|vineri, ianuarie 20, 2017
  • Follow Us!

Complexul Energetic Oltenia nu renunţă în ruptul capului la imobilele dezafectate de la fosta mină din Copăceni 

large_19-9-13--18-45-48mina berbesti

 

Referitor la interpelarea senatorului PSD Laurenţiu Coca având ca obiect „Schimbarea destinaţiei clădirilor şi suprafeţelor neutilizate de Complexul Energetic Oltenia”, prin care a solicitat Ministerului Energiei analizarea posibilităţii de transfer cu titlu gratuit a clădirilor şi suprafeţelor nefolosite, componente ale sediului fostei Exploatări Miniere Cerna-Copăceni din proprietatea Complexului Energetic Oltenia, ministerul comunică faptul că instituţia solicitat punctul de vedere al Complexului Energetic Oltenia în vederea elaborării unui răspuns fundamentat. „Mina Copăceni Valea Mare, judeţul Vâlcea, şi-a încetat activitatea de producţie în anul 2003, aprobarea închiderii realizându-se prin HG 1846/2004. La acest obiectiv au fost executate doar lucrări de închidere a galeriilor miniere subterane de legătură cu suprafaţa şi nu au fost executate lucrări de demolare sau reabilitare a construcţiilor. Societatea Complexul Energetic Oltenia nu deţine titlu de proprietate pentru terenul pe care se află construit sediul fostei exploatări miniere şi, în consecinţă, nu are posibilitatea valorificării acestuia. Terenurile pe care se află aceste construcţii au fost date în administrare prin decret de expropriere către unităţile miniere şi nu este posibilă înscrierea în cartea funciară a dreptului de proprietate. Situaţia economico-financiară dificilă a societăţii Complexul Energetic Oltenia impune efectuarea tuturor demersurilor pentru valorificarea cu titlu oneros a bunurilor din patrimoniul societăţii care nu mai pot fi utilizate”, se arată în adresa Ministerului Energiei.

Senatorul PSD Laurenţiu Coca a adresat luna trecută în Parlament o interpelare adresată lui Victor Vlad Grigorescu, ministrul Energiei, pe tema schimbării destinaţiei clădirilor şi suprafeţelor neutilizate de Complexul Energetic Oltenia Târgu Jiu. „În comuna Copăceni, judeţul Vâlcea, din colegiul pe care îl reprezint în Senatul României, Complexul Energetic Oltenia deţine clădirile şi suprafeţele amenajate componente ale sediului (incintei principale) ale fostei Exploatări Miniere Cerna-Copăceni, care şi-a încetat activitatea în urma cu aprox. 20 de ani. De atunci şi până în prezent, deşi este asigurată paza, clădirea conducerii (trei nivele şi două scări de acces), cantina minierilor, magazia şi depozitul de materiale, atelierul de reparaţii maşmt şi utilaje miniere, construcţie bloc apartamente de serviciu (investiţie nefinalizată) se degradează continuu, atât datorită neîntreţinerii cât şi sustragerilor periodice a elementelor componente. în prezent nu există intenţia de a se relua activitatea de exploatare a lignitului în subteran. În prezent sunt realizate lucrările de închidere a fostelor mine. În acest context, vă rog să analizaţi posibilitatea transferului (cu titlu gratuit) a clădirilor şi suprafeţelor nefolosite, din proprietatea CEO, către patrimoniul public al comunei Copăceni, judeţul Vâlcea, în scopul utilizării lor sociale prin schimbarea destinaţiei. În felul acesta compania ar fi degravată de o serie de cheltuieli neproductive, aşa cum sunt cele destinate asigurării pazei, impozitelor şi taxelor de către actualul proprietar”, spunea senatorul Laurenţiu Coca.

Leave a Response