|luni, octombrie 23, 2017
  • Follow Us!

Viceprimarul Cătălin Avan de la Păușești Otăsău a fost ȘANTAJAT să candideze din partea PNL! 

Avan

Liberalii joacă murdar! Pe surse am aflat că viceprimarul din Păușești Otăsău, Cătălin Avan, a fost supus unor presiuni și amenințări inimaginabile pentru a candida la alegerile din iunie din partea PNL! Mai concret, Avan a fost șantajat de liberali, că fiica acestuia, Codruța Cătălina Avan, angajată la OFICIUL PARTICIPAŢIILOR STATULUI ŞI PRIVATIZĂRII ÎN INDUSTRIE din data de 15 iunie 2015 VA FI CONCEDIATĂ! De altfel, din surse sigure am aflat că în urmă cu două săptămâni fiica viceprimarului din Păușești a fost chemată de o directoare liberală din instituție și i s-a sugerat că ar fi bine ca tatăl ei să facă pasul spre PNL dacă dorește ca ea să mai lucreze la OPSPI. Tatăl ei s-a conformat acum…codruta avan

Iată ce scria în urmă cu câteva zile, ca o justificare oarecum patetică a trecerii la PNL, pe pagina de facebook, Cătălin Avan:

Nu am negociat cu nimeni nimic, niciodata politic…Uneori am discutat cu conducerile partidelor politice valcene, despre interesele locuitorilor din Pausesti Otasau…Niciodata nu am negociat interesele mele personale!!! Ultimele evenimente politice din localitatea noastra, pe care o iubesc enorm, arata ca niste profitori, abonati si in trecut la banii publici din Pausesti, s-au adunat in turma si calca pe cadavre, numai ca sa ajunga la butoanele principale , ale concesiunilor de pasuni -islazuri ( cu bani multi de la APIA ca si subventii) si a contractelor de achizitii publice, unde deja si-au instalat persoana dorita . De aceea, luam in calcul la modul foarte serios, sa ne inregimentam politic eu si echipa mea de viitori consilieri !!! Partidul care va arata ca este sensibil la nevoile cetatenilor din Pausesti si va arata disponibilitatea de sustinere ferma a proiectelor de dezvoltare durabila, va fi cel care ne va avea sub sigla sa ! Cu siguranta va fi si partidul care va castiga la Pausesti !!! Partidul care va adaposti in randurile sale, turma de nenorociti care alearga dupa banii publici, sub obladuirea celui care i-a scarpinat in frunte si pana in acest moment, cu siguranta va pierde !!!

Leave a Response