|joi, mai 25, 2017
  • Follow Us!

Senatorul Cotescu i-a cerut ministrului Transporturilor fonduri pentru reabilitarea unui pod din Voineasa 

adranel-cotescu

 

Zilele trecute, senatorul liberal Adrănel Cotescu a adresat o interpelare lui Dan Marian Costescu, ministrul Transporturilor, vizând reabilitarea unui pod din judeţul Vâlcea. „În judeţul Vâlcea, turismul ar putea fi printre cele mai importante resurse de dezvoltare. Din păcate, multe drumuri şi poduri au rămas pietruite sau nu au mai fost reabilitate de foarte mulţi ani. O astfel de lucrare de infrastructură care nu a mai fost reabilitată de foarte mult timp, şi este de natură a afecta tusimul local, se află în comuna Voineasa. Podul de la Voineşiţa riscă de ani de zile să se prăbuşească, existând pericolul ca cele 200 de familii, pe care le conectează de restul comunei, să rămână izolate. Pilonul central aproape a cedat, iar unul din capete deja se fisurează. Situaţia se agravează de la o zi la alta, podul având de suferit inclusiv de pe urma viiturii de pe râul Voineşiţa din anul 2014. Sunt 100 de gospodării în cartierul Voineşiţa şi peste 20 de pensiuni turistice. Conform autorităţilor locale, lucrarea are bugetul estimat, iar documentaţia este întocmită. Finanţarea, în schimb, nu poate fi asigurată din surse locale. Primăria Voineasa a montat deja panouri de avertizare care limitează viteza pe pod la 16 km/h şi tonajul la maxim 20 de tone, dar limitarea este frecvent încălcată de maşinile exploatărilor forestiere şi de camioanele cu materiale de construcţii. Având în vedere cele expuse, vă rog să îmi transmiteţi, domnule ministru, dacă se vor aloca fondurile necesare pentru repararea podului in cauză la următoarea rectificare bugetară. Vă rog să îmi comunicaţi răspunsul dumneavoastră scris”, spune senatorul Cotescu.

One Response to Senatorul Cotescu i-a cerut ministrului Transporturilor fonduri pentru reabilitarea unui pod din Voineasa

  1. valcenii din colegiu

    Ai vre/o smecherie pe acolo s/au ti/ai muta colegiul
    ?/??

     

Leave a Response