Avem teatru, ne mai trebuie actori! Gongul inaugural a răsunat în noua clădire a Teatrului „Anton Pann” După doi ani de proiecte şi tatonări, după alţi cinci ani de construcţie, şi după investiţii de 190 de miliarde lei vechi, iată că în sfârşit noua clădire a Teatrului Anton Pann din Râmnicu Vâlcea şi-a deschis porţile […]
Ministerul Culturii nu vrea să contribuie la refacerea clădirii Muzeului de Artă În cursul lunii trecute, conducerea Consiliului Judeţean Vâlcea şi câţiva parlamentari au făcut mai multe memorii la Ministerul Culturii, Cultelor şi Patrimoniului Naţional, în vederea alocării fondurilor pentru demararea lucrărilor de refacere şi modernizare a clădirii în care funcţionează Muzeul de Artă Vâlcea […]
• În sfârşit, vâlcenii vor putea vedea „minunăţia” Peste o săptămână, se va inaugura noul sediu al Teatrului „Anton Pann“ Zilele trecute, conducerea Teatrului Anton Pann împreună cu reprezentanţii Consiliului Judeţean Vâlcea au finalizat programul promoţional complet cu ocazia inaugurării noului sediu al teatrului şi a deschiderii stagiunii teatrale 2009 – 2010. Astfel, vineri, 25 […]
Comemorare a artistului plastic vâlcean, Mugurel Bunescu Iată că s-a împlinit un an de la dispariţia prematură a artistului plastic vâlcean, Mugurel Bunescu, iar cei care l-au cunoscut mai au încă vie în memorie prezenţa boemă a lui. Vâlcenii trecuţi de prima tinereţe şi-l amintesc prin apariţiile sale spumante la seratele […]
Reorganizarea Complexului Muzeal Măldăreşti stă în pixul ministrului Culturii S-a mai consemnat că, în cursul lunii aprilie, Consiliul Local Măldăreşti a aprobat o hotărâre prin care Complexul muzeistic din localitate era trecut în domeniul şi proprietatea administraţiei locale. În urma acestui gest, reprezentanţii PNL şi, în special senatorul Emilian Frâncu, au solicitat ministrului Culturii, Cultelor […]
41 de ani de cântec la Călimăneşti Peste 200 de tineri s-au aflat, începând de sâmbătă, timp de două zile în staţiunea vâlceană Călimăneşti-Căciulata în cadrul unei noi ediţii a Festivalului Ansamblurilor folclorice „Cântecele Oltului”. Notele definitorii ale acestui festival sunt cântecele, dansurile, costumele populare, prezentate pe scenă de fiecare comunitate românească, indiferent de etnie […]
Târg Itinerant de carte la Râmnicu Vâlcea în perioada 24-26 iulie Jurnalul National va demara, începând cu luna iulie, un proiect cultural la nivel national al carui scop este încurajarea si stimularea lecturii.Acesta este o extensie a campaniei “Biblioteca pentru Toti”, prin care Jurnalul National si-a propus sa readuca in atentia romanilor toate titlurile importante […]
Ateliere de vacanţă la Biblioteca Judeţeană Aproximativ 100 de copii cu vârsta cuprinsă între şase şi zece ani îşi vor putea petrece timpul liber din vacanţa de vară la Biblioteca Judeţeană „Antim Ivireanul” din Rm.Vâlcea, pentru a participa la numeroase activităţi pe care conducerea instituţiei le-a propus în acest an micuţilor. Timp de două luni, […]
Instanţa a hotărât suspendarea ordinului de demitere Istoricul Florin Epure revine la conducerea Direcţiei Judeţene de Cultură • Politruca Vetuţa Ciocan se vede nevoită să-şi facă bagajele şi să lase liber fotoliul de director al unei instituţii, care era, oricum, o pălărie mult prea mare pentru modesta profesoară de liceu În urma renumitei Ordonanţe de […]
Marele Premiu „Nişte Ţărani” la Cocoşul de Hurez” Maestrul Dinu Săraru, preşedintele Fundaţiei Naţionale pentru Civilizaţie Rurală „Nişte Ţărani” a acordat Marele Premiu pentru cele mai bun ceramist care a expus în acest an la Târgul Ceramicii Populare Româneşti „Cocoşul de Hurez”. Juriul format din romancierul Dinu Săraru, prof. dr. Corina Mihăescu, cercetător la Muzeul […]
„Mândrele” lui Horăscu au dus „Cântecul la el acasă Grupul Mândrele din Prundeni” a fost capul de afiş al spectacolului folcloric „Cântecul la el acasă”, găzduit de Casa de Cultură Constantin Brâncoveanu din Horezu, la sfârşitul săptămânii trecute. Spectacolul, care a durat aproape cinci ore, a fost organizat de Televiziunea România de Mâine, în colaborare […]
Bibliotecă virtuală la Prundeni Marţi, 31 martie, la Prundeni va avea loc consfătuirea bibliotecarilor din sudul judeţului Vâlcea. Cu această ocazie, primarul Horia Horăscu va inaugura şi o bibliotecă virtuală a comunei. Locaţia va avea spaţiu pentru depozitarea celor peste 7.000 de volume de carte, standuri pentru periodice (ziare, reviste etc.), o sală de lectură […]
Lucrari de modernizare la Casa Simian La Muzeul de Arta Casa Simian din municipiul Râmnicu Vâlcea, au fost demarate lucrarile de refacere a laboratorului de conservare. Se vor amenaja noi spatii de depozitare, un spatiu de carantina, birouri pentru restauratori si conservatori. De asemenea, s-a achizitionat aparatura noua pentru desfasurarea activitatii în cadrul laboratorului, si […]
Colindatori din sapte judete la Festivalul Datinilor Centrul Judetean pentru Conservarea si Promovarea Culturii Traditionale Vâlcea organizeaza în zilele de 19-20 decembrie, în municipiul Râmnicu Vâlcea, Festivalul Datinilor si Obiceiurilor de Craciun si Anul Nou, intitulat “Din mosi-stramosi”. Vineri, ora 17.00, la Complexul Cultural Religios “Antim Ivireanul”, din cadrul Episcopiei Râmnicului, se desfasoara festivitatea de […]
Castrul Buridava Romană din Râmnic, în atenţia muzeografilor Pe locul unde acum copiii se joacă printre ruine şi oamenii au transformat locul în izlaz pentru animale, în curând iubitorii de istorie vor vedea un castru roman. Lucrările ajung la un milion de lei vechi, dar directorul Muzeului judeţean Vâlcea afirmă că lucrările merită efortul. Castrul […]
Prin demersuri legislative, Deputatul Emilian Frâncu redă cinematografele comunităţilor Săptămâna aceasta s-a votat în Parlament Legea cinematografiei, prin care toate cinematografele din judeţul Vâlcea (Călimăneşti-Căciulata, Olănesti-2, Drăgăşani, Horezu, Bălceşti şi Rm Vâlcea) vor trece în proprietatea primăriilor din localităţile respective. Iniţiativa aparţine deputatului liberal Emilian Frâncu. Aceasta se adaugă altor iniţiative legislative, iniţiate de deputatul […]
Şcolala din Igoiu - Alunu va deveni muzeu Primarul Vasile Pârvu Boeangiu este unul dintre cei mai puternici şi active edili din zona rurală a judeţului. El a câştigat alegerile din comuna Alunu în primul tur de scrutin, obţinând şi 8 mandate de consilier lucru deloc uşor pentru un liberal care candida într-o zonă oarecum […]
Intrare gratuită la muzee, de „Zilele Europene ale Patrimoniului” Toate muzeele şi cele mai importante case memoriale din judeţul Vâlcea au fost deschise publicului gratuit sâmbătă, 20 septembrie, cu ocazia Zilelor europene ale Patrimoniului, manifestare sărbătorită în 49 de state ale lumii. Cu această ocazie, la Muzeul de Artă (Casa Simian) s-a desfăşurat simpozionul ,,Conservarea […]
Poet vâlcean, câştigător al Festivalului LicArt La secţiunea poezie, vâlceanul Alexandru Dolfi a obţinut primul loc, în cadrul celei de-a VII-a ediţii a festivalului LicArt din Bucureşti. La aceeaşi secţiune, locul al doilea a fost obţinut de Gheorghe Chiriac din Oneşti, iar locul trei de Valeriu Andrişcă din Oneşti. Câştigătoare la secţiunea teatru a […]
Festival Internaţional de film la Slătioara În perioada 2 – 7 septembrie, Fundaţia Naţională pentru Civilizaţie Rurală „Nişte ├×ărani" organizează cea de-a X-a ediţie a Festivalului Internaţional de Film Eco-Etno-Folk Film, la Casa de Cultură ├×ărănească din comuna Slătioara, judeţul Vâlcea. La festival participă filme documentare şi reportaje de până la 30 de minute, cu […]
Artiştii vâlceni, în grevă Săptămâna trecută, aproximativ 35 de membri ai Sindicatului Lucrătorilor din Cultură Rm. Vâlcea au protestat în faţa sediului Instituţiei Prefectului din Vâlcea, nemulţumiţi de proiectul privind Normele metodologice de aplicare a Legii 353/2007, elaborat fără consultarea sindicatelor. Punctele de vedere ale sindicaliştilor, materializate într-un Protest înmânat prefectului Radu Renga, au fost […]
Festivalul Internaţional de Film ECO – ETNO – FOLK, de la Slătioara, la ediţia a X-a În perioada 2–7 septembrie se organizează în comuna vâlceană Slătioara Festivalul Internaţional de Film ECO – ETNO – FOLK care se va afla la a X-a ediţie. Evenimentul este organizat de Fundaţia Naţională pentru Civilizaţie Rurală Nişte ├×ărani, prezidată […]
„Frumoasele Oltului sunt din Vâlcea şi Braşov • 40 de ani de „Cântece ale Oltului” la Călimăneşti La sfârşitul săptămânii trecute, staţiunea Călimăneşti Căciulata a găzduit cea de-a 40-a ediţie a unuia dintre cele mai cunoscute festivaluri de folclor din ţară: „Cântecele Oltului”. Manifestarea a strâns şi de această dată în staţiunea de pe Olt […]
Web Design by DowMedia