|marți, ianuarie 24, 2017
  • Follow Us!

Arhitectul pârtiei de ski de pe Transalpina s-a sinucis 

legaturi-intre-arhitectul-sinucigas-de-la-ramnicu-valcea-si-disparitia-lui-codrut-marta-319423

Mihai Prădatu s-a spânzurat în apartamentul său de pe strada Doctor Hacman, din municipiul Râmnicu Vâlcea, poliţia fiind anunţată de sinucidere în jurul orei 17.30. La faţa locului au ajuns la scurt timp şi cadrele medicale ale Ambulanţei Vâlcea, însă, din păcate, arhitectul era deja mort şi nu au mai putut face nimic pentru el.

Corpul neînsufleţit al arhitectului Mihai Prădatu a fost transportat la morga Spitalului Judeţean Vâlcea pentru efectuarea necropsiei.

Din câte se pare, Mihai Prădatu era implicat în ceva probleme penale, el fiind chemat să dea declaraţii la DNA după ce a cumpărat un teren la Obârşia Lotrului de la controversatul om de afaceri Gicuţu Deaconeasa, acesta din urmă fiind condamnat de prima instanţă pentru modul ilegal de dobândire şi vânzare a terenurilor respective.

Leave a Response