|joi, aprilie 26, 2018
  • Follow Us!

Activitate plină de realizări a preşedintelui Consiliului Judeţean, Constantin Rădulescu, în luna ianuarie 

Costi Radulescu

 

Recent, a fost prezentată o informare cu privire la activitatea desfăşurată de preşedintele Consiliului Judeţean Vâlcea, Constantin Rădulescu, în luna ianuarie. În data de 05.01.2017, la sediul Regiei Autonome Judeţene de Drumuri şi Poduri Vâlcea, preşedintele Consiliului Judeţean Vâlcea, Constantin Rădulescu, si conducerea RAJDP Vâlcea în comandament pentru verificarea aplicării măsurilor stabilite cu privire la intervenţiile pe drumurile judeţene, urmare a căderilor de zăpadă. În această perioadă s-a acţionat şi patrulat pe toate sectoarele de drum, fiind necesară intervenţia cu utilaje specifice pentru înlăturarea zăpezii, precum şi cu material antiderapant mecanizat şi manual din depozite, pentru combaterea poleiului şi a gheţli depuse carosabil. La această acţiune, drumaril, sub coordonarea Preşedintelui Consiliului Judeţean Vâlcea, Constantin Rădulescu şi a domnului director RAJDP Vâlcea, s-au mobilizat şl au făcut tot ceea ce le-a stat în putere, pentru ca pe drumurile judeţene să se circule în condiţii bune!

În data de 9 ianuarie 2017, preşedintele Consiliului Judeţean Vâlcea, Constantin Rădulescu, s-a deplasat în mai multe localităţi ale judeţului Vâlcea, pentru verificarea şi coordonarea măsurilor de intervenţie, în vederea asigurării unei bune circulaţii pe drumurile judeţene! Alături de Preşedintele Consiliului Judeţean Vâlcea au fost prezenţi la datorie şi câţiva primari, pentru a se asigura de bunul mers al dezăpezirii şi pentru a ajuta oamenii în caz de nevoie. De asemenea, s-au dispus măsuri şi în centrele DGASPC şi în spitale, pentru a se asigura condiţii bune pe toată această perioadă.

Centrul de management integrat al deşeurilor din comuna Roeşti prevede realizarea a trei obiective majore – depozit ecologic (execuţia lucrărilor în baza unui proiect tehnic existent), staţie de sortare şi staţie de tratare mecano-biologică (proiectare şi execuţie), precum şi a facilităţilor aferente acestei investiţii (drum acces, utilităţi la limita de proprietate a centrului). La solicitarea preşedintelui Consiliului Judeţean Vâlcea, în data de 10.01.2017 a avut loc o întâlnire la sediul Primăriei comunei Roeşti la care a participat primarul comunei Roeşti şi angajaţi din aparatul de specialitate din cadrul Consiliului Judeţean Vâlcea, în vederea obţinerii certificatului de urbanism pentru realizarea depozitului ecologic judeţean de deşeuri. În baza lui, prestatorul serviciilor de proiectare pentru depozit, Erste Plan SRL Timişoara, va întocmi documentaţiile pentru avize, inclusiv cea pentru alimentarea cu energie electrică. Datele furnizate de avizatori sunt necesare pentru definitivarea proiectului tehnic pentru depozit, în baza căruia se poate lansa procedura de achiziţie publică a Centrului de management integrat al deşeurilor din comuna Roeşti. Totodată, împreună cu Gheorghe Drăghici, primarul comunei Roeşti, a fost subliniată şi agreată necesitatea modernizării drumului de acces DC 112, pentru a asigura condiţiile de trafic către depozit, staţia de sortare şi cea de tratare mecano-biologică a deşeurilor în condiţiile legii şi din sursele de buget precizate de normele legale în vigoare.

S-au continuat demersurile întreprinse pentru urgentarea finalizării şi depunerii documentaţiilor tehnico – economice aferente celor trei drumuri judeţene care urmează să fie depuse în vederea obţinerii finanţării nerambursabile în cadrul Programului Operaţional Regional 2014-2020, Axa prioritară 6, îmbunătăţirea infrastructurii rutiere de importanţă regională prioritatea de investitii 6.1 – stimularea mobilităţii regionale prin conectarea nodurilor secundare şi terţiare la infrastructura ten-t, inclusiv a nodurilor multimodale, respectiv: „Modernizare DJ 703G Jiblea – Sălătrucel – Berislăvesti – Robaia – limita iud. Argeş”; „Modernizare DJ 678 Limita Judeţul Olt – Drăqoesti – Casa Veche – Dragioiu – Galicea – Brătia – Cremenari – Bercioiu – Ruda – Bârsesti – Barza – Budesti (DN7) judeţul Vâlcea”; „Modernizare DJ 678 A DN 64 (Tătărani) Brătia Vale – Cocoru – Dealu Mare – Predesti – Corbii din Vale – Popeşti – Ginerică – Limita Jud. Argeş”.

În datele de 10 şi 17 ianuarie 2017 la sediul Consiliului Judeţean Vâlcea au avut loc şedinţe de analiză în vederea continuării implementării proiectului “Mirajul Oltului – Extinderea Infrastructurii Turistice De Agrement A Staţiunii Călimăneşti Căciulata”. Principalele probleme discutate au fost: asigurarea transportului ambarcaţiunii Spirit 26 care se află la sediul din Giurgiu al furnizorului; continuarea lucrărilor de montaj structură metalică şi tobogan la obiectul de investiţii ’Parcul acvatic şi centrul de relaxare Călimăneşti”. S.C. PROTECTCHIM S.R.L. şi-a asumat că până la data de 15.02.2017 va achita restul de plată către furnizorul toboganului, iar după declaraţiile făcute de către acesta, lucrările vor fi finalizate în aprilie 2017.

În data de 16 ianuarie 2017. la sediul Consiliului Judeţean Vâlcea a avut loc o întâlnire la care au participat Preşedintele Consiliului Judeţean Vâlcea, primarul oraşului Bălceşti şi directorul Căminului pentru persoane vârtsnice Bălceşti. Cu această ocazie, Primarul oraşului Bălceşti a prezentat o altă propunere în sensul punerii la dispoziţia Consiliului Judeţean Vâlcea a imobilului în care îşi desfăsoară activitatea Serviciul Medical Pediatrie, urmând ca spaţiul în care funcţiona Căminul pentru Persoane Vârstnice Băiceşti să fie folosit de Primăria oraşului Bălceşti pentru înfiinţarea unui Centru de îngrijire şi Asistenţă. Preşedintele Consiliului Judeţean Vâlcea şi-a exprimat toată disponibilitatea cu privire la rezolvarea situaţiei persoanelor vârstnice, cu respectarea procedurilor legale, după analizarea tuturor aspectelor legate de: starea imobilului ce se doreşte a fi pus la dispoziţia Consiliului Judeţean Vâlcea; compartimentarea imobilului astfel încât să fie asigurate spaţii pentru funcţionarea în bune condiţii a Centrului pentru îngrijire şi asistenţă respectiv: saloane, bucătărie, spaţii de depozitare etc.; condiţiile legale pe care trebuie să le îndeplinească spaţiul respectiv pentru a fi folosit ca şi Centru pentru îngrijire şi asistenţă, respectiv condiţiile pentru obţinerea avizului eliberat de Direcţia de Sănătate Publică Vâlcea si alte avize necesare funcţionării; valoarea investiţiei necesară punerii în funcţiune a centrului în spaţiul pus la dispoziţie Consiliului judeţean Vâlcea etc.; întocmirea demersurilor către instituţiile abilitate cu emiterea avizelor şi autorizaţiilor necesare funcţionării. În acest sens, preşedintele Consiliului Judeţean Vâlcea a solicitat primarului oraşului Bălceşti să comunice, în scris, propunerea sa, pentru a fi analizată cu respectarea prevederilor legale.

Luni, 16 ianuarie a.c. la sediul Consiliului Judeţean Vâlcea preşedintele Constantin Rădulescu s-a întâlnit cu şefii centrelor de asistenţă şi îngrijire a persoanelor cu dizabilităţi din judeţul Vâlcea, respectiv, Centrelor de îngrijire şi asistenţă Lungeşti, Zătreni, Milcoiu, Centrelor de recuperare şi reabilitare neuropsihiatrică Băbeni 1, Băbeni 2, Măciuca, Centrului pentru persoane vârstnice Bistriţa şi Centrului de recuperare şi reabilitare Govora. Cu acest prilej, Preşedintelui Consiliului Judeţean i-au fost prezentate problemele cu care se confruntă şefii de centre, începând de la deficitul de personal şi lipsa spaţiului, până la cele administrative. În toată perioada care a trecut de ultima şedinţă ordinară şi până în prezent, Preşedintele Consiliului Judeţean Vâlcea a avut mai multe întâlniri cu primari, viceprimari, consilieri judeţeni, consilieri locali, directori de instituţii, în cadrul cărora s-au purtat discuţii pe marginea problemelor curente cu care se confruntă autorităţile locale.

Leave a Response