|luni, martie 25, 2019
  • Follow Us!

Fostul primar din Berislăvești, Ion Bușagă, a formulat recurs în casație la Înalta Curte 

busaga_11

te!

În cursul lunii trecute, Secția Penală a Înaltei Curți de Casație și Justiție (ICCJ) a admis cererea de recurs în casație depusă de fostul primar al comunei Berislăvești, Ion Bușagă și de alți doi inculpați, în urma unei decizii de condamnare la închisoare cu suspendare pronunțată de Curtea de Apel Pitești. Primul termen în Dosarul nr. 620/46/2018, aflat pe rolul ICCJ, este programat marți, 12 martie 2019. În urmă cu 5 luni, Curtea de Apel Pitești s-a pronunțat în dosarul în care fostul primar de la Berislăvești, Ion Bușagă, a fost judecat, alături de Nicolae Talpoş, agent agricol la Primăria Berislăveşti şi de Ion Mohanu, preşedintele Obştii de Moşneni Pripoara Surdoiu, pentru mai multe infracţiuni cum ar fi: uz de fals, înşelăciune şi complicitate la înşelăciune cu consecinţe deosebit de grave şi fals intelectual. Conform procurorilor DNA, în cauză a fost vorba despre întocmirea unor acte false pentru trecerea în proprietatea Obştii Pripoara Surdoiu a unei suprafeţe de teren de 669,7 hectare care nu ar fi aparţinut niciodată acestei obşti şi ar fi revenit statului român. Prejudiciul estimat de oamenii legii ar fi de circa 200 miliarde de lei vechi.
Iată soluția definitivă dată de Curtea de Apel Pitești: „Admite apelurile declarate de Direcţia Naţională Anticorupţie – Serviciul Teritorial Piteşti şi inculpaţii Mohanu Ion, Buşagă Ion şi Talpoş Nicolae, împotriva sentinţei penale nr. 199/15.11.2017 pronunţată de Tribunalul Vâlcea în dosarul nr. 12024/90/2012. Desfiinţează în parte sentinţa penală şi rejudecând: descontopeşte pedeapsa rezultantă de 3 ani închisoare şi interzicerea drepturilor prev. de art. 66 alin. 1 lit. a, b şi g Cod penal pe o perioadă de 3 ani, aplicată inculpatului Mohanu Ion, în pedepsele componente şi înlătură sporul de 6 luni închisoare. Înlătură condamnarea inculpatului la pedeapsa de 1 an şi 6 luni închisoare, iar în baza art. 396 alin. 6 Cod procedură penală combinat cu art. 16 alin. 1 lit. f Cod procedură penală şi art. 153 Cod penal, dispune încetarea procesului penal în ceea ce priveşte infracţiunea prev. de art. 323 Cod penal cu aplicarea art. 35 alin. 1 Cod penal şi art. 5 Cod penal. Înlătură dispoziţiile art. 91 Cod penal cu toate consecinţele şi dispune ca inculpatul Mohanu Ion să execute pedeapsa principală de 2 ani şi 6 luni închisoare prin privare de libertate, în condiţiile art. 60 Cod penal. Descontopeşte pedeapsa rezultantă de 2 ani şi 4 luni închisoare şi interzicerea drepturilor prev. de art. 66 alin. 1 lit. a, b şi g Cod penal pe o perioadă de 2 ani, aplicată inculpatului Buşagă Ion, în pedepsele componente şi înlătură sporul de 4 luni închisoare. Înlătură condamnarea inculpatului la pedeapsa de 1 an şi închisoare,iar în baza art. 396 alin. 6 Cod procedură penală combinat cu art. 16 alin. 1 lit. f Cod procedură penală şi art. 153 Cod penal, dispune încetarea procesului penal în ceea ce priveşte infracţiunea prev. de art. 321 alin. 1 Cod penal cu aplicarea art. 5 Cod penal. Menţine dispoziţiile art. 91 Cod penal privind suspendarea sub supraveghere a executării pedepsei principale de 2 ani închisoare, cu toate consecinţele. Descontopeşte pedeapsa rezultantă de 2 ani şi 4 luni închisoare şi interzicerea drepturilor prev. de art. 66 alin. 1 lit. a, b şi g Cod penal pe o perioadă de 2 ani, aplicată inculpatului Talpoş Nicolae, în pedepsele componente şi înlătură sporul de 4 luni închisoare. Înlătură condamnarea inculpatului la pedeapsa de 1 an închisoare,iar în baza art. 396 alin. 6 Cod procedură penală combinat cu art. 16 alin. 1 lit. f Cod procedură penală şi art. 153 Cod penal, dispune încetarea procesului penal în ceea ce priveşte infracţiunea prev. de art. 321 alin. 1 Cod penal cu aplicarea art. 5 Cod penal. Menţine dispoziţiile art. 91 Cod penal privind suspendarea sub supraveghere a executării pedepsei principale de 2 ani închisoare, cu toate consecinţele. Menţine celelalte dispoziţii ale sentinţei, care nu contravin prezentei decizii. Respinge, ca nefondate, apelurile declarate de părţile civile Obştea de Moşneni Cozia Priboiasa şi Statul Român prin ANAF reprezentată de DRGFP Craiova şi partea responsabilă civilmente Obştea de Moşneni Surdoiu Pripoara, împotriva aceleiaşi sentinţe. În baza art. 275 alin. 2 Cod procedură penală, obligă apelanta-parte civilă Obştea de Moşneni Cozia Priboiasa şi partea responsabilă civilmente Obştea de Moşneni Surdoiu Pripoara, la câte 400 lei cheltuieli judiciare către stat. Definitivă”.
(Petre Coman)

Leave a Response