|marți, martie 19, 2019
  • Follow Us!

Înaltpreasfințitul Părinte Varsanufie, Arhiepiscopul Râmnicului: Iubirea milostivă, criteriul Judecății de Apoi 

dsc_2109

Duminică, 3 martie, Înaltpreasfințitul Părinte Varsanufie, Arhiepiscopul Râmnicului, a săvârșit Sfânta Liturghie în biserica cu hramul „Sfântul Prooroc Ioan Botezătorul” a Parohiei Crețeni, comuna Crețeni, Protopopiatul Drăgășani.

Evanghelia Duminicii Înfricoșătoarei Judecăți (a Lăsatului sec de carne – Sf. Ev. Matei 25, 31-46) ne învață că oamenii vor fi judecaţi pentru lipsa iubirii milostive faţă de semeni, fără de care nimeni nu va dobândi viaţa veşnică fericită, nu se va putea mântui.

În cuvântul de învățătură, rostit după citirea Sfintei Evanghelii, Înaltpreasfințitul Părinte Arhiepiscop Varsanufie a precizat că Domnul Iisus Hristos ne arată felul în care va fi judecată lumea, El fiind Dreptul Judecător. De aceea, a precizat că omul nu trebuie să judece pe semenul său, pentru a nu lua locul Dreptului Judecător. Înaltpreasfinția Sa a reliefat că este o deosebire între judecata particulară și Judecata de Apoi. Judecata particulară este incompletă şi provizorie, deoarece sunt judecate doar faptele săvârşite în timpul vieţii pământeşti, iar Judecata de Apoi sau universală este definitivă şi înfricoşătoare pentru că se aşteaptă până la sfârşitul istoriei sau al lumii ca să se vadă care sunt consecinţele faptelor fiecărui om.

„De multe ori judecăm la supărare, la mânie și apoi ne pare rău. Însă, cum poți să judeci pe cineva care îți greșește, când tu însuți greșești la rândul tău? Acesta este și rostul cuvintelor din rugăciunea Tatăl nostru: «Precum și noi iertăm greșiților noștri». Dacă noi nu învățăm să iertăm, cum ne va ierta Dumnezeu pe noi? Dacă noi ținem supărare și ținem mânie pe frații, vecinii, cunoscuții noștri, cum va putea Dumnezeu să ne facă împreună casnici cu El, în Împărăția Sa? De aceea, în această pericopă evanghelică, Mântuitorul Hristos ne vorbește despre Împărăția Sa care ne-a fost gătită mai înainte de facerea lumii și cum poate omul să o dobândească. Astfel, celor care ascultă cuvintele Domnului, le împlinesc pe ele și Îl caută pe Dumnezeu sunt binecuvântați de Dumnezeu ca să intre în Împărăția Sa. De asemenea, mai suntem binecuvântați de Dumnezeu atunci când recunoaștem în fiecare om pe Domnul nostru Iisus Hristos”, a spus Înaltpreasfințitul Părinte Arhiepiscop Varsanufie.

Chiriarhul Râmnicului a explicat că Sfinții Părinți ai Bisericii au rânduit în această duminică pomenirea celei de-a doua veniri a Mântuitorului Hristos tocmai pentru ca nu cumva omul, aflând din cele două pilde din duminicile trecute de filantropia dumnezeiască, să se încreadă numai în iubirea de oameni a lui Dumnezeu, ci să țină seama și de aceea că Dumnezeu este Judecător drept, Care răsplătește fiecăruia după faptele sale.

„Toate păcatele pe care le facem rămân înscrise în conștiința noastră și propria conștiință va mărturisi la judecată, înaintea lui Dumnezeu, toate cele bune și toate cele rele. De aceea, Mântuitorul ne spune: «Flămând am fost și Mi-ați dat să mănânc, însetat am fost și Mi-ați dat să beau; străin am fost și M-ați primit; gol am fost și M-ați îmbrăcat; bolnav am fost și M-ați cercetat; în temniță am fost și ați venit la Mine. […] Întrucât ați făcut unuia dintr-acești frați ai Mei prea mici, Mie Mi-ați făcut» (Sf. Ev. Matei 25, 35-36, 40). Există în poporul român un proverb: «Cine ajută pe sărac, pe Dumnezeu împrumută» și nu s-a văzut până acum ca Dumnezeu să rămână cuiva dator, pentru că Dumnezeu ne așteaptă pe fiecare să ne întoarcem la El, arătând iubirea noastră față de El prin faptele milosteniei trupești și sufletești arătate semenilor noștri. De aceea, Evanghelia acestei Duminici ne învață să fim, în primul rând, milostivi, pentru că atunci când împletim postul cu rugăciunea și cu milostenia noi dobândim cununi în Rai. Apoi ne învață că trebuie să identificăm în toți oamenii de lângă noi, chiar dacă se poartă față de noi cu răutate, sau sunt lipsiți de cinste, pe Domnul Iisus Hristos și să ne purtăm cu ei așa ca și cum am vrea ca Dumnezeu să Se poarte cu noi. În al treilea rând, această pericopă evanghelică ne învață să avem grijă de mântuirea noastră. Dacă dăm trupului hrană, ca să nu sufere de foame, de sete și alte neputințe, cu atât mai mult trebuie să ne îngrijim și de sufletul nostru. Trupul, așa cum arată cântările Bisericii, se întoarce în pământul din care a fost creat, iar sufletul se întoarce la Dumnezeu, de unde ființa și-a luat. Pentru aceasta, trebuie să avem grijă de sufletul nostru și viața aceasta vremelnică trebuie să o întărim cu fapte bune, ca să pregustăm încă din timpul vieții pământești bucuria vieții celei veșnice, la care ne-a chemat Dumnezeu”, a explicat Chiriarhul Râmnicului.

Răspunsurile liturgice au fost date psalții Catedralei Arhiepiscopale din Râmnicu-Vâlcea. La finalul Sfintei Liturghii, Părintele Arhiepiscop Varsanufie l-a felicitat pe părintele paroh  Daniel Bîrneață, protoiereu al Protopopiatului Drăgășani, pentru lucrarea pastoral-misionară depusă într-un scurt timp, de la numirea sa ca preot paroh al acestei parohii, și l-a îndemnat să aibă grijă de sufletele păstoriților săi. Chiriarhul Râmnicului a mai mulțumit credincioșilor și reprezentanților autorităților locale pentru sprijinirea lucrării pastorale-misionare a preotului paroh. De asemenea, pr. protoiereu Daniel Bîrneață a mulțumit ierarhului pentru slujire și cuvintele duhovnicești, mai ales că ultima slujire arhierească în parohia Crețeni a fost în anul 1992.

Biserica cu hramul „Sfântul Ioan Botezătorul” a fost construită în timpul revoluției lui Tudor Vladimirescu de preoții Radu și Șerban Făurescu, fiind târnosită în anul 1826. La începutul secolului al XX-lea, în urma unor lucrări de consolidare începute din anul 1913, locașul de cult a fost resfințit în anul 1920. Recent, în urma numirii noului preot paroh în toamna anului 2018, au fost demarate lucrări de restaurare a locașului de cult.

Leave a Response