Măsuri anti-gripă aviară în şcoli

miercuri, 18 ianuarie 2006

Măsuri anti-gripă aviară în şcoli

 Conducerea Inspectoratului Şcolar Vâlcea a luat în aceste zile măsuri speciale în unităţile de învăţământ pentru prevenirea gripei aviare. În acest sens în şcoli a început o adevărată campanie de instalare a unor covoare dezinfectante, care se presupune că îi vor proteja pe elevi împotriva virusului.
 
Elevii trebuie să se şteargă pe picioare de viruşi
 
De instalarea acestor covoare se ocupă în prezent directorii, primarii şi medicii din localităţile vâlcene. “Virusul H5N1 este în atenţia ministerului şi a noastră. În colaborare cu doamna doctor Morăruş, de la Direcţia de Sănătate Publică inspectoratul a luat măsuri de montare a unor covoare care conţin un lichid corespunzător pentru anihilarea viruşilor la intrarea în unităţile de învăţământ. Această acţiune va avea un caracter permanent, până la stingerea oricăror suspiciuni de contaminare cu virusul H5N1. Personalul medical de la cabinetele şcolare sau de cele comunale vor supraveghea ca tot timpul covoraşele să fie impregnate cu acel lichid special” – a precizat inspectorul şcolar general, Mihai Moldoveanu. În plus, în fiecare clasă copiii sunt instruiţi la orele de dirigenţie şi biologie cu privire la măsurile de precauţie pe care trebuie să le aibă în vedere pentru a nu se îmbolnăvi. Elevii sunt sfătuiţi de asemenea să evite locurile periculoase –cele cu păsări de curte sau migratoare, de pe lângă Olt. Cabinetele medicale din unităţile de învăţământ vor avea de asemenea o activitate intensă, copiii urmând să fie examinaţi atent, iar cei care riscă să se îmbolnăvească vor fi vaccinaţi.
 
La Vâlcea a fost doar o „gripă pseudo-aviară”
 
Deocamdată în judeţul Vâlcea nu s-au înregistrat cazuri de contractare a gripei aviare. A fost o situaţie de criză la Dăeşti, unde mai multe păsări de curte s-au îmbolnăvit cu un virus asemănător, pe care specialiştii l-au numit pseudo gripa aviară. După ce găinile gospodarilor au murit pe capete autorităţile au stabilit că era vorba de fapt despre cazuri de „pestă a găinilor”, o formă de gripă pseudo-aviară. „Pentru evitarea ei, localnicii trebuiau să vaccineze păsările de trei ori pe an, lipsa acestor vaccinări a dus la apariţia pestei”, a declarat prefectul Anuţa Handolescu. Pentru evitarea apariţiei altor cazuri de acelaşi gen au fot contactate comandamentele antiepizootice locale din Brezoi, Călimăneşti, Dăeşti, Bujoreni, Râmnicu Vâlcea, Budeşti, Galicea, Drăgoeşti, Olanu, Ioneşti, Orleşti, Prundeni, Drăgăşani şi Voiceşti. Au fost luate măsuri de izolare a păsărilor în curţi sau adăposturi, interzicerea accesului raţelor şi gâştelor la luciul de apă, controlul circulaţiei animalelor, etc.
„În cazul în care temperaturile ar fi mai mari apariţia virusului aviar ar fi posibilă doar în Lunca Oltului, zonă în care poposesc păsările migratoare. Din această cauză Vâlcea a fost inclusă în gradul III de risc” – a mai precizat prefectul. Direcţia de Sănătate Publică a primit deja vaccinul pentru virusul aviar dar distribuirea lui se va face numai la ordinele Ministerului Sănătăţii. Judeţul este considerat unul cu risc pentru că în zonă există mai multe lacuri de acumulare. În cele 14 localităţi aflate în apropierea lacurilor sau pe malurile Oltului sunt monitorizate zilnic şi păsările migratoare. Cu toată zarva din jur ţăranii nu iau întotdeauna în seamă sfaturile care le sunt date şi lasă păsările să umble în voie pe uliţe şi străzi, crezând că virusul de care se tot vorbeşte la televizor este departe de gospodăriile lor.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

  • PUBLICITATE

  • https://www.mocanuvicentiu.ro/
  • PARTENERI MEDIA

  • © 2024 Ziarul de Valcea. Toate drepturile rezervate.

    Web Design by DowMedia

    Ne gasiti si pe