admin

Prefectura, acuzată că toacă aiurea banii publici

Prefectura, acuzată că toacă aiurea banii publici  • în replică, Instituţia Prefectului neagă acuzaţiile Avocatul vicepreşedintelui Consiliului Judeţean Vâlcea Nicolae Pătru, acuză conducerea Prefecturii Vâlcea că aruncă banii publici pe onorarii grase pentru avocatul care reprezintă instituţia în procesul cu cei doi vicepreşedinţi ai CJ. Potrivit lui Victor Stănculescu, avocatul Prefecturii, Alexandru Bacaci, nu este deloc […]

Gutău nu respectă transparenţa în administraţia publică

Gutău nu respectă transparenţa în administraţia publică  Primarul municipiului Râmnicu Vâlcea se numără printre puţinii aleşi locali vâlceni care nu şi-au actualizat declaraţiile de avere, până la termenul limită de 10 ianuarie. Aceasta deşi pe parcursul anului trecut, a încasat venituri considerabile. În cadrul unei conferinţe de presă, edilul PD Mircia Gutău spunea că nu […]

Retrocedările dau bătăi de cap autorităţilor

Retrocedările dau bătăi de cap autorităţilor  Mai devreme de doi ani nu se va reuşi pe cale administrativă restituirea totală e terenurilor celor care le revendică, potrivit pachetului legislativ privind proprietatea. Cel puţin asta a declarat cu ocazia unei conferinţe de presă, prefectul de Vâlcea, Anuţa Handolescu. Unul dintre motivele acestei întârzieri îl reprezintă miile […]

Alunecările de teren s-au accentuat din cauza ploilor

Vâlcea a luat-o la vale Alunecările de teren s-au accentuat din cauza ploilor  În judeţul Vâlcea s-au accentuat în ultimele zile alunecările de teren din mai multe localităţi. Cele mai afectate sunt staţiunea Băile Olăneşti şi localitatea Berislăveşti. Conform evidenţei întocmite de Consiliul Judeţean Vâlcea s-au înregistrat alunecări periculoase de teren şi în localităţile Tetoiu, […]

Valea Oltului revine la viaţă

Valea Oltului revine la viaţă    După ce stâncile au blocat efectiv calea ferată în zona Câineni – Râul Vadului traseul trenurilor care circulă în zona respectivă a fost modificat. Multe dintre acestea sunt încă suspendate permanent. Există însă trenuri care circulă dinspre Vâlcea şi din Sibiu până aproape de zona afectată. Călătorii sunt transbordaţi prin […]

Măsuri anti-gripă aviară în şcoli

Măsuri anti-gripă aviară în şcoli  Conducerea Inspectoratului Şcolar Vâlcea a luat în aceste zile măsuri speciale în unităţile de învăţământ pentru prevenirea gripei aviare. În acest sens în şcoli a început o adevărată campanie de instalare a unor covoare dezinfectante, care se presupune că îi vor proteja pe elevi împotriva virusului.  Elevii trebuie să se […]

Primul centru terapeutic din România pentru dependenţii de droguri

Primul centru terapeutic din România pentru dependenţii de droguri  Consumul de droguri a devenit o realitate tristă a României post-decembriste. “Moartea albă”, a ajuns să pândească nu numai la porţile marilor oraşe, dar şi în oraşe mai mici. Ieri, la Râmnicu Vâlcea a avut loc prima conferinţă de presă a Centrului de Prevenire, Evaluare şi […]

Satul Crânguri din comuna Scundu, înghiţit de pământ şi apă

 Satul Crânguri din comuna Scundu, înghiţit de pământ şi apă Cinci milioane lei despăgubire pentru o casă distrusă de alunecările de teren    În cătunul Crânguri ce aparţine de comuna Scundu-Vâlcea, de vreo doi ani încoace viaţa a devenit un adevărat calvar. Zona este săracă, iar pământurile sunt neproductive încât lupta localnicilor pentru supravieţuire este […]

Bandă internaţională de traficanţi de carne vie, anihilată la Vâlcea

 Bandă internaţională de traficanţi de carne vie, anihilată la Vâlcea    Poliţiştii şi procurorii vâlceni au rezolvat de curând cel mai complex dosar de crimă organizată pe care l-au avut în lucru în ultimii ani. O bandă de traficanţi de carne vie care acţiona pe teritoriul României şi Slovaciei a fost destrămată, iar principalele autoare se […]

S-a aruncat de la etajul nouă pentru că nu şi-a găsit un serviciu

S-a aruncat de la etajul nouă pentru că nu şi-a găsit un serviciu    Un tânăr de 28 de ani s-a aruncat miercurea trecută, de la etajul IX al unui bloc turn din Râmnicu Vâlcea. Absolvent al Politehnicii Bucureşti, Mihăiţă Ionuţ Şoaică a trăit drama de a fi unul dintre miile de tineri din România […]

Mândria unui şef de şef

Mândria unui şef de şef  Doamne, câte i-au trebuit lui Pârciu Prepeliţu, ca să se facă şi el cineva! Mai întâi a dat din coate pe răzoare, devorând multe furnici, ca să poată să devină mai acid, dacă această soluţie acceptă gradul de comparaţie. Apoi a devenit şef de cuib, avansând, mai bine zis, împingându-şi […]

Minunile Sfântului Grigorie de la Bistriţa se înfăptuiesc şi astăzi

După mai bine de 600 de ani de la ctitorie, Minunile Sfântului Grigorie de la Bistriţa se înfăptuiesc şi astăzi  La Mânăstirea Bistriţa din judeţul Vâlcea sfinţii încă mai fac minuni. Sute de credincioşi vin pe meleagurile vâlcene pentru a se ruga la moaştele sfinţilor. La Bistriţa încă mai sunt icoane făcătoare de minuni şi […]

Primarul Gutău îşi însuşeşte greşelile lui Sabău

Primarul Gutău îşi însuşeşte greşelile lui Sabău VIP-uri în locuinţe sociale Locuinţele construite de ANL au reprezentat mereu o atracţie către puternicii zilei. Politicieni, funcţionari publici bine înfipţi în scaune, oameni de afaceri, toţi sunt atraşi ca fluturii de lampă, de posibilitatea obţinerii unor bunuri la care oamenii simpli doar visează. În anul 2004, mai […]

Pelerinaj prezidenţial pe Valea Oltului

 Pelerinaj prezidenţial pe Valea Oltului Blocajul total al circulaţiei pe Valea Oltului, care a paralizat traficul dinspre Balcani spre Europa de vest atât pe şosea, cât şi pe calea ferată încă dinainte de sărbători l-a determinat pe preşedintele României, Traian Băsescu a făcut timp de mai multe zile „pelerinaj” pe Valea Oltului, împărţind sfaturi şi promisiuni. […]

Nu mor caii, când vor câinii!

Nu mor caii, când vor câinii!                                                   de Tiberiu Pîrnău         Am scris şi am rescris de mai multe ori acest material. L-am scris mai întâi cu ură, apoi cu patimă şi în cele din urmă cu milă. Da, mă cuprinde un sentiment teribil de milă, când mă gândesc la mizerabilele manevre de denigrare […]

Traian Băsescu, în vizită la mine acasă

Traian Băsescu, în vizită la mine acasă          Zilele acestea m-am tot gândit: dacă atunci când trebuie construit un pod vine preşedintele României să supravegheze lucrările, dacă atunci când stâncile blochează un drum, vine preşedintele României, înseamnă că ori de câte ori în România se întâmplă ceva cât de cât important în domeniul infrastructurii, vine […]

Traian Băsescu a rămas preşedinte doar pentru Partidul Democrat

Nu s-a putut abţine! Traian Băsescu a rămas preşedinte doar pentru Partidul Democrat • preşedintele „apolitic“ i-a chemat pe şefii pedişti vâlceni la ordine, a avut întâlniri conspirative cu aceştia, au stat la taclale prin vile somptuoase pe teme absolut politice  Vacanţa preşedintelui Traian Băsescu şi a familiei lui în judeţul Vâlcea a săpat un şanţ uriaş […]

Jurcan - senator, ca să vă învăţaţi minte!

 Cuvântul care doare  Jurcan - senator, ca să vă învăţaţi minte!  Cineva spunea că, dacă eşti cumva unul dintre bogătanii României, eşti greu de scos din casă fără ca poporul să nu-ţi strivească o înjurătură printre dinţi, ori vreun şut în turul izmenelor. Totuşi, pe meleagurile noastre, îşi târă existenţa şi bogătani care, în loc […]

Previziuni mult prea optimiste ale liderului PSD Vâlcea, Ion Cîlea

Previziuni mult prea optimiste ale liderului PSD Vâlcea, Ion Cîlea: „2006 va fi anul în care PSD va răsturna actuala guvernare”   În opinia preşedintelui PSD Vâlcea, Ion Cîlea, anul care tocmai s-a încheiat a fost unul greu pentru formaţiunea politică din care face parte, primul an ca partid de opoziţie, un an care a […]

Predică a câştigat, agricultura a pierdut

Predică a câştigat, agricultura a pierdut  Adevărata reformă în administraţia vâlceană o vor aduce întâi tot personaje precum Vasile Predică, actualmente director general al Direcţiei pentru Agricultură şi Dezvoltare Rurală,  care, de când a fost numit politic pe funcţie, a reuşit „performanţa” de a pune în genunchi întreaga agricultură din judeţul nostru. Cel puţin aşa […]

Union Ribarroja - HC Oltchim Rm. Vâlcea 32-24

Union Ribarroja - HC Oltchim Rm. Vâlcea 32-24 Handbalistele vâlcence, prea mici în Europa! La finele acestei săptămâni s-ar putea încheia aventura europeană a unei echipe care speria cândva orice adversar. Ne dorim din tot sufletul un miracol în „corida“ de sâmbătă când fetele noastre au şansa să-şi etaleze calităţile în faţa propriilor suporteri. În […]

Mergem să luăm lecţii de la Târcă

Mergem să luăm lecţii de la Târcă     Cel mai aşteptat meci al Ligii Naţionale de handbal feminin, Rulmentul - HC Oltchim, se va disputa săptămâna viitoare. Antrenoarea care a adus ultimele performanţe de pe cartea de vizită a HC Oltchim, Mariana Târcă, pregăteşte liderul Rulmentul Braşov. Nu lipsit de interes este faptul că […]

CSM Rm. Vâlcea s-a reunit marţi

CSM Rm. Vâlcea s-a reunit marţi A plecat Florin Costea, după el şi Marian Başno!Deşi nimeni nu crede, conducerea clubului susţine că nu este nici o legătură între una şi alta  Nu a trecut decât o jumătate de an de când Marian Başno a fost angajat ca antrenor al juniorilor republicani de grupă A şi […]

  • © 2025 Ziarul de Valcea. Toate drepturile rezervate.

    Web Design by DowMedia

    Ne gasiti si pe