|luni, martie 27, 2017
  • Follow Us!

Klaus Iohannis a pierdut casa luată prin uz de fals şi trebuie să dea statului 320.000 de euro 

clausica.0hsn68vbtc
A trecut pe partea cealaltă a „Străzii”: la posibilii penali
Klaus Iohannis a pierdut casa luată prin uz de fals şi trebuie să dea statului 320.000 de euro

După ce a pierdut definitiv casa din Sibiu, închiriată de ani de zile băncii Reifeissen Bank, Klaus Iohannis nu va mai rosti cuvîntul corupţie nici măcar în forma lui germană:KORRUPTION! Preşedintele a devenit astfel frate de cruce cu toţi cei pe care-i poftea să plece din politică la simpla bănuială că s-au spurcat la bani murdari.

Cazul imobilului din Sibiu, strada N. Bălcescu nr. 29 este binecunoscut din excepţionalele anchete realizate fie de „Rise Project” sau „Justiţiarul”.

Acest imobil are o poveste încîlcită în care apare iniţial Carmen Iohannis şi mama ei, apoi Klaus Iohannis, un secretar de primărie, un notar etc. Procesul a durat vreo 14 ani, însă acum este la final, după ce ieri sentinţa Tribunalului Braşov a rămas definitvă şi la Curtea de Apel. Iată cum suna sentinţa pronunţată anul trecut, devenită acum definitivă, înainte ca Iohannis să devină Preşedinte:

Rise Project a realizat o schemă a caselor familiei Iohannis, din care rezultă că din suma de 320.000 de euro încasată drept chirie de la Reiffeisen Bank, familia Iohannis şi-a cumpărat alte trei imobile, salariile celor doi soţi nefiind suficiente pentru asemenea investiţie. Dacă se va aplica şi în cazul domnului Preşedinte executarea extinsă, va fi mare deranj. Iată schema Rise Project:

Ceea ce vă prezentăm azi este un document oficial emis de Parchetul de pe lîngă Curtea de Apel Alba Iulia, mai exact Rechizitoriul lui Liviu Munteanu, care are nr. 66/P/2001 şi a rezultat chiar din Dosarul casei pe care acum a pierdut-o familia Iohannis! Acesta a falsificat documentele de moştenitori, astfel încît printr-o suveică foarte complicată, la capătul acesteia beneficiar a fost pînă ieri însuşi Klaus Iohannis! Liviu Munteanu a fost „condamnat” pentru fals în acte publice la 1an şi jumătate cu suspendare. N-are importanţă însă personajul. Să privim însă cu atenţie cîteva file din acest Rechizitoriu, mai exact două pagini în care este menţionat numele actualului preşedinte al României Klaus Iohannis:

Prima filă a Rechizitorului dovedeşte existenţa unui dosar penal în care inculpat era Liviu Munteanu, secretarul Primăriei Porumbacu. Pe fila2 de mai sus afăm că„învinuitul” Munteanu „a consemnat în mod eronat… că moştenitorii defunctei Ghenea Maria, decedată la 09.07.1962 sunt Ghenea Eliseu, Bastea Ioan,LAZURCA GEORGETA şi JOHANNIS CARMEN, iar moştenitorii lui Ghena Eliseu sunt Bastea Ioan, LAZURCA GEORGETA şi JOHANNIS CARMEN! Aţi reţinut, desigur, că Lazurca Georgeta este mama lui Carmen Iohannis, deci soacra domnului preşedunte al României!

Pe ultima filă a Rechizitoriul întocmit de procurorul Ioan Mureşan, apare şi numele lui KLAUS IOHANNIS, nu la „părţi vătămate”, nici la „martori”, nici la„scoaterea de sub urmărirea penală”, nici la „neînceperea urmăririi penale”, ci la capitolul „DISJUNGEREA CAUZEI”!

Să citim: „Disjungerea cauzei în ceea ce-i priveşte pe numiţii Mărginean Romul,LAZURCA GEORGETA, JOHANNIS CARMEN, JOHANNIS KLAUS… şi trimiterea ei la Parchetul de pe lîngă Judecătoria Sibiu PENTRU EFECTUAREA CERCETĂRILOR PENALE necesare soluţionrăii cauzei sub aspectul SĂVÎRŞIRII INFRACŢIUNILOR prevăzute de art 260, rap la art 289 şi 291 C. pen”!

Ce avem noi aici? Procurorul disjunge cauza pentru cîteva persoane, între care şi cei din familia Iohannis, aceştia urmînd să fie anchetaţi separat pentru mărturie mincinoasă, fals în înscrisuri şi uz de fals. E un semn de întrebare în legătură cu această disjungere, căci toate aceste fapte au legătură cu acuzaţiile aduse secretarului Liviu Munteanu, ori despărţirea acuzaţiilor pare a avea rostul de a îndepărta INTERESUL celor care au solicitat un document fals de operaţiunea de falsificare care se făcea ÎN VEDEREA dobîndirii unui folos material de către familia Iohannis! Dar să vedem ce spun acele articole din Vechiul Cod penal pentru care procurorul propune anchetarea familiei Iohannis:

Habar nu avem cum s-a soluţionat acest dosar disjuns din cel în care a fost condamnat Liviu Munteanu, căci orice tînăr jurist se poate întreba: oare acest Liviu Munteanu, fără să fi avut un interes personal, de ce a falsificat documentele prin care Klaus Iohannis, soţia şi soacra sa au dobîndit o moştenire ilegală? Le-a falsificat şi le-a aruncat în curtea familiei Iohannis sau familia Iohannis le-a solicitat, deşi, cum s-a dovedit şi prin sentinţa de ieri, nu erau moştenitori? Şi dacă nu aveau dreptul la moştenire, de ce au solicitat documentele falsificate pentru a dobîndi imobilul?

Articolul 261 din Vechiul Cod Penal, „Uzul de fals” spune explicit că se pedepseşte „folosirea unui înscris oficial sub semnătură privat, cunoscînd că este fals”, ori chiar derularea procesului dovedeşte că acel înscris A FOST FALS, din moment ce autorul falsului a şi fost condamnat, situaţie pe care o cunoşteau şi cei din familia Iohannis, din moment ce au continuat procesul! Dar, nu analizăm acum cum a fost finalizat dosarul penal, acesta fiind de competenţa procurorilor care ar trebui acum, cînd s-a dat sentinţa definitivă, să ancheteze cine, cum şi de ce a folosit acele acte false.

Dar, privind ACUM aceste documente şi văzînd calitatea lui Klaus Iohannis din acest dosar, toate mesajele sale adresate către clasa politică, în care-i îndemna pe cei DOAR BĂNUIŢI de acte de corupţie să se retragă din toate funcţiile, ne punem întrebarea: din ce funcţii s-a retras Klaus Iohannis cînd era anchetat pentru uz de fals şi ce părere are acum despre situaţia în care s-a aflat şi chiar se mai află încă?

Un răspuns al Preşedintelui este imperios necesar, mai ales după ce „Strada” mult iubită de domnia sa în această perioadă i-a oferit ocazia să aibă „Guvernul Meu”tocmai cu ajutorul sloganului „CORUPŢIA UCIDE!”. Altfel, va rămîne suspiciunea că a trecut pe partea cealaltă, acolo unde stau cei pe care chiar Preşedintele îi arăta cu degetul pînă acum. Nu de alta, dar şi Traian Băsescu tuna şi fulgera împotriva corupţilor, iar la terminarea mandatului am aflat că familia lui făcea tot felul de matrapazlîcuri pentru a obţine foloase materiale.

Şi nu trebuie uitat faptul că, potrivit Declaraţiilor sale de avere, Iohannis a încasat drept chirie din imobilul care acum i-a fost luat suma de 320.000 euro care se cuvenea Statului, acesta fiind adevăratul proprietar. Suma aceasta trebuie înapoiată statului imediat, fără alte proceduri, căci Klaus Iohannis nu este acum un cetăţean de rînd, ci chiar Preşedintele ţării, deci un exemplu pentru întreaga societate.

cotidianul.ro

Leave a Response