|miercuri, ianuarie 18, 2017
  • Follow Us!

Un vâlcean a fost trimis în judecată pentru evaziune fiscală de 70.000 lei 

ARESTAT evaziune

Au fost finalizate cercetările privind săvârşirea infracţiunilor de evaziune fiscală în formă continuată privind pe P. Adrian, de 48 de ani, din municipiul Râmnicu Vâlcea. Cercetările au fost demarate după depunerea în luna iunie 2010 a unei sesizări privind comiterea infracţiunii de evaziune fiscală de către reprezentanţii unei societăţi comerciale P. Adrian. Acesta era bănuit de sustragerea de la plata obligaţiilor fiscale către bugetul de stat prin neevidenţierea în actele contabile ori în alte documente legale pentru perioada decembrie 2008-noiembrie 2009, fiind produs un prejudiciu bugetului de stat în valoare de aproximativ 70.000 de lei. În urma cercetărilor efectuate, s-a stabilit faptul că F. Gheorghe, în această perioadă, a fost trimis în judecată pentru comiterea aceluiaşi tip de infracţiune, fiind condamnat la 3 ani şi 4 ani de închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de sustragere de la plata obligaţiilor către bugetul statului prin neînregistrare în evidenţele contabile. Deşi bărbatul cunoştea acest aspect a continuat să desfăşoare activităţi şi nu a întocmit nici un document de evidenţă contabilă, nedepunând la instituţia abilitată documentele conform dispoziţiilor legale aplicabile. După finalizarea cercetărilor, poliţiştii au întocmit referat de terminare a urmăririi penale, propunând trimiterea în judecată a administratorului societăţii sub aspectul comiterii infracţiunii de evaziune fiscală, propunere ce a fost confirmată de către procurorul cauzei.

Leave a Response