri, aşa cum ni le prezintă Evangheliile în capitolele lor finale (patru de la Matei, două de la Marcu, una de la Luca, cinci de la Ioan), descoperă taina înnoirii și a îndumnezeirii noastre”, a Înaltpreasfințitul Părinte Varsanufie […]

Bucurie și daruri pentru persoanele aflate în Centrele de îngrijire și asistență pentru persoane adulte din Drăgășani

Cu binecuvântarea Înaltpreasfințitului Părinte Varsanufie, Arhiepiscopul Râmnicului, Protoieria Drăgășani a oferit daruri celor care au nevoie de atenție și ajutor, prin organizarea unei acțiuni social – filantropice, în data de 30 aprilie, la Centrul de recuperare și reabilitare neuropsihică Măciuca și Centrul de îngrijire și asistență Lungești. La activitate a participat și domnișoara Teodora Mihăescu, Asistent […]

Pastorala Arhiepiscopului Râmnicului, ÎPS Varsanufie, de Sfintele Paști

Preacuviosului cin monahal, preacucernicului cler și preaiubiților credincioși din cuprinsul Arhiepiscopiei Râmnicului, Har, milă și pace de la Dumnezeu Tatăl, Fiul și Sfântul Duh, iar de la noi părintești binecuvântări! „Astăzi toate s-au umplut de lumină: Şi cerul, şi pământul, Şi cele de dedesubt. Deci, să prăznuiască toată firea Învierea lui Hristos, Întru Care S-a […]

Arhiepiscopia Râmnicului alături de copiii cu nevoi speciale din Municipiul Râmnicu Vâlcea

Cu binecuvântarea Înaltpreasfințitului Părinte Arhiepiscop Varsanufie, Protoieria Călimănești a oferit în data de 30 aprilie daruri copiilor aflați în evidența Serviciului Social ,,Centrul Multifuncțional Psihosomatic AVA”. Astfel, au fost împărțite daruri pentru un număr de 50 de copii cu autism din Municipiul Râmnicu-Vâlcea. Copiilor și personalului centrului s-au alăturat coordonatoriii acțiunii social-filantropice: doamna Viorica Adriana […]

Atelier de încondeiat ouă organizat în cadrul Arhiepiscopiei Râmnicului

Cu binecuvântarea Înaltpreasfințitului Părinte Arhiepiscop Varsanufie, Sectorul Social al Arhiepiscopiei Râmnicului, a organizat vineri, 26 aprilie, în Sala „Iosif Episcopul” a Așezământului „Sfântul Ierarh Calinic” din cadrul Centrului Eparhial, un atelier de încondeiat ouă, în parteneriat cu Școala Gimnazială nr. 13 din municipiul Râmnicu-Vâlcea. Părintele Protosinghel Rafail Bratu, Exarhul Mănăstirilor din Arhiepiscopia Râmnicului, a vorbit […]

Sute de credincioși au participat la Pelerinajul de Florii desfășurat în municipiul Râmnicu-Vâlcea

Înaltpreasfințitul Părinte Varsanufie: „Mântuitorul Hristos a intrat în Ierusalim pentru a Se sălășlui, ca Domn al slavei, în inimile celor smeriți, pe care îi cheamă la comuniunea vieții veșnice” „Săvârşind cele de suflet folositoare, aducem la acest Slăvit Praznic stâlpări de dumnezeiești fapte şi cu taină Îl primim în sufletele noastre pe Mântuitorul Hristos, Care, […]

Sâmbătă, 27 aprilie, Arhiepiscopia Râmnicului organizează Pelerinajul de Florii

Sâmbătă, 27 aprilie 2024, cu binecuvântarea Înaltpreasfințitului Părinte Varsanufie, Arhiepiscopia Râmnicului organizează Pelerinajul de Florii. În Municipiul Râmnicu-Vâlcea pelerinajul va fi precedat de săvârșirea slujbei Vecerniei cu Litie la Biserica „Înălțarea Domnului” - Ostroveni, începând cu ora 15.00. După otpustul slujbei, Înaltpreasfințitul Părinte Arhiepiscop Varsanufie va sfinți ramurile de salcie și finic, ce vor fi […]

Lumina Sfântului Calinic, la ctitoria sa de la Frăsinei

Lumina Sfântului Calinic, la ctitoria sa de la Frăsinei Astăzi, la Mănăstirea Frăsinei (Vâlcea), Sfântul Ierarh Calinic de la Cernica a fost prăznuit de Înaltpreasfințitul Irineu, Mitropolitul Olteniei, de obștea sfântului așezământ monastic și de o mulțime de credincioși. Slujba arhierească, plină de har, și cuvântul înălțător rostit de Înaltpreasfinția Sa Irineu au urcat la […]

Postul Mare – intinerariu spre Viața Veșnică

  Invocând cuvintele Fericitului Augustin de Hippona ,,ne-ai făcut pentru Tine, Doamne și nefericit este sufletul nostru până ce nu se va odihni întru Tine”, îmi doresc să reaminteasc misiunea primă și totodată țelul omului în această lume: mântuirea. Foarte interesant este modul în care oamenii lumii medievale și ale celorlalte ere ale istoriei Îl […]

Bustul mitropolitului Bartolomeu Anania, dezvelit în comuna natală Glăvile

Înaltpreasfințitul Părinte Varsanufie, Arhiepiscopul Râmnicului, împreună cu Preasfințitul Părinte Macarie, Episcopul Europei de Nord, au participat, sâmbătă, 30 martie, la evenimentul prilejuit de dezvelirea bustului mitropolitului Bartolomeu Anania, ce a fost așezat în fața Casei Memoriale din comuna Glăvile. Casa memorială a fost organizată muzeistic într-un spațiu aflat în apropierea Bisericii „Sfinții Arhangheli Mihail și […]

Lansare de carte la Râmnicu Vâlcea - După Dumnezeu: morala și bioetica într-o epocă secularizată

Vineri, 29 martie, ora 17.00, Arhiepiscopia Ramnicului organizeaza, cu binecuvantarea Inaltpreasfintitului Parinte Varsanufie, Arhiepiscopul Ramnicului, lansarea cărții „După Dumnezeu: morala și bioetica într-o epocă secularizată”, de H.Tristram Engelhardt Jr., tradusă în limba română de Dr. Andrei Dîrlău. Evenimentul cultural se va desfasura la „Sala Gherasim Arhiepiscopul” din cadrul Asezamantului Cultural „Sfantul Antim Ivireanul” (Arhiepiscopia Ramnicului): […]

Proiectul „Dăruiește bucurie în comunitate” în cartierul Colonie Nuci din Râmnicu Vâlcea

Cu binecuvântarea Înaltpreasfințitului Părinte Arhiepiscop Varsanufie, Sectorul Social-Filantropic al Arhiepiscopiei Râmnicului, a organizat o acțiune de întrajutorare a mai multor familii aflate în dificultate din localitatea Colonie Nuci, județul Vâlcea. Astfel, au fost distribuite pachete cu obiecte de îmbrăcăminte și încălțăminte, jucării, scutece pampers pentru adulți, precum și alimente neperisabile. „Prin desfășurarea proiectului „Dăruiește bucurie în comunitate”, Arhiepiscopia […]

Rugăciune și mângâiere pentru bolnavii Spitalului Județean Vâlcea

În contextul „Anului omagial al pastorației și îngrijirii bolnavilor”, în prima săptămână din Postul Sfintelor Paști, preoții slujitori de la biserica cu hramul „Sfânta Filofteia" din incinta Spitalului Judeţean Vâlcea au săvârșit Taina Sfântului Maslu pentru pacienții aflaţi în suferinţă, dar și pentru cei care au trecut pragul bisericii, în vederea dobândirii sănătății trupești şi sufletești. […]

Marșul pentru viață la Râmnicu Vâlcea!

În cadrul Arhiepiscopiei Râmnicului va fi organizat sâmbătă, 30 martie, începând cu ora 13:00, Marșul pentru viață, ediția a XIV-a, intitulat „Construim împreună pentru viață!”. Evenimentul va debuta la ora 10:30 cu săvârșirea Sfintei Liturghii în Catedrala Arhiepiscopală „Sfântul Ierarh Nicolae”, după care participanții se vor deplasa într-o manieră organizată, în duh de mărturisire creștină, pe următorul traseu: Catedrala Arhiepiscopală – Aleea Castanilor […]

Voluntarii Asociației Tinerilor Ortodocși „Sfântul Valentin” din Râmnicu Vâlcea, training de formare a voluntarilor din Mitropolia Olteniei

Cu binecuvântarea Înaltreasfințitului Părinte Arhiepiscop Varsanufie, delegația Sectorului Învățământ, Catehizare și Activități cu Tineretul din cadrul Arhiepiscopiei Râmnicului, împreună cu voluntarii Asociației Tinerilor Ortodocși „Sfântul Valentin”, a participat la trainingul de formare a voluntarilor din Mitropolia Olteniei pentru taberele de vară organizate în comunitate, desfăşurat la Centrul Cultural „Sfântul Ioan Gură de Aur” din Severin. […]

ARHIEPISCOPIA RÂMNICULUI: Anunț public privind decizia etapei de încadrare - : „CONSTRUIRE CENTRALĂ FOTOVOLTAICĂ (PROSUMATOR)”

ARHIEPISCOPIA RÂMNICULUI cu domiciliul în municipiul Râmnicu Vâlcea, str. Matei Basarab, nr. 23, judeţul Vâlcea, titular al proiectului: „CONSTRUIRE CENTRALĂ FOTOVOLTAICĂ (PROSUMATOR)”, propus a se realiza în municipiul Râmnicu Vâlcea, str. Arhiepiscopiei, nr. 1, judeţul Vâlcea, anunță publicul interesat asupra luării deciziei etapei de încadrare de către Agenția pentru Protecția Mediului Vâlcea, în cadrul procedurii […]

ARHIEPISCOPIA RÂMNICULUI: Anunț public privind decizia etapei de încadrare - „CONSTRUIRE CENTRALĂ FOTOVOLTAICĂ (PROSUMATOR) OSTROVENI”

ARHIEPISCOPIA RÂMNICULUI cu domiciliul în municipiul Râmnicu Vâlcea, str. Matei Basarab, nr. 23, judeţul Vâlcea, titular al proiectului: „CONSTRUIRE CENTRALĂ FOTOVOLTAICĂ (PROSUMATOR) OSTROVENI”, propus a se realiza în municipiul Râmnicu Vâlcea, str. Ion Creangă, nr. 33, judeţul Vâlcea, anunță publicul interesat asupra luării deciziei etapei de încadrare de către Agenția pentru Protecția Mediului Vâlcea, în […]

Arhiepiscopia Râmnicului anunţă şase posturi clericale vacante

În şedinţa Permanenţei Consiliului Eparhial a Arhiepiscopiei Râmnicului, s-a hotărât vacantarea următoarelor posturi clericale: – Postul de preot coslujitor la Parohia Sfântul Mare Mucenic Gheorghe, municipiul Râmnicu-Vâlcea, judeţul Vâlcea, Protoieria Râmnicu-Vâlcea, cu perioadă de candidare 01.04 – 01.05.2024. – Postul de preot paroh la Parohia Vaideeni I, comuna Vaideeni, judeţul Vâlcea, Protoieria Horezu, cu perioadă de candidare 01.04 […]

Proiectul ,,Mărțișorul bucuriei" la Parohia Câinenii Mari

Cu binecuvântarea Înaltpreasfințitului Părinte Arhiepiscop Varsanufie, Parohia Câinenii Mari, din Protoieria Călimănești, în colaborare cu Sectorul Social al Arhiepiscopiei Râmnicului, a implementat proiectul ,,Mărțișorul bucuriei", unde doamnele vârstnice și singure aflate în evidența parohiei, au primit din partea copiilor din comunitate, mărțișoare confecționate chiar de ei cu mult drag. „Avem bucuria sufletească pentru faptul că am putut aduce […]

Anunț public privind depunerea solicitării de emitere a acordului de mediu: "CONSTRUIRE CENTRALĂ FOTOVOLTAICĂ (PROSUMATOR)"

27 Februarie / Comunicate de Presă ARHIEPISCOPIA RÂMNICULUI reprezentată prin DUMITRAŞCU SILVIU MARIAN cu domiciliul în municipiul Râmnicu Vâlcea, str. Matei Basarab, nr. 23, judeţul Vâlcea anunţă publicul interesat asupra depunerii solicitării de emitere a acordului de mediu pentru proiectul: "CONSTRUIRE CENTRALĂ FOTOVOLTAICĂ (PROSUMATOR)", propus a se realiza în municipiul Râmnicu Vâlcea, str.Ion Creangă, nr. 33, judeţul […]

Popas de rugăciune la Mănăstirea Cozia din Vâlcea

Obștea și pelerinii mănăstirii voievodale Cozia din județul Vâlcea au primit duminică, 18 februarie, vizita a doi ierarhi: Înaltpreasfințitul Părinte Varsanufie, Arhiepiscopul Râmnicului, și Preasfințitul Părinte Macarie de Glavinitsa, Episcop‑vicar al Mitropoliei de Ruse din Biserica Ortodoxă a Bulgariei. Aceștia au săvârșit în biserica așezământului monahal Sfânta Liturghie, înconjurați de un sobor de preoți și […]

Sprijin pentru o familie din Vâlcea căreia i-a ars casa

O familie din Parohia Raco­vița, Protoieria Călimănești, ju­dețul Vâlcea, căreia i-a ars o parte din casă, a primit sprijin din partea Sectorului social al Arhiepiscopiei Râmnicului, pentru a putea trece peste această situație. Familiei i-au fost oferite materiale de construcție și produse sanitare pentru baie, care au constat în lavoar ceramic, cadă, gresie, faianță, ciment, […]

Înaltpreasfinţitul Părinte Varsanufie, Arhiepiscopul Râmnicului, şi-a sărbătorit ocrotitorul spiritual

Înaltpreasfinţitul Părinte Varsanufie, Arhiepiscopul Râmnicului, şi-a sărbătorit marţi, 6 februarie, ocrotitorul spiritual, Sfântul Cuvios Varsanufie cel Mare, a anunţat Arhiepiscopia Râmnicului. „Înaltpreasfinţitul Părinte Varsanufie s-a născut în 24 ianuarie 1968, în Bucureşti, într-o familie creştin-ortodoxă. Părinţii săi, Petre-Vasile şi Domnica, l-au botezat Valentin. Şcoala primară a urmat-o în Bucureşti. A urmat cursurile Seminarului Teologic Ortodox Nifon Mitropolitul (1985-1990) […]

1 2 3 4 31 32 33 34
  • PUBLICITATE

  • https://www.mocanuvicentiu.ro/
  • PARTENERI MEDIA

  • © 2024 Ziarul de Valcea. Toate drepturile rezervate.

    Web Design by DowMedia

    Ne gasiti si pe