|luni, noiembrie 20, 2017
  • Follow Us!

Pelerinajul de Florii în Râmnicu-Vâlcea 

pelerinaj Florii 2017

Câteva mii de credincioși și peste două sute de preoți au participat sambata, 8 aprilie 2017, la tradiționalul Pelerinaj de Florii, desfășurat în Municipiul Râmnicu-Vâlcea.

Pelerinajul a început de la Biserica „Toți Sfinții”, după Slujba Vecerniei săvârșită de către un sobor de preoți și diaconi, în prezența Înaltpreasfințitului Părinte Varsanufie, Arhiepiscopul Râmnicului. Chiriarhul Râmnicului a săvârșit rânduiala sfințirii stâlpărilor, rostind rugăciunea la binecuvântarea ramurilor de salcie, ramuri pe care le-a împărțit preoților și pelerinilor.

Pelerinajul s-a desfășurat pe traseul Biserica „Toți Sfinții” – Calea lui Traian – B-dul Tudor Vladimirescu – Biserica „Buna Vestire” – Str. General Praporgescu – Biserica „Sfântul Dumitru” – B-dul Nicolae Bălcescu – Catedrala Arhiepiscopală „Sfântul Nicoale”, fiind deschis de toacă, urmată de monahi care purtau sfânta cruce, ripide și steaguri bisericești.

În continuare a urmat soborul de preoți din Protoieria Râmnicu Vâlcea și din Protoieria Călimănești, părinții consilieri, purtând ramuri de salcie și de finic în mâini.

Icoana Sărbătorii Intrării Domnului în Ierusalim a fost purtată pe umeri de către clerici însoțită de 6 monahii cu cățui de la diferite mănăstiri din Eparhia Râmnicului.

Înaltpreasfințitul Părinte Varsanufie, Arhiepiscopul Râmnicului, a fost însoțit de oficialitățile județului Vâlcea și administrației locale, urmați de Corul Seminarului Teologic Ortodox din Râmnicu-Vâlcea și de elevii seminariști, iar miile de credincioși care au ținut în mâini ramuri de finic și stâlpări au încheiat procesiunea.

Pe parcursul pelerinajului au avut loc o serie de momente liturgice la bisericile „Buna Vestire” și „Sfântul Dumitru”, iar cântăreții și credincioșii au intonat împreună: Troparul FloriilorCu noi este DumnezeuCuvine-se cu adevărat și podobia Cămara Ta, Mântuitorule.

Cuvântul de binecuvântare al Chiriarhului Râmnicului

La finalul pelerinajului Înaltpreasfințitul Părinte Varsanufie s-a adresat preoților și credincioșilor prezenți, adresând cuvântul de binecuvântare intitulat Pelerinajul de Florii – mărturisirea biruinței asupra morții.

„Pelerinajul de Florii, devenit deja tradiție și în Arhiepiscopia Râmnicului, marchează, pe de o parte, sfârşitul celor patruzeci de zile de post şi intrarea noastră împreună cu Mântuitorul Hristos în taina Pătimirilor, iar, pe de altă parte, intrarea noastră cu Hristos Biruitorul morţii în Ierusalimul cel ceresc.

Pelerinajul de Florii nu a fost introdus în rânduiala Bisericii noastre acum câţiva ani, ci are rădăcini adânci în Tradiţia Bisericii primare, nu doar în Ierusalim, ci şi în alte oraşe, aşa cum aflăm dintr-o omilie a Sfântului Ioan Gură de Aur. În primele secole, literatura patristică confirmă că se desfășurau procesiuni de Florii în multe cetăți.

Pelerinajul este întotdeauna răspuns al omului la chemarea lui Dumnezeu: Avraam pornește din Urul Chaldeii spre pământul făgăduinței la chemarea lui Dumnezeu; Melchisedec, prezentat de Sfânta Scriptură ca „preot al lui Dumnezeu celui Preaînalt” (Facere XIV, 18), nu a avut cetate stătătoare, ci întreaga viață a mers în ascultarea deplină față de Dumnezeu „neavând nici început al zilelor, nici sfârşit al vieţii”, așa cum spune Sfântul Apostol Pavel (Evrei VII, 3). După cuvântul aceluiași Apostol: «Nu avem aici cetate stătătoare, ci o căutăm pe aceea ce va să fie» (Evrei XIII, 14), casa noastră nu este aici pe pământ, nici Ierusalimul pământesc oricât de strălucit ar fi acesta, ci Ierusalimul Ceresc este veşnica noastră casă. Drumul pelerinajului vieţii noastre este un drum pregătitor, un drum pe care trebuie să-l vedem doar spre Împărăţia lui Dumnezeu, uitând de ispitirile veacului acestuia, așa precum cartea Apocalipsei ne arată: „Şi am văzut cetatea sfântă, Ierusalimul ceresc, pogorându-se de la Dumnezeu, gătită ca o mireasă, împodobită pentru mirele ei. Şi am auzit, din tron, un glas puternic care zicea: Iată, cortul lui Dumnezeu este cu oamenii şi El va sălăşlui cu ei şi ei vor fi poporul Lui şi însuşi Dumnezeu va fi cu ei. Şi va şterge orice lacrimă din ochii lor şi moarte nu va mai fi; nici plângere, nici strigăt, nici durere nu vor mai fi, căci cele dintâi au trecut” (Apocalipsa XXI, 2-4).

Învierea lui Lazăr, relatată de Sfântul Evanghelist Ioan, prevestește Învierea Domnului, dar și preînchipuie învierea de obște a tuturor oamenilor la cea de-a doua venire a lui Hristos. Astfel, Troparul Floriilor arată legătura între învierea lui Lazăr din sâmbăta Floriilor și învierea cea de obşte, așa cum spune troparul pe care împreună l-am cântat.: “Învierea cea de obşte mai înainte de Patima Ta încredinţând-o, pe Lazăr din morţi l-ai sculat, Hristoase Dumnezeule. Pentru aceasta si noi, ca pruncii semnele biruinței purtând, Ţie Biruitorul morţii cântăm: Osana, Celui dintru înalţime, bine eşti cuvântat Cel ce vii întru numele Domnului”.

Învierea lui Lazăr este prăznuită în Biserica Ortodoxă cu o zi înainte de Duminica Intrării lui Hristos Domnul în Ierusalim. Cele două zile alcătuiesc împreună hotarul şi puntea de legătura între Postul Paştilor şi Săptămâna Pătimirilor: sunt două zile de prăznuire, o anticipare a bucuriei pe care o va aduce, peste o săptămâna, Învierea Domnului nostru Iisus Hristos – biruinţa asupra morţii.

Purtăm cu noi în această trecere, în acest pelerinaj, ramuri de sălcii şi flori în mână, semne ale biruinţei asupra ispitelor, ce vin din biruinţa lui Hristos asupra morţii lui Lazăr, înviat a patra zi, şi din biruinţa lui Hristos asupra propriei sale morţi. Când purtăm ramuri de sălcii, flori şi lumânări în mână, în procesiune, noi purtăm, de fapt, simbolul sufletului nostru luminat de credinţă şi de fapte bune şi ne gândim adesea, că suntem trecători prin această lume, așa cum și poetul Vasile Voiculescu sublinia metaforic într-o poezie a sa:

„Azi deschid cetatea pașilor asinii:

Intrã, te întâmpin, Doamne al luminii.

N-am stâlpări, nici straie să-ți întind la poale,

Zdreanța unei inimi îți aștern în cale” (Vasile Voiculescu, Întâmpinare)

 

Pelerinajul de astăzi ne ajută să luăm aminte la cele de mai sus și să apucăm pe drumul drept, să luăm aminte la noi înșine și la societatea de astăzi și să alegem ce este bine. Pelerinajul pe care îl facem în ajun de Intrarea Domnului în Ierusalim ne arată drumul către Împărăția lui Dumnezeu. Dumnezeu așteaptă de la noi să luăm aminte la acest drum care se prezintă în fața noastră, care este deschis înaintea noastră.

De asemenea, trebuie să vedem în pelerinajul acesta un îndemn la unitate, un îndemn la a rămâne uniți în dreapta credință spre dobândirea Ierusalimului ceresc. Așa cum împreună L-am mărturisit acum, prin acest pelerinaj,  pe Hristos Domnul, Biruitorul morții, la fel să ne îndreptăm cu toții către Raiul făgăduit nouă, pentru că nu solitari ne mântuim, ci numai solidari, în comuniune unii cu alții.

Felicităm pe toţi cei implicaţi în organizarea acestei procesiuni, preoţi, protopopi, consilieri şi mulțumesc autorităţilor locale, care întotdeauna au fost alături de noi, sprijinindu-ne în toate lucrările noastre.

Rugăm pe Bunul Dumnezeu să dăruiască tuturor participanţilor la această procesiune ca sufletul lor să fie plin de bucuria Învierii Domnului şi pelerinajul nostru către Împărăţia lui Dumnezeu să fie încununat de slava Domnului Hristos, Cel înviat din morți!”, a transmis Părintele Arhiepiscop.

2 Responses to Pelerinajul de Florii în Râmnicu-Vâlcea

  1. Pingback: Pelerinajul de Florii în Râmnicu-Vâlcea – Stiri Online 24

  2. Tataie

    Bine ,bine si ce treaba au politicienii cu asta….ei oricum sunt ATEI,ei cred doar in puterea vorbei si a banului!

     

Leave a Response