|luni, iunie 17, 2019
  • Follow Us!

PREȘEDINTELE CJ VÂLCEA CONSTANTIN RĂDULESCU A SEMNAT CONTRACTUL DE PROIECTARE ȘI EXECUȚIE LUCRĂRI A CRRN MĂCIUCA 

f_350_200_16777215_00_images_banner3_radulescu-reabilitare-centru-maciuca

 

În cadrul proiectului „Consolidarea și reabilitarea energetică a Centrului de Recuperare și Reabilitare Neuropsihiatrică Măciuca”, pentru care, în data de 18 mai 2018, Consiliul Județean Vâlcea a semnat contractul de finanţare, s-a încheiat ieri, 15 martie a.c., acordul contractual de proiectare și execuție lucrări pentru obiectivul de investiții menţionat.

Durata contractului este de un an și două luni, iar valoarea acestuia, fără TVA, este de 3.587.958 lei.

Prin proiect se propune realizarea unor lucrări de: consolidare şi recompartimentare; de hidroizolare și termoizolare; de refacere integrală a sistemului de alimentare cu agent termic şi de înlocuire a instalației de apă caldă menajeră; de înlocuire a tâmplăriei interioare; de refacere a trotuarelor și a pantelor acestora; de montare a sistemului de jgheaburi și burlane; de construire a unui zid de sprijin pe versant, dar şi achiziţia şi instalarea de centrale termice şi de panouri solare.

De asemenea, prin proiect, vor fi dotate cu echipamente performante bucătăria, pentru care se va achiziţiona un aragaz cu plită electrică şi cuptor, dar şi spălătoria, care va fi dotată cu uscător de rufe, calandru şi maşină de spălat profesională.

”Astăzi am semnat acordul contractual de proiectare şi execuţie lucrări pentru consolidarea şi reabilitarea energetică a Centrului de Recuperare şi Reabilitare Neuropsihiatrică Măciuca.

Este o zi importantă pentru Consiliul Județean Vâlcea, deoarece în prezent Centrul de Recuperare şi Reabilitare Neuropsihiatrica Măciuca funcționează în 5 clădiri care au fost construite etapizat, între anii 1976-1978, fără a mai beneficia de reabilitări şi modernizări de la această dată până în prezent.

Ca urmare a acestei investiții, vom realiza un centru modern de îngrijire a persoanelor cu probleme neuropsihice, domeniile protecţiei sociale fiind o prioritate a preocupărilor noastre”-Constantin Rădulescu, Președinte Consiliul Judeţean Vâlcea.

Leave a Response