|vineri, iunie 25, 2021
  • Follow Us!

Primul centru terapeutic din România pentru dependenţii de droguri 

Primul centru terapeutic din România pentru dependenţii de droguri
 

Consumul de droguri a devenit o realitate tristă a României post-decembriste. “Moartea albă”, a ajuns să pândească nu numai la porţile marilor oraşe, dar şi în oraşe mai mici. Ieri, la Râmnicu Vâlcea a avut loc prima conferinţă de presă a Centrului de Prevenire, Evaluare şi Consiliere Antidrog (CPECA) din Vâlcea. Cu această ocazie, cms. Constantin Durleci, şeful Biroului Zonal pentru judeţele Vâlcea, Dolj, Teleorman şi Olt a prezentat noua echipă a CPECA Vâlcea, înfiinţată la 15 decembrie 2005 şi din care fac parte medicul Georgiana Ţîrcomnicu, asistentul social Romulus Vlăsceanu, profesorul Cătălin Petrescu şi ofiţerul Ionuţ Pâslaru. Coordonatorul CPECA Vâlcea a fost numit medicul centrului, Georgiana Ţîrcomnicu. Necesitatea înfinţării acestei structuri s-a impus tocmai ca urmare a semnalelor tot mai numeroase cum că în România consumul de droguri a devenit o problemă de siguranţă naţională. “CPECA Vâlcea nu este o structură operativă, nu face concurenţă nici unei instituţii guvernamentale sau nonguvernamentale, nu are culoare politică şi este subordonată Ministerului Administraţiei şi Internelor prin intermediu Agenţiei Naţionale Antidrog”, a spus cms. Durleci. Pe lângă protocoalele semnate cu instituţiile statului (DSP, ISJ, IJP, Direcţia Copilului, Episcopie, ş.a.), cei de la Antidrog şi-au propus să deruleze, în parteneriat, programe cu Serviciul Poliţiei Rutiere, pentru reducerea consumului de alcool în rândul şoferilor, dar şi cu Inspectoratul Şcolar pentru prevenirea consumului de droguri în rândul elevilor. “La Vâlcea, în staţiunea Băile Govora vrem să înfiinţăm un centru terapeutic post-cură pentru consumatorii de droguri. În Vâlcea sunt cazuri de dependenţi de heroină, care este un drog foarte puternic. Se ştie că un consumator de droguri pentru a se lăsa trebuie să urmeze un tratament îndelungat. Este nevoie inclusiv de tratament psihologic, dar şi de tratament post cură. Pentru demararea acestui proiect s-a implicat inclusiv d-na Handolescu, prefectul judeţului Vâlcea. Săptămâna aceasta vor veni în  judeţ doi specialişti, specializaţi în comunităţile terapeutice din SUA, pentru identificarea locaţiilor şi stabilirea şi altor strategii. Centru ar urma să se construiască la Băile Govora, construirea să se facă în parteneriat cu finanţare europeană. Acesta va costa în jur de 2 milioane de euro. Ar fi primul centru post-cură din România, unde ar urma să fie trataţi clienţi dependenţi de droguri veniţi din toată ţara”, a spus cms. Constantin Durleci. Cei patru membrii ai echipei CPECA Vâlcea recrutează voluntari, din rândul profesorilor, elevilor dar şi părinţilor, înscrierile urmând să se facă până pe 20 ianuarie la telefonul 0250/934, aceştia urmând să primească diplome de formatori. Deşi este o structură nou înfiinţată, CPECA Vâlcea îşi propune ca să întindă o mână de ajutor tuturor persoanele care au probleme cu consumul de droguri, părinţilor sau rudelor celor aflaţi în suferinţă, asupra identităţii acestora păstrându-se confidenţialitatea. “Dacă în Bucureşti s-a evaluat în urma unui studiu efectuat în anul 2003 în licee, că există 24.000 de consumatori, ceea ce înseamnă 1 % din populaţia Bucureştiului, la Vâlcea nu avem o cifră exactă asupra numărului consumatorilor, însă vă putem spune că există dependenţi care apelează la specialiştii centrului”, a spus cms. Durleci.

Cosmin RADU

Leave a Response