|miercuri, iulie 18, 2018
  • Follow Us!

În comuna Pesceana vor demara lucrările de modernizare a drumului comunal DC 112 

primar_pesceana

 

Primarul comune Pesceana, Ion Vasile, anunţă că în scurt timp vor demara lucrările de modernizare a drumului (DC 112) care unește comunele Pesceana și Roești: „Acesta va scurta cu circa 30 de kilometri distanța dintre aceste două localități, va pune în valoare potențialul agroturistic al zonei și va facilita și transportul gunoiului spre viitoarea groapă ecologică care se va construi la Roeşti”. Dintre cele 5 proiecte finanţate prin PNDL, cel mai mare proiect ce va fi implementat de primarul comunei Pesceana, Ion Vasile, priveşte asfaltarea drumului DC 112, care face legătură dintre Pesceana şi comuna Roeşti. Drumul este în prezent unul forestier, de pământ, iar investiţia va ajunge la 1 milion de RON: „Ne aşteptam să primim finanţare, pentru că investiţiile noastre sunt extrem de necesare comunităţii. Probabil că la Ministerul Dezvoltării au o situaţie cu finanţările prin programele europene şi au văzut că sunt comune mult mai dezvoltate decât noi, şi se încearcă să ne aducă la acelaşi nivel”. Anul acesta, primarul comunei Pesceana, Ion Vasile, a precizat că are un proiect depus la Compania Națională de Investiții (CNI) pentru construcția unei săli de sport, iar în vara aceasta va urma și construcția efectivă. În vara anului trecut, primarul comunei Pesceana, Ion Vasile, a primit vestea bună de la Ministerul Dezvoltării privind alocarea sumei de circa 3 milioane de euro pentru poduri şi drumuri (inclusiv DC 112). Alte 2,26 milioane de RON au fost alocate pentru grădiniţe. O mare realizare a comunităţii din Pesceana este faptul că drumul judeţean 677A a fost  reabilitat. În vara anului trecut, Consiliul Judeţean a efectuat reparaţii şi întreţinerea arterei de circulaţie, iar o porţiune din drum, care traversează pădurea Şirinesei a fost asfaltată, pe o lungime de peste doi kilometri. Primarul a mai spus că reţeaua de apă este finalizată: „Proiectul a inclus introducerea reţelei pe o lungime de 17,2 kilometri, construirea a două puţuri de mare adâncime, iar fondurile s-au alocat de la Ministerul Dezvoltării, prin OUG nr. 28, care a mers foarte bine. Spun aste pentru că, după finalizarea situaţiilor de lucrări ni s-au decontat şi banii”.

Leave a Response